Vocea ta. Pe mine m-a prostit sarcina și nu știu dacă mi-am revenit

Theodora Fintescu, redactor
femeie gravida

Dacă acum câțiva ani mi-ar fi spus cineva că mă voi duce la Poștă bou și mă voi întoarce vacă, i-aș fi râs în nas. Sau că mă voi duce la covrigărie să cer, senină, ”o brânzoaică cu ciocolată”. Sau că voi sta la coadă la KFC să cer produse făcute de Mc Donalds. Și (prea) multe altele.

S-a întâmplat ca odată cu prima sarcină să mă prostesc la modul cel mai serios cu putință. (Poate și la a doua sarcină a fost la fel, dar, nerevenindu-mi complet după prima, nu-mi mai dau seama). Am început prin a uita lucruri, apoi am început să scriu greșit cuvinte cu care nu aveam nicio problemă înainte, să încurc pluralul unor cuvinte, nu mai zic de calcule. Apoi am început să mă fac de rușine.

Episodul Poșta. ”Doamnă, iar ați completat greșit formularul!”

În perioada aceea, pregăteam documentația pentru a ne construi casă. Eu nu mai mergeam la serviciu, eram deja în luna a opta, așa că mi-am luat angajamentul să mă ocup de avize, autorizații și toată hârțogăraia care depindea de noi. Până la un punct, lucrurile au mers bine. Apoi am mers la Poștă, unde trebuia să plătesc o taxă pentru o anumită utilitate, prin mandat poștal. Sau sa fac un transfer. Nu mai știu, v-am zis că e posibil să nu-mi fi revenit. Era o coadă imensă, ca la Poștă. Am stat cuminte la coadă, mi-a venit rândul după vreo 40 de minute, timp în care am și completat formularul necesar. ”Doamnă, l-ați completat greșit. Nu vedeți că ați depășit căsuțele și formularul trebuie rupt în două acolo unde e marcat? Completați altul!”

M-am apucat de altul, acolo, la ghișeu, timp în care femeia s-a ocupat de alți clienți. L-am greșit și pe al doilea. Și pe al treilea. Și pe al patrulea. Ba am încurcat CUI cu CIF, ba pe dracu cu lacu, ba nu mă încadram în spațiu. Și funcționara mă certa de fiecare dată, în gura mare, să se audă de la primul la ultimul om cât de tută sunt. De unde era ea, în spatele ghișeului, nu mi-a văzut burta, poate se îndura altfel și completa în locul meu, deși, evident, nu scrie în fișa postului să faci treaba bezmeticelor cu burta la gură. După ce am greșit și formularul cu numărul cinci, am lăsat pixul jos, mi-am luat toată maculatura și burta din dotare și am ieșit din Postă. M-am așezat în mașină și m-am pus pe bocit. Cu asta se ocupă gravidele, nu?

Episodul covrigăria. ”O brânzoaică cu ciocolată, vă rog!”

Într-o dimineață, pe nemâncate, m-am dus să-mi fac niște analize de sânge de rutină. Se întâmpla prin trimestrul al doilea probabil. După ce am ieșit din clinică hămesită, m-am oprit la prima covrigărie, una banală, cu trei- patru sortimente de covrigi. ”O brânzoaică cu ciocolată, vă rog”, i-am cerut femeii privind-o în ochi de parcă ceva mai natural ca asta nu există pe lume. ”Nu avem”, s-a scuzat săraca, uitându-se cu milă. Habar nu am cum a ieșit porumbelul, eu voiam, de fapt, un simplu covrig.

Episodul înghețata McFlurry, cerută la concurență

Veneam tot de la medic, după o consultație în care doctorul care îmi urmărea sarcina îmi spusese să o răresc cu dulciurile, să nu ne complicăm cumva cu vreun diabet gestațional. Plus că luasem destul de multe kilograme deja. Prima oprire după consultație a fost într-un mall, unde mi-am dat întâlnire cu soțul și niște prieteni să mergem la film. Am ajuns prima și, pentru că încă din cabinet mi se făcuse poftă de înghețată McFlurry, m-am așezat la coadă. O coadă uriașă, era ora la care corporatiștii ieșeau de la serviciu și veneau în mall să mănânce. ”Ia uite, au început ăștia de la Mc să vândă pui, se vede că e zonă plină de corporatiști care-și iau masa aici!”, m-am minunat eu în gând, uitându-mă spre vitrinele cu pui. Când am ajuns la casă, am cerut, hotărâtă, o înghețată McFlurry. ”Noi nu ținem”, mi-a răspuns fata, cu o privire la fel de inteligentă ca solicitarea mea. ”E dincolo, noi suntem KFC!”. ”Aoleu, iar am comis-o!”, mi-am zis, uitându-mă lung la cealaltă coadă, a concurenței.

Ca să nu par de-a dreptul ratată, i-am zis să-mi dea totuși înghețată, de care o fi. Mi-a dat înghețata, i-am dat cardul, mi-a cerut să pun pin-ul (pe atunci nu plăteai nimic fără pin), l-am pus. ”Ați greșit pin-ul”, îmi spune. ”Ba nu l-am greșit, nu vă merge aparatul probabil”, îi zic. Mi-a luat cardul, s-a dus la alt aparat și am introdus iar pin-ul. ”Nu e bun”, insistă fata. ”Ba e bun”, insist și eu. ”Îl am de ani de zile, îl știu bine!”. Între timp a apărut și soțul, căruia m-am plâns că nu-mi pot plăti înghețata că sunt stricate POS-urile. A încercat el și, surprinzător, a mers. Era clar: îmi uitasem pin-ul, același pe care îl știam de ani de zile.

Abrambureala mea devenise proverbială în grupul de prieteni. Miștourile mă amuzau, dar mă și frustrau. Speram să îmi revin după sarcină, sau măcar să nu mai conștientizez și să intru în rândul celor săraci cu duhul, dar fericiți. Ceva, ceva, mi-a reușit (sau se scrie mia?).

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa