Vocea ta: Zilele unei mame ocupate

Despre zilele din viaţa unei mame de doi copii frumoşi, David, un băiat năzdrăvan în spectrul autist şi George, un bebeluş vesel de 8 luni

Când eram tânără şi visam la tot feluri de lucruri nerealiste în legătură cu viaţa mea, aveam un talent fantastic de a pierde vremea. Pe lângă planurile de viitor pe care mi le făceam, mă gândeam îndelung la ultima carte citită, la vreo idee filosofică de-a lui Pascal sau Montesquieu sau despicam firul în patru minunându-mă împreună cu prietenii de câte vreun film deosebit.

Vremurile acelea au apus demult şi nu mă încearcă nici o umbră de regret că nu mai pot “pierde vremea” cu altceva decât cu copiii mei.

David, întâiul născut şi un program aglomerat

David a fost puţin solicitant la început, mai ales că m-am întors la serviciu repede, după trei luni. Nu aşa plănuisem, însă odată ocazia ivită, am acceptat-o judecând că sunt tânără şi mă voi descurca cu toate. Mi-am dat seama repede că va fi mai greu dacât crezusem iniţial pentru că sunt şi genul de mamă gospodină. Iar mama gospodină insistă să dea acelaşi randament şi acasă, nu din obligaţie, ci din dragoste pentru cei dragi ei, Programul mi se părea lung, mă trezeam la 7 şi mai devreme de ora 19:00 nu ajungeam acasă. Iar când ajungeam acasă, cu greu reuşeam să-mi eliberez mintea de tot ce auzisem în ziua respectivă: ”deadline” “procedures”,  “key performance indicators”, „operational meetings”. Aşa de greu mă eliberam, că parcă nu mă mai puteam bucura de nimic.

Între oboseala mea, stresul traiului zilnic, aşteptarea cu înfrigurare a progreselor fireşti ale unui bebeluş în creştere care nu se împlineau, mă simţeam neîndreptăţită ca şi cum aş fi avut cea mai dificilă existenţă de pe pământ. Nu aveam un program destul de riguros, îl simţeam împovărător pentru că nu învăţasem încă să-mi fac viaţa mai uşoară. Nu aveam idee că viaţa care mi se părea atât de încărcată, îmi va oferi suprize pe care nu le doresc nimănui.

Diagnosticul şi reorganizarea vieţii

Acesta a fost momentul de cotitură în viaţa mea de mamă. În fiecare seară, mintea mea se elibera rapid pentru a interacţiona cu David care fusese diagnosticat cu autism. Mi-am zis că trebuie să fac tot ce ţine de mine, să nu am nimic să-mi reproşez. O parte dintre cei care l-au diagnosticat au făcut referire la cazul lui ca fiind grav. Am înţeles că evoluţia lui depinde în mare măsură de felul în care noi, părinţii, vom învăţa să-l educăm eficient, să continuăm ceea făceau terapeuţii, acasă.

Programul meu profesional era cam la fel, doar ca schimbasem între timp domeniul cu unul mult mai plăcut. Echilibrul meu psihic rămânea totuşi fragil. M-am refugiat în gătit. Fără pretenţia de a găti ca un chef, învăţasem să fac câteva feluri de mâncare şi să trec cu succes la partea de dulciuri şi patiserie. Era o provocare să-l scot pe David din alimentaţia lui restrictivă, aşa că găteam cât mai divers ca să-l reînvăţ cu gusturile de bază şi îl trimiteam la grădi cu mâncărică în sufertaş. Fiecare zi în care mânca ruladele mele cu carne, guliile umplute, ciorbele de văcuţă, tocăniţele de dovlecel sau cartof, peştele la cuptor erau victorii care mă încurajau grozav de tare.

 Reguli de gospodină

Am învăţat să mă organizez în toate cele şi mi-am creat nişte reguli care mă ajută să-mi drămuiesc timpul şi să fac şi economii în gospodărie

1. Am învăţat să conserv mâncarea: mă folosesc de vară şi toamnă ca să fac provizii ieftine: conserve de fasole verde, zacuscă, tocană de legume, gemuri, dulceţuri şi compoturi, chiar siropuri şi nectaruri. Congelatorul este mereu plin cu fasole, spanac, vinete tocate şi ardei copți.
2. Ca să am mai mult timp liber şi să nu pierd nici o clipă preţioasă, stabilesc de obicei meniul pe o săptămână, ştiu mereu ce o să gătesc şi câştigăm timp pe care îl petrecem cu copilul.
3. Soţul mă ajută la treburile mai dificile din bucătărie: copt legume, spalat borcane pentru conserve, preparat conserve sau chiar şi la banalul spălat de vase. Tot el face şi cumpărăturile după listele încropite de mine şi face cea mai mare parte din curăţenie.
4. Week-endul îmi oferă ocazia să fac treburi pentru care nu am timp în cursul săptămânii. Gătesc mai mult, pregătesc câte un desert şi am grijă ca hăinuţele pentru grădiniţă/şcoală să fie pregătite pentru săptămâna care urmează; calc cămăşi şi pantaloni.

