Vocea ta. Să nu lăsăm moştenire copiilor noştri traumele propriei copilării

Psiholog Florentina Dumitru

    “Lasă că nici eu nu am avut şi n-am mai murit!”, “Bătaia e ruptă din răi!”, “Copilul se pupă doar în somn!”, Unde dă mama, creşte!”…sunt doar câteva din vorbele de duh ale trecutului nostru, lăsate moștenire, poate fără voia lor, de părinți.

    Azi suntem adulţi şi copilăria am lăsat-o în urmă asemenea unui vis pe care noaptea îl trăieşti din plin iar dimineaţa îţi aminteşti abia câteva frânturi.

    Privesc în jurul meu şi adesea mă întreb dacă există oameni care în copilărie să nu fi suferit o traumă. Şi aici nu mă refer la acele întâmplări nefaste, precum abuzul sexual sau fizic ci mă gândesc mai degrabă la abuzul emoţional. Aproape în fiecare familie a existat un părinte care a  criticat, care a judecat, care l-a comparat pe copilul său cu un altul, un părinte care a fost imprevizibil, instabil emoţional, un părinte care a avut aşteptări prea mari sau care a lipsit total din viaţa copilului lui.

    Copilul care e dependent de părinte, fără voie, preia o parte din povara trecutului  pe care o poartă adultul, fiindcă această energie negativă este profund şocantă, iar pentru un copil este imposibil de gestionat. Prin urmare, abuzul emoţional generează traume ce sunt adânc întipărite în subconştient, ele ieşind la iveală doar în momentele cheie, în anumite situaţii declanşatoare.

    Atunci veţi vedea părinţi care sunt prea permisivi şi îl lasă pe copil să facă tot ce îi trece prin cap numai de teama de a nu-l traumatiza. Atunci veţi vedea părinţi care cumpără jucării în neştire, tocmai pentru că celui mic “să nu-i lipsească nimic”. La fel se întâmplă în cazul în care părintele nu pune preţ pe notele de la şcoală, pentru a nu-i crea disconfort emoţional micuţului. Aceste exagerări sunt menite să îl destabilizeze pe copilul a cărui personalitate e în formare. El nu va avea valori autentice la care să se raporteze, fiindcă va purta în drumul spre maturitate masca identităţii părintelui.

    Dacă vă număraţi printre cei care au suferit în copilărie din varii motive, atunci e imposibil să nu regăsiţi încă dezechilibre în viaţa de adult. Să ne amintim că, în general, în viaţă ne lăsăm guvernaţi de emoţii şi atunci raţionalul nu are niciun cuvânt de spus. Blocaje verbale, emoţionale în anumite situaţii, teamă inexplicabilă ori manifestări la  nivel fizic, somatizări ale propriilor suferinţe pshice vă pot aduce cu uşurinţă în copilărie, aproape retrăind trauma din trecut.

    În majoritatea cazurilor, părinţii nu au conştientizat faptul că propriul comportament le aduce suferinţă copiilor. Rar există în lume oameni care să le facă rău propriilor copii cu bună ştiinţă. Cu toţii au crezut că la momentul oportun au luat cea mai bună decizie spre binele nostru. Educaţia, cunoaşterea, accesul la informaţie erau limitate.

    Atunci când un om suferă sau trăieşte un şoc, are două posibilităţi: să fugă sau să lupte. Copilul nu are niciuna şi atunci e nevoit să accepte situaţia. Adaptarea lui va fi însă greoaie şi va avea un preţ. Abuzul devine propria lui realitate şi suferinţa va face parte din viaţă. Anumite răspunsuri se vor concentra pe situaţiile date şi copilul va trăi trauma că pe ceva natural, învinovăţindu-se adesea şi devalorizându-se.

    În momentul când ajunge adult şi simte că în anumite situaţii ceva ciudat se petrece cu el, atunci realizează că trecutul lui nu a fost lipsit de angoase.

    Recunoaşterea, acceptarea şi validarea sunt primii paşi care trebuiesc făcuţi pentru ca trauma să poată fi depăşită. În cele mai multe cazuri, teama este cea care ne trimite în trecut şi ne testează gradul de încredere în forţele proprii şi stima de sine. Fiindcă atunci când suntem traumatizaţi ne pierdem respectul pentru propria persoană şi considerăm că nu merităm mai mult. Redobândirea demnităţii e un proces anevoios şi dureros.

    Dacă am reuşi să fim autentici, să nu mai trăim în minciună şi să ne expunem plini de curaj realităţii atunci dăm o şansă iubirii de sine să se nască din nou.

    Vinovăţia resimţită nu face decât să ne arunce în trecut. Credem cu toată fiinţa noastră că am meritat acel tratament, când, de fapt, experienţele de viaţă şi personalitatea părintelui au fost definitorii în acea perioadă. Ei au acţionat guvernaţi de nişte patternuri aflate în inconştient.

    De cele mai multe ori, retrăim momentele copilăriei împreună cu propriii noştri copii şi atunci este şi momentul când oprim natural repetarea acestui comportament, însă nu înainte de a simţi durerea, tristeţea şi neputinţa de a face faţă situaţiei. Dacă însă suntem blânzi cu noi înşine şi avem răbdare…dacă adăugăm dragoste şi înţelegere schimbarea va veni de la sine. Flacăra energiei noastre se va aprinde din nou, vom înţelege că nu a fost vina noastră, că părinţii nostri au acţionat fiecare în funcţie de nivelul de cunoştinţe şi de timpurile care erau atunci…

    Dacă înţelegi şi accepţi trauma prin care ai trecut atunci o vei putea îmbrăţişa, elibera şi apoi privi cu detaşare. Aşa vei deveni mai uman şi vei relaţiona mânat de dragoste şi susţinere necondiţionată raportat în primul rând la propria persoană.

    Să nu lăsăm moştenire copiilor noştri propriile noastre traume. Să nu le permitem să se perpetueze chiar dacă trăim într-o lume a vitezei, a tehnologiei moderne. Să ne facem timp să simţim, să conştientizăm şi să ne vindecăm rănile. Ei nu au nicio vină şi de aceea nu trebuie să poarte povara trecutului.

    De cele mai multe ori în situaţii stresante uităm că frustrările acumulate sunt de fapt propriile noastre lupte interne. Nu trebuie să acţionăm în oglindă! Dacă noi am crescut privaţi de libertate sau de un anumit confort fizic şi emoţional asta nu înseamnă că azi va trebui să recuperăm prin ei tot ceea ce n-am avut cândva. Să nu lăsăm trecutul să ne conducă prezentul şi să ne creştem copiii pregătindu-i pentru viitor!

    Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa