Să facă așa, să facă aia, să nu facă aia… Cam multe pentru un copil
De când sunt mamă, recunosc, am avut momente când nu am văzut partea frumoasă, când m-am plâns (destul de mult) de cât de greu este, obositor şi cum, parcă, mergea încă un pic de pregătire mentală şi puţin mai mult sport la braţe şi picioare. Şi, recunosc, de multe ori am pus problema doar din punctul meu de vedere. Copilul era deja printre noi însă din perpectiva lui nu eram pregătită să văd.
Dintr-o dată, am devenit mama fetei mele
De ce? Păi… mi-a plăcut cu bebe la bord, mi-a plăcut să fiu cu burtică, mă simțeam răsfățată când primeam zâmbete, loc în metrou, iar acasă era și mai și. Apoi, după momentul de VIP, dintr-o dată, am devenit mama fetei mele şi, tot așa dintr-o dată, cantitate neglijabilă. Toată lumea voia copilul drăgălas, mama să îl ţină cât papă şi plânge. Parcă l-am făcut pentru restul, cine eram eu? Drept urmare, free falling de pe soclu, direct pe pavaj.
Viaţa de bebe e mai grea ca a mea
Copilul, copilul – bebeluşul – ce părere are? L-o fi întrebat cineva ceva? În afară de ţi-e somn mami? Aaa, sigur îţi e fomică? Te cam loveşte egoismul tău. Pe mine m-a trăsnit. Viaţa de bebe e mai grea ca a mea. Loli a mea e o curajoasă. Şi i-a fost greu. Să fie scoasă brusc din burtă, să suporte toate acele alea înfipte în ea, în secunda imediată după naştere.
Să îşi accepte statutul de bebe mic, ce musai trebuie să crească atât şi atât, să nu plângă (că avea/are un țignal de sari ca ars când are ceva de spus/plâns), să îi treacă colicii mai repede. Să facă lucruri de care nu are habar, însă extrem de naturale şi să primească semnale, stări de la toţi din jur şi să nu le poată duce (hai, gestioneze). Şi să o năpădească nişte apă pe la ochi. Ce o fi aia? Apoi brusc să ia linguriţă de coadă, musai să nimereasca gura…off. Pe scurt, sunt multe să-uri de atins de cum a făcut ochi pe dinafară, cine să mai înțeleagă…
Atâta presiune pe bietul copil, nici eu nu aş fi făcut faţă. Şi s-a descurcat. Să îşi învingă frica de mediu, deoarece afară nu e tot una cu statul la căldurica în corpul meu, să trăiască cu sunetele şi vocile atâtor oameni, cu statul în ceva care te zgâlțâie (căruț?), apoi în ceva care seamănă cu statul în burtică, dar nu e, e pe mami, e confortabil și adorm repede (sistem de purtare?), cu claxoane, cu miros ciudat, cu tot ce însemană locul în care trăim. În plus, controale la medic periodice, neperiodice, dă body jos, pune scutec, nu pune scutec, parcă e ceva ud, moale… Debusolant!
Bebelușii sunt precum cei luați la oaste fără vreo pregătire
Cu toate astea, bebelușa mea, de fapt, toți bebeluşii sunt… nu curajoși, nu ăsta e cuvântul, sunt precum cei luați la oaste fără vreo pregătire, înainte de vreo luptă, doar viteji. Se adaptează rapid. Şi te acceptă pe deplin, cu toate stările, şi cu toate ideile tale despre mămicie (doar te-ai documentat, plus așa ți-a dictat instinctul). Cine a făcut toate să-urile (de unele nici nu mi-a dat seama, la timpul respectiv)? Cine? Copilul meu. Copiii vostri.
Mă uit la pozele de la început. Eram parcă altfel. Ascult filmulețele cu ce spuneam atunci. Zici că a trecut o veşnicie, deşi a trecut foarte puţin. Bebelușul de atunci acum alearga casa de-a lungul şi de-a latul şi crede că aici e lumea toată. E greu şi frumos să fii în pielea oricărei vârste. Să treci toate etapele vieţii este o adevărată aventură. Ce sforăitor sună, cu toate astea, adevărat 100%.
E greu şi frumos cu toate atributele alea minunate, nu degeaba când avem copii învăţăm să creştem din nou. Să mâncăm corect, să vorbim cum vorbeam odată, să jucăm jocuri vechi şi noi, să, să…..
Oamenii mici pe care îi facem ne pun să o luăm de la început. E ca o a doua șansă. V-ați gândit la asta?
Îți place să scrii și vrei să împărtășești gândurile și experiențele tale nu numai prietenilor, ci și lumii întregi? Scrie-ne pe [email protected] și poți deveni una dintre vocile TOTUL DESPRE MAME!