DAR nu aş reuşi să fac atâtea fără ajutor.

Timpul s-a dilatat parcă de la diagnosticul lui David, am făcut multe împreună, am reuşit să-l implic pe David la bucătărie la făcut pizza, la ornat prăjituri sau turtă dulce. Copilul a scăpat de stereotipiile alimentare, rămâne pe alocuri un copil mofturos care cere, rând pe rând, să-i fac plăcintă cu mere sau pizza sau paste cu cărniţă şi ciuperci sau ostropel de pui.

Nici oboseală n-am mai simţit. Singurul meu regret rămâne timpul extrem de lung pe care îl petrec la birou sau pe drum. În orele alea lungi, petrecute pe drum făceam scenarii despre David, cum să mă mai joc cu el, în ce activităţi să-l implic ca să-l ajut să progreseze cât mai repede.

 George, fratele lui David

Nu m-am gândit niciodată că voi avea şi mai puţin timp liber dacă David va mai avea un frate. Nici un fel de socoteli mercantile nu mi-au trecut prin minte, ştiu că lumea în general vede  copilul ca pe un consumator de resurse. O fi! Dar pentru David şi pentru familia noastră, George avea să aducă şi mai multă dragoste, răbdare şi îngăduinţă.

A fost mai greu să rămân organizată în timpul sarcinii, a fost oboseala primului trimestru când de-abia asteptam să ajung acasă de la serviciu, să mă achit bine, dar rapid de treburi casnice şi sa mă pun în pat. In trimestrul trei, am renunţat să mai fac deserturi, nu mai puteam să stau prea mult în picioare. M-am bucurat de fiecare clipă a concediului prenatal, am petrecut mai mult timp cu David ca oricând. Mi-a făcut plăcere să trec din nou prin etapa de organizare a unui dulăpior de bebeluş.

 Viaţa cu doi copii

George s-a născut în iunie, spre final de an şcolar pentru David. Perioada vacanţei mi-a dat ocazia să mă refac şi să mă concentrez mai mult pe bebeluş. Dar din septembrie, David a început clasa 1, aşa că am intrat din nou în etapa trezirii la ora 7, a pregătirii temelor, a cititului. Nu e dificil să jonglezi cu toate treburile astea dacă eşti în concediu şi dacă ambii copii sunt sănătoşi. Când cel mare face o gastroenterită, iar cel mic o bronşiolită, treaba se complică cu gătitul de mâncare de regim pentru cel mare, cu aerosoli pentru cel mic şi cu nopţi dormite iepureşte numărând respiraţiile celui mic.

Dar nimic nu e descurajant atunci când familia e bine închegată şi ambii părinţi se ocupă cu atenţie de copii

Ne ocupăm de fiecare zi în parte încercând să nu ne îngrijorăm prea mult pentru cea de mâine. În felul acesta, ne conservăm energia şi răbdarea pentru a face faţă provocărilor a doi copii de vârste şi nevoi diferite.

Mă bucură relaţia dintre cei doi copii ai mei

David nu rezistă să nu-i dea câte un pupic lui George (mai cu seamă dacă e răcit, parcă e şi mai drăgăstos, spre disperarea mea), iar George e numai un zâmbet când îl vede pe David.

Când eşti deja părinte şi încă al unui copil cu nevoi speciale, dar decizi să mai ai cel puţin unul, înseamnă că nimic nu a fost greu; nici etapele de nesomn şi îngrijorare prin care trece un părinte de copil tipic şi nici partea aceea de frământări legate de terapii, şcolarizare şi integrare socială  prin care trece părintele unui copil special.

Iubesc rutina asta zilnică şi certurile mele cu David care nu se grăbeşte dimineaţa şi pierde vremea în baie jucându-se cu apă sau picoteşte la micul dejun sau îşi încheie alandala nasturii de la cămaşă. Iubesc gânguritul lui George care se trezeşte rumen şi vesel de  cearta mea şoptită cu David. Iubesc momentul meu de joacă cu George după ce casa s-a liniştit şi David a plecat la şcoală sau somnul lui de dimineaţă după micul dejun de bebeluş cu cereale şi fructe. Rar e casa asta liniştită, întotdeauna e ceva de făcut, de gătit sau de aranjat, mereu e undeva de mers ori vreun copil bolnav de îngrijit.

Şi totuşi n-am fost vreodată mai fericită ca acum. Parcă fiecare zi cu aceşti doi copii mă face mai conştientă de importanţa rolului meu vremelnic pe pământ. Pregătesc astăzi cu dragoste viitorul copiilor mei, căci timpul meu e al lor.

Citește și:

Mama e șefa-n casă!

Tu ştii ce mai face copilul tău?

Dragi mame, vă rog să mă iertaţi!