Vocea ta: Pupatul la români

Narcisa David
vacanta

Ne pupăm sau nu ne pupăm?

Pupatul este din punctul meu de vedere o manifestare a afecțiunii față de cineva. Când te duci spre un om cu intenția de a-l atinge în felul acesta, vrei să îi transmiți mai multe decât printr-un zâmbet sau niște cuvinte.

Pupat sau îmbrățisare?

Nu e cea mai puternică metodă de a-ți arăta trǎirile, strânsul în brațe îl consider cel mai sincer și minunat transfer de sentimente și energie cǎtre cineva. Faptul că ești dispus să îți deschizi brațele să primești o persoanǎ e cea mai clară dovadă că ții la ea, că-ți pasă de ce simte. Spre deosebire de pupat, care dacă devine prea apăsat sau prea lung îți provoacă respingere, îmbrățișatul cu cât e mai ferm cu atât e mai clar. Sora mai mică a strânsului în brațe este strângerea de mână, folosită atunci când faci cunoștință cu cineva sau între bărbați, numit și „Noroc!”

Ar fi destul de ciudat să vedem bărbații luându-se zilnic în brațe; de fapt ar fi feminizarea a ceea ce vor masculii să pară „norocul”: dovadă de apreciere, respect pentru partenerul de strânsoare.
Eu am o problemă cu oamenii care îmi intră în spațiul personal, pe care eu mi-l consider a fi la aproximativ 30 cm de corp. Sub limita asta simt că cel care are de gând să „staționeze” vrea să mă confrunte sau să mă intimideze. Așadar, când cineva vine spre mine cu gândul de a mă pupa, procesez și îmi spun că e binevoitor, nu sfidător. Cei care mă cunosc demult știu și evită.

De curând, a fost onomastica mea și m-am pupat în decurs de câteva minute cu mulți oameni, pe care îi cunosc de câteva luni, pe care nu am avut curajul să îi îndepărtez cu replica obișnuită „Eu NU mă pup!”; mă gândeam că nu m-am mai „țucat” atât de la nunta mea sau a finilor.

De pupat, îmi pup copiii, bărbatul, neamurile și prietenii cei mai apropiați. Nu mi se pare nimic anormal, pentru că sunt persoanele care au voie în spațiul meu fără să stea pe gânduri. Două dintre persoanele cele mai apropiate mie se șterg cu podul palmei după ce sunt pupate. Una din acestea e adultă și a învățat să se controleze, dar o văd cum se schimbă la față; cealaltă, fiică-mea, se întoarce mai nou cu spatele și se șterge. Și nu e ceva ce a văzut la mine, așa simte.

Bărbații preferă pupatul

Bărbații evită totuși să întindă mâna femeilor să ne salute sau să ne felicite; ei preferă pupatul. De foartă multă vreme am observat că și salutul verbal diferă, cel puțin în Brașov: câteodatǎ, când intră un bărbat într-o încăpere se aude cristalin: „Servus, fetele!” și grav: „Salut, băieți!” Nu mă simț discriminată, doar amuzată: de ce trebuie să fie o formulare specială pentru fiecare sex? Nu e că „Servus!” înseamnă „Sărut mâna!” pentru că atunci aș fi înțeles de ce nu sunt identice. Iar salutul „Sǎru’mâna” (care sună ca Sauron, personaj negativ din trilogia „Lord of the rings”) mă blochează; în zilele noastre este folosit mult mai puțin decât atunci când eram eu copilă. Nefiind un salut uzual mă gândesc că și cel care îl folosește vrea o favoare.

Da, noi femeile suntem greu de înțeles, de mulțumit; orice bărbat a ajuns să citească până aici se va întreba cum poate ca pe o ființă să o afecteze lucrurile astea. Nu, în niciun caz nu am pretenții că suntem egali; ca drepturi probabil cǎ da, însǎ ca fel de a fi sau de a gândi în niciun caz! Aș vrea atunci ca strângerea de mână, și nu mă refer doar la bărbat-femeie ci chiar și la femeie-femeie, să fie un drept. Aşa-i cǎ nu mă oprește nimeni să întind mâna, trăgându-mă de la pupat? Chiar cu riscul să fiu catalogată că fiind antropofobă…

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa