Vocea ta: Seară de doborât recorduri

Denisa Tache

Câte lucruri tragic-comice se pot întâmpla într-o singură seară?

Nu ştiu câte se pot întâmpla la alţii, dar noi, aseară, am reuşit să ne doborâm propriul record.
Se dă intervalul orar 18:30-21:30.
Ajung acasă unde mă aştepta blondul hotărât să ne facem nişte castele din nisip kinetic pentru prietenii lui zomlings. Are mulţi şi sărmanii „nu au o casă rezistentă”. S-a decretat că le trebuie ceva „durabil”.

Cum să nu punem castele pe covor?

Zis şi făcut! Ne apucăm serios de treabă, eu atentă să nu împrăştii nisipul prin casă, el atent să împrăştie nisipul peste tot prin casă. Nicio explicaţie nu a contat:

-Cum, mama, să nu punem castelele pe covor? Ce vrei să le îngheţe picioarele?

Sincer, da, aşa aş fi vrut! Oricât de lăudat este nisipul acesta, totuşi este nisip. Nu mă atrăgea ideea de a-l vedea întins pe covor, canapea si haine. Iar când lucrurile au evoluat şi a început să „sape” uşi castelelor si încăperi spaţioase pentru micii zomlings, am avut un şoc: nisipul kinetic este un mare blestem!

Pentru cei care îl au deja, cred că ştiu cum trebuie procedat pentru a readuce casa la un stadiu locuibil: ASPIRATOR! Pentru canapea o dată, pentru haine o dată, pentru covor de patru ori, pe lângă covor o dată, pentru restul nu există master card…

Eu decid că după atâta muncă, ar fi binevenită o tartă cu fructe. Aşa că îl invit pe blond în bucătărie, cu un set de lego la purtător, să nu se plictisească cât trebăluiesc eu. Măsor atent: făina, zahărul şi untul, le aşez in castronele separate, scot ouăle din frigider şi mă apuc de fructe. Blondul decide că vrea şi el „nişte cubuleţe de kiwi, servite cu scobitoare”. Şi se oferă să mă ajute: „Tai eu cuburile şi scot eu scobitoarea, că ştiu cum!”

Îmi tresărea inima de încântare, blondul făcea chestii casnice, din proprie iniţiativă! Reuşeşte să taie kiwi cubuleţe şi-mi cere borcanul cu scobitori. Îl agită puţin în poziţie verticală, nu reuşeşte să obţină nimic, aşa că îl întoarce cu fundul în sus.
Clar ar putea să lucreze ca barman! Dacă ar fi un pic atent la detalii, adică să ţină cel puţin un deget pe capacul shaker-ului, ar fi de neoprit.

Dar să revenim: evident, a sărit capacul borcănelului de scobitori, scobitorile din borcan şi s-au împrăştiat în jumătate de bucătărie, peste piesele de lego. Blondul se precipită şi ca să nu calce pe scobitori, cred, încearcă să se ţină de masă, dar reuşeşte să bage mâna în două castroane deodată. Astfel, s-au răsturnat castronul cu făină şi cel cu unt, peste scobitori şi lego. Cireaşa de pe tort a fost că au căzut şi cele două ouă, peste toate celelalte.

Preferam nisipul kinetic!

Pusei blondul pe masă, pentru că am considerat că este mai în siguranţă acolo, asigurându-l că nu am nevoie de ajutorul lui la curăţenie. Am început să strâng, în timp ce amândoi râdeam cu gura până la urechi.
Aşa ceva mai rar se întâmplă!
După ce am terminat curăţenia, l-am întrebat dacă mai vrea tartă sau mâncam fructele cu iaurt, miere şi nuci. Nu mai aveam nici un chef de tartă. A fost de acord, obosise şi el, nu doar eu. El obosise de atâta râs.

Ne liniştim un pic şi îi pregătesc lăpticul. Îi duc cana şi decide că nu am strâns bine capacul. Se apucă voiniceşte să deşurubeze capacul. Pentru că era strâns bine, reuşeşte să slăbească puţin capacul şi îi zboară cana din mână, se răstoarnă şi tot laptele din ea se întinde pe covor, doar puţin şi pe canapea.

Râdeam, dar nu mai era râsul meu, deja.

După toate aceste întâmplări comice, ajungem la capitolul baie. Aici, doreşte să-mi exemplifice cum a învăţat el să facă „bomba”. Prin cap mi-a trecut: apă prin baie, oriunde în altă parte decât în cadă, am mai avut, nu mi se pare o idee proastă, oricum amândoi aveam nevoie de o „bombă”.

Verifică atent şi riguros nivelul şi temperatura apei. Îşi aduce scăunelul aproape de marginea căzii, se suie de pe el pe margine, îşi ia avânt întinzând mâinile în lateral. A reuşit o bombă perfectă! Dar odată cu el a zburat în apă şi paharul de ceramincă, suportul nostru de periuţe de dinţi, cu tot cu periuţe. Atât paharul, cât şi periuţele au ajuns în apă, numai că paharul s-a lovit mai întâi de marginea chiuvetei, aşa că a ajuns în apă în mai multe bucăţi. Blondul se văita de mama focului, frecându-se cu mâna pe una din pulpe.

Mi-a îngheţat sufletul, crezând că s-a tăiat. În timp ce-l extrăgeam din cada plină de apă cu cioburi, am observat că nu curgea sânge. Eram udă fleaşcă, cu telefonul în mână, gata să sun la salvare, cu copilul în braţe, care îşi cerea scuze, dar râdeam ca o nebună.
Am înlocuit periuţele cu unele noi, ne-am spălat pe dinţi şi ne-am băgat în pat.

Atât, doar atât, s-a întâmplat într-o singură seară.

Aştept cu nerăbdare viitorul, dar nu cu îngrijorare. Deşi e obositor, este extrem de amuzant!

Citește și:

Jocuri simple care rezolvă probleme mari

Maternitatea, între teorie şi practică

Copilul meu, prietenul meu!

Când mama e furioasă

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa