Nu e vorba de ”colțul” acela…
Înainte să devin mamă, mă întâlneam cu al meu bărbat rapid de dimineață și apoi în weekend. Amândoi lucram iar eu mergeam la școală, deci timpul ne cam lipsea. Când eram singură, nu prea mă afecta, îmi plăcea singurătatea. Nu am fost niciodată o persoană cu mulți prieteni și nici nu sunt prea sociabilă, deci liniștea apartamentului meu în fiecare seară mă liniștea.
Totul s-a schimbat…
Lucrurile s-au schimbat radical când au venit pe lume gemenașii mei. La început, era oboseala care mă facea sa aud plânsete când nici nu existau. În plus, în restul timpului eram mult prea stresată si obosită să îmi pese de altceva decât somn. Dar, erau bebeluși deci odată puși în pătuț la somn, aveam un colț al apartamentului unde puteam face ce vreau. Cum gândurile nu m-au lăsat niciodată să mă odihnesc, de multe ori mă băgam în cadă cu apă fierbinte și îmi relaxam oasele obosite. Doar oasele se puteau relaxa, căci mintea mea a fost mereu obosită.
Când au început să meargă s-a terminat cu ”colțul” meu de relaxare. Intru la baie și imediat aud pașii grăbiți care mă urmează (la dublu) și încep: Mama, ce faci acolo? Eu: Sunt la baie. Ei: De ce? Eu: Că am nevoie de cinci minute să mă relaxez. Ei: Mama, ieși mai repede că… vreau apă, vreau lapte, vreau mâncare, hai că vreau și eu la baie. Deci…nu mai există relaxarea așa că am renunțat si la ”coțul” meu. Dăca nu sunt ei, e bărbatul care întreabă, vorbește, cere. Deci, în final, eu sunt persoana care știe tot dar pe care nimeni nu o ascultă.
Nu m-am putut bucura de colțul meu…
Aseară am ieșit cu fetele. Prima greșeală a fost să savurez de două pahare de vin, care deși m-au relaxat pe moment, m-au făcut să mă simt teribil de obosită și un pic slăbită azi. A doua greșeală a fost să ajung acasă pe la trei dimineța. Cu toate că am dormit destul de mult, simt că încă nu m-am refăcut. Tocmai ce ne-am întors de la o mică ieșire în parc care în loc să mă ajute m-a făcut să mă simt și mai obosită. Întorsi acasă, m-am grăbit la ”colțul” meu de care nu m-am putut bucura mai mult de două minute. Intră Jacob și mă vede cu ochii închiși și începe: Mama! (așteaptă câteva secunde); Mama, ce faci? Eu: Mmmmm, mă relaxez. Dar normal că nu a durat prea mult liniștea mea că Nathan a apărut și el. Așa că am iesit.
În timp ce mă pregăteam să ies din baie m-am gândit: Cu toate că îmi ador cei trei baieți (gemenașii și my partner in crime) am și eu nevoie de ”colțul” meu. Oare e chiar așa de greu să găsesc un loc în casa asta doar pentru mine?
Gata! Deja am stat prea mult la scris. Am promis că îi ajut pe cei trei băieți la construit lego.
Voi ce credeți? Merităm și noi mamele un colț al nostru în casă?
Să aveți o noapte liniștită!
xoxo
Cristina
