Vocea ta: Pregătiri pentru al doilea bebe

Silvia Jaravete

Pregătiri pentru al doilea bebe. Pe hârtie, mai întâi…

Sunt zodia Fecioară, îmi place să ştiu toate detaliile, să nu mă ia nimic prin surprindere. Să fac lucrurile într-o ordine clară şi strictă, eventual urmând lista făcută de acasă. Nu există nici o situaţie în care lista nu mă ajută : să nu uit nimic, să văd clar beneficiile şi aspectele negative etc.

Aşa am procedat şi cu decizia pentru un al doilea copil, o listă pro/con unde de o parte erau argumentele pe termen lung şi spirituale, iar pe de alta, la negative, erau pe termen scurt şi materiale. Dar le-am scris pe o hârtie pe toate, să le văd şi să le vizualizez.

Ne-am hotărât deci să ne apucăm de „treabă” în aceeaşi perioadă în care am rămas gravidă şi cu primul, pentru că aveam argumente pentru care e mai uşor să ai bebe vara, că-şi face imunitate până vine frigul, că îi vin hăinuţele mai mult timp (acelea foarte-foarte mici şi drăguţe pe care nu prea apucă să le poarte şi a doua oară), fiind scurte, vara poţi ieşi cu căruţul de la început, nu trebuie haine speciale de alăptat, etc. Cu botezul, iarăşi e mult mai uşor pe căldură, iar argumentul suprem era că ştiam exact ce mă aşteaptă, mai trecusem o dată prin asta şi m-am descurcat foarte bine. Eram deci în control, nicio surpriză.

Dar ceea ce am scris eu pe hârtie şi realitatea s-au dovedit a fi foarte diferite…

Abia după cinci luni de încercări (la șase m-aş fi dus la doctor) bebe s-a hotărât să vină în vieţile noastre… de la bebe de căldură şi două-trei luni când va trebui să merg zilnic după cel mare la grădiniţă, DPN –ul era 31 octombrie, deci bebe de ploaie şi vânt, de toamnă şi foarte mic la plimbările către grădiniţă. Însă nu am mai avut nevoie de haine speciale de gravidă, burta mare fiind pe perioada verii, în care se găseau uşor rochii şi fuste elastice şi largi.

A trebuit să fac deci prima reorientare: am căutat alternative la cărucior pentru primele luni şi am descoperit grupurile de purtat copiii, mi-am luat un sling cu inele, verde (bun pentru fetiţa şi băiat) şi am exersat legăturile încă din primele luni de sarcină şi am decis să cumpărăm doar un căruţ sport, pe care să îl folosim după ce trece iarna, că oricum pe zăpadă e inutil. La cel mare, am schimbat trei cărucioare, acum am zis unul şi bun + sisteme de purtare.

Faptul că ştiam ce urmează m-a ajutat foarte mult din punct de vedere al banilor daţi în sarcină, m-am programat la analize înainte cu o lună, înainte chiar să mi le recomande, pentru că aşa găseam loc la stat, la fel şi la ecografiile morfologice de trimestrul II şi III, cu două luni înainte era necesară programarea pentru Maternitatea Filantropia din Bucureşti, unde se fac gratis. La primul habar nu aveam de astea şi am dat foarte mulţi bani.

Desigur, tot pe principiul „am mai trecut o dată prin asta, deci ştiu ce fac” şi pentru că sarcina era oarecum diferită, cu greţuri mai multe decât pofte, eram convinsă că bebe e tot băieţel. La fel ca bunica, naşa, toate au avut sarcini diferite dar doar băieţei. Ştiam şi cum o să-l cheme.

O experienţă cu totul nouă

Însă bebe este fetiţă, deci o experienţă cu totul nouă. M-a distrat că, de fapt, toată familia dorea fetiţa, dar mi-au spus doar după ce a fost totul sigur. Reorientarea nr. 2 : toate hăinuţele mici, albastre, de vară pe care le păstrasem le-am donat unor băieţei nou-născuţi, am păstrat doar câteva care aveau valoare sentimentală. Aceasta a fost o descărcare practică, pentru că şi eu, dar mai ales soţul ne întrebam „dar cum se creşte o fetiţă?”, trebuie să fim mai delicaţi, mai finuţi? Însă cât e bebe, nu ar trebui să fie diferenţă, dar mai târziu? Deci mai avem ceva de învăţat! În schimb, am dat o tură prin magazine şi am luat haine de vară de fetiţă, care sunt mult mai frumoase şi drăguţe şi mult mai variante. Ca să nu mai spun de capitolul accesorii, care la băieţei nu prea există în afară de seturi de iarnă.

Iar apoi, naşterea… la primul (deşi, teoretic, fetiţele se grăbesc) m-a internat din săptămâna 35 şi cu toate perfuziile s-a grăbit şi a venit la 36 săptămâni…acum, mi–era groază de statul în spital tocmai că ştiam ce mă aşteaptă, plus că nu putea sta prea mult departe de primul. Însă toată frica mea de ceea ce ştiam s-a dovedit inutilă, pentru că acum, la ora 7 jumătate, mă internam şi la 9.20 deja bebe cunoştea lumea din afara burticii. Nu a mai fost încadrată la prematuri și, în loc de 12 zile, am stat doar patru internată.

A fost cu mult mai simplu şi mai frumos. Cu excepţia durerilor, care după a doua operaţie au fost crunte, iarăşi nu mă aşteptam la aşa ceva. Eu am mai fost operată (de aici şi cezarienele), dar mereu a doua zi eram în picioare. Acum, pur şi simplu, nu am putut să mă ridic. Din acest punct de vedere, e mai bine că nu am ştiut ce urma.

În concluzie, nimic din a doua sarcină nu a semănat cu prima!

Nimic din lista mea de preocupări şi speranţe nu s-a adeverit, dar uimirea cea mai mare a fost atunci când am văzut-o pe bebe, când am ţinut-o în braţe.

Nu credeam că pot să iubesc mai mult decât pe fiu-meu, nu ştiam dacă dragostea pentru el se va împărţi exact sau nu la doi de când soseşte bebelina (mi-era teamă că balanţa s-ar putea înclina într-o parte sau alta), însă greşisem calculul cu totul: dragostea s-a multiplicat, nu s-a împărţit; iubirea pentru cel mare era neatinsă, însă egalată de una la fel de mare, nici nu ştiu unde a încăput, pentru că mă consideram completă, fericită, iar acum sunt şi „mai completă” şi cu mult mai fericită.

Citește și:

7 lucruri pe care trebuie să le bifezi înainte să vină bebelușul

Nu vă temeți să vă luați bebelușii în brațe de fiecare dată când plâng!

Igiena bebelușului

Aplicaţia care descifrează plânsul bebeluşului

Dragi taţi, iată ce puteţi face după naşterea bebeluşului!

Te-ar mai putea interesa