În ce condiții se poate lua copilul de la mamă? Răspunsul scurt ar fi: când, prin comportamentul ei, pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea minorului. Altfel spus, celebra amenințare „Îți iau copilul dacă divorțezi de mine?” e aproape imposibil de pus în practică. Însă trebuie spus din capul locului că aceleași condiții pot duce la pierderea custodiei și de către tată, în egală măsură. Pentru că autoritatea părintească – așa cum numește legea „custodia comună” – se exercită în egală măsură și de mamă, și de tată chiar și după divorț. Și doar câteva situații, susținute de dovezi temeinice, pot face ca un părinte să piardă custodia.
Potrivit articolul 508 din Codul Civil, situațiile în care un părinte (mama sau tata) poate fi decăzut din exercițiul drepturilor părintești sunt cele în care aceștia pun în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea minorului prin rele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
Ce spune legea custodiei în România?
Autoritatea părintească – cum este numită în lege „custodia” – se exercită în comun. Adică legea dă dreptul ambilor părinți să se bucure de rolul de părinte după divorț. Asta înseamnă că, deși cei doi părinți nu mai locuiesc împreună, copiii au dreptul în continuare să petreacă timp în egală măsură și cu mama, și cu tatăl, la domiciliul fiecăruia și să meargă în vacanțe separate cu părinții. Iar părinții despărțiți au obligația să-și îndeplinească obligațiile care le revin în continuare, chiar și după divorț, pentru creșterea copiilor.
„Evident, deciziile pe care părinții le vor lua, începând cu cele curente (vizitarea unui muzeu, o excursie la munte, alegerea unui stil vestimentar etc.) și continuând cu cele cu implicații profunde și de durată (ce grădiniță, școală, afterschool, cursuri de dans, pictură ori pian etc. vor urma) trebuie să fie influențate, de la caz la caz, în afară de propriile lor convingeri, de nevoile concrete ale copiilor și chiar de alegerile ori preferințele acestora, în măsura în care vârsta și gradul lor de maturizare o permit”, explică avocatul Liviu Cornel Bărzoiu.
Ce înseamnă custodie comună și custodia exclusivă
După divorț, custodia poate reveni unui singur părinte (în cazuri rare) sau ambilor. Ce presupune fiecare tip și în ce condiții se poate lua copilul de mamă?
Custodia comună. Când nu funcționează?
Este modul în care se exercită astăzi drepturile și obligațiile părinților după divorț. În custodia comună, ambii părinți iau decizii de comun acord în tot ceea ce privește viața copilului. Cu toate acestea, copilul locuiește la unul dintre părinți – părintele rezident –, cel care se ocupă de îngrijirea zilnică a copilului. Custodia comună este regula, conform noului Cod Civil (2011). Ea funcționează atunci când părinții se înțeleg și pot să discute despre toate modificările care intervin (uneori zilnic) în viața unui copil.
Când cei doi părinți despărțiți nu reușesc să decidă de comun acord pentru nevoile copilului, doar un judecător poate hotărî în locul lor. „Ori de câte ori între părinți există un dezacord ireconciliabil cu privire la luarea deciziilor referitoare la minori, singura cale de ieșire din acest impas este adresarea către judecătoria în a cărei circumscripție teritorială locuiește copilul”, subliniază avocatul.
- CITEȘTE ȘI: De ce nu funcționează custodia comună la români?
Custodia exclusivă. Când se poate obține?
Custodia exclusivă se referă la situația legală în care un singur părinte obține responsabilitatea integrală asupra îngrijirii și deciziilor privind un copil minor. Practic, în această situație, unui părinte îi va fi atribuit dreptul (care este, în același timp, și o îndatorire) de a lua în mod exclusiv (singur) deciziile cu privire la creșterea copilului, fără a mai avea nevoie de acordul celuilalt părinte. Conform articolului 507 din noul Cod Civil din România, custodia exclusivă se aplică în cazul în care unul dintre părinți este decedat, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau nu își poate exprima voința. În aceste situații, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
„Cu toate acestea, părintele lipsit de prerogativa exercitării autorității asupra propriului copil își va păstra dreptul de a supraveghea modul de creștere si educare a minorului, precum și pe cel de a consimți la adopția acestuia. În plus, nici nu va fi exonerat de obligația de întreținere a minorului”, adaugă avocatul Cornel Bărzoiu.
Pentru a obține custodia excluzivă în instanță, un părinte trebuie să inițieze un proces în care să aducă dovezi care să susțină necesitatea acestei măsuri. Trebuie dovedit faptul că celălalt părinte îl expune pe minor unui mediu ostil caracterizat de alcoolism, boală psihică, dependență de droguri, violența (față de copil sau părintele care dorește custodie exclusivă), condamnări pentru diferite infracțiuni (de exemplu: trafic de persoane, violență etc.), plus orice alt motiv ce derivă din riscurile pentru copilul în cauză. Doar instanța de judecată este în măsură să stabilească custodia exclusivă, decizie pe care o va lua evaluând capacitatea fiecărui părinte de a îndeplini responsabilitățile părintești.
În ce condiții se poate lua copilul de la mamă
În anumite circumstanțe, „instanța de judecată poate priva o mamă de dreptul de a decide la creșterea și educarea copilului minor. O parte din aceste circumstanțe, comune atât tatălui, cât și mamei, sunt indicate în mod expres prin legislația în materie de protecție a copilului: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către părinți a autorității părintești”, spune avocatul. Le explicăm pe rând:
Rele tratamente aplicate minorului (abuz, neglijare, exploatare)
„Rele tratamente aplicate minorului”- o infracțiune definită de Codul Penal al României, care se referă la comportamente abuzive sau neglijente față de un copil minor, comportamente considerate a-i pune în pericol sănătatea fizică sau psihică a acestuia.
Aceste comportamente pot include, dar nu se limitează la:
- abuz fizic: bătăi, lovituri sau orice alte forme de violență fizică asupra copilului;
- abuz emoțional: insulte, umilințe, intimidări, amenințări sau alte comportamente care pot afecta starea emoțională a copilului;
- abuz sexual: orice formă de exploatare sexuală a minorului;
- neglijare: neasigurarea îngrijirii necesare, cum ar fi lipsa hranei, a îmbrăcămintei, a locuinței sau a îngrijirii medicale. „Exercitarea drepturilor și executarea îndatoririlor părintești presupun prezența constantă a ambilor părinți în viața copilului lor. Abandonul familiei de către mamă/tată, lipsa de interes cu privire la copil, ignorarea necesităților acestuia pot conduce la privarea acesteia de dreptul de a lua decizii cu privire la creșterea și educarea minorului”, spune avocatul.
- exploatarea prin muncă: obligația de a efectua munci care depășesc capacitățile fizice și psihice ale copilului sau care îi periclitează educația sau dezvoltarea.
În România, infracțiunea este reglementată de articolul 197 din Codul Penal și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Aceasta este o infracțiune gravă, menită să protejeze drepturile și bunăstarea minorilor. Astfel, pe lângă decăderea din exercițiul drepturilor părintești, părintele care aplică astfel de rele tratamente minorului poate fi condamnat penal pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, explică avocatul.
Consumul de alcool și/sau stupefiante ori boli psihice grave
O mamă (sau un tată) poate pierde custodia copilului în condițiile în care consumul de alcool sau stupefiante afectează grav capacitatea ei de a îndeplini responsabilitățile parentale sau pune în pericol siguranța și bunăstarea copilului. Se iau în considerare situațiile în care:
- consumul duce la neglijarea copilului, adică la incapacitatea de a asigura hrană, îmbrăcăminte, educație sau îngrijire medicală;
- consumul constant și excesiv de alcool sau droguri afectează semnificativ capacitatea mamei de a îngriji copilul;
- consumul de alcool sau droguri al mamei pune în situații periculoase copilul (spre exemplu, lăsarea copilului nesupravegheat, expunerea lui la acte de violență);
- au fost sesizate Poliția sau Protecția Copilului în urma unor plângeri privind neglijența sau abuzul asupra copilului ori există dovezi clare că sănătatea mentală sau fizică a copilului este afectată negativ de comportamentul mamei legat de consumul de alcool sau stupefiante;
- existența unor boli psihice grave, „prin persoană cu tulburări psihice grave se înțelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său”, după cum se arată în Legea 487/2002. „Sunt multe cazuri de boli psihice, legea nu distinge expres, iar în acest caz aprecierile rămân la latitudinea judecătorului”, specifică avocatul.
„În toate aceste situații de mai sus, remediul prevăzut are o explicație extrem de simplă și accesibilă: simpla influență a unei asemenea mame asupra copilului său este cât se poate de toxică”, spune avocatul. În astfel de cazuri, un judecător poate decide fie retragerea totală a custodiei, fie limitarea acesteia, cum ar fi stabilirea unei custodii comune cu restricții sau chiar acordarea custodiei exclusive celuilalt părinte sau unei alte rude ori plasarea copilului sub protecția statului.
Violență asupra celuilalt părinte, înstrăinarea părintească
Da, un părinte poate fi decăzut din exercițiul drepturilor părintești dacă săvârșește acte de violență nu doar asupra copilului, ci și asupra celuilalt părinte. De asemenea, se instaurează aceeași măsură când se constată încălcarea gravă sau repetă a autorității părintești a celuilalt părinte sau înstrăinarea părintească . Înstrăinarea părintească (numită și alienare parentală) este un fenomen psihologic în care un copil este influențat de un părinte să respingă, să evite sau să dezvolte sentimente negative față de celălalt părinte, de obicei în contextul unui divorț sau al unei separări. „Motivele acestea sunt prevăzute expres de art. 36 alin. 7 din Legea 272/2004”, spune avocatul. Adăugirile recent făcute la această lege recunoaște alienarea ca abuz psihologic, ceea ce nu se întâmpla până acum, și îi permite părintelui denigrat și respins de copil în urma manipulării să ceară și să obțină custodie exclusivă asupra lui. De asemenea, copilul poate fi mutat la părintele pe care a învățat că trebuie să îl urască sau, în cazuri severe, poate fi preluat de autorități. În linkul de mai jos, găsești un articol despre alienarea/înstrăinarea părintească.
Cât poate dura un proces de stabilire a custodiei
„Deși procedurile în cauzele cu minori ar trebui să fie soluționate într-o perioadă rezonabilă, nu de puține ori, acestea pot fi finalizate în mod definitiv chiar și după mai bine de un an. „Din fericire, pe calea ordonanței președințiale, în regim de urgență, chiar și după doar câteva zile sau săptămâni, pot fi dispuse măsuri ce țin de exercițiul autorității părintești, însă în mod provizoriu, pana la soluționarea definitivă a dosarului de fond”, spune avocatul.
Unde divorțezi: la notar sau în instanță, cu un avocat?
Deși este cunoscută opțiunea de a divorța la notar, acesta nu poate lua decizii în privința custodiei exclusive. Singurul care poate dispune în privința acordării de custodie exclusivă este judecătorul – iar aceasta presupune un întreg proces unde trebuie demonstrat motivul acordării acestui tip de custodie.
Avantaje și dezavantaje ale divorțului la notar
Procedura de desfacere a căsătoriei în fața notarului public prezintă avantaje clare, cum ar fi mediul intim și mai primitor din biroul notarului (față de mediul public și nu foarte prietenos al instanțelor de judecată). În cazul în care există copii minori rezultați din căsătorie (sau din afara căsătoriei, dar având ca părinți pe soția și soțul care divorțează), aspectele legate de creșterea și educația acestora (inclusiv pensia de întreținere), pot fi de asemenea soluționate în cadrul procedurii de divorț în fața notarului public.
Dar aceasta presupune ca părinții să cadă de acord cu privire la toate aspectele care țin de copii. În lipsa unei relații bune între părinții care divorțează, orice modificare ce survine în viața copilului și cu care unul dintre părinți nu este de acord se rezolvă în instanțele de judecată.
Avantaje și dezavantaje ale divorțului în instanță, cu un avocat
Dacă divorțul în fața notarului public nu este posibil, soții (sau unul dintre ei) pot formula la instanțele de judecată cererea de desfacerea a căsătoriei. Un avocat specializat în dreptul familiei are competențele necesare pentru a te reprezenta în fața instanței și pentru a te asigura că drepturile tale sunt protejate pe tot parcursul procesului de divorț.
De ce să alegi un avocat:
- Un avocat îți va asigura o reprezentare completă în fața instanței; te va ghida prin toate etapele procesului de divorț.
- Avocatul are experiență specifică în dreptul familiei și poate anticipa problemele care ar putea apărea în procesul de divorț.
- În cazurile mai complexe (partajul unor bunuri valoroase sau stabilirea custodiei copiilor), un avocat este esențial pentru a-ți proteja interesele.
Legea prevede, așadar, câteva condiții clare în care un părinte poate pierde custodia unui copil. Sunt situații extreme, care trebuie temeinic demonstrate în instanță, cu scopul de a proteja interesele copilului. Și se aplică la fel, indiferent că este vorba de mamă sau de tată.
