Am împlinit patru ani!
Patru este o vârstă plină de viaţă, energică şi sociabilă. Aceşti patru ani au trecut cu viteza luminii. Parcă ieri mă pregăteam să devin mamă, iar azi sunt. Sunt tot eu, dar o variantă mult îmbunătăţită. Dacă ieri eram gata să renunţ la mine, ca om, azi ştiu că nu era nevoie de nicio schimbare, ci doar de practică. Sunt plină de emoţie, este o vârstă atât de frumoasă şi importantă. Încet am devenit independentă şi am căpătat nişte abilităţi pe care nu aş fi crezut să le am vreodată.
Cea mai mare frică a mea era că nu voi fi o mamă bună
Ieri, când mă pregăteam să devin mamă, cea mai mare frică a mea era că nu voi fi o mamă bună, că nu voi fi responsabila. Azi, mi-am învăţat lecţia: nu eram mamă ieri, mamă am devenit azi. Şi fiecare moment care a trecut, de ieri şi până azi, m-a făcut mama perfectă pentru copilul meu. Am crescut şi am învăţat împreună, eu şi el, cum să facem ce-i mai bine pentru noi şi aşa am devenit perfecţi. Cu greşeli, cu reuşite, cu răbdare, dar mai ales cu DRAGOSTE.
Nu am renunţat la nimic din lucrurile care mie îmi plac, care îmi aduc linişte. Ascult aceeaşi muzică, dansez şi cânt, mă fardez, merg la cumpărături, fac parada modei şi petreceri în pijama, plâng la filme la cinema şi râd cu gura până la urechi, atunci când este cazul, citesc ce-mi face mie plăcere şi merg în excursii în care să mă simt eu bine. Toate astea le fac pentru mine ca om, dar şi pentru mine ca mamă.
Este la fel de important ca şi eu să fiu fericită şi mulţumită, nu doar copilul meu
De fapt, nici nu se poate altfel. Nu are cum să fie doar copilul tău fericit şi mulţumit, dacă tu nu eşti, dacă tu nu te iubeşti şi nu te respecţi. De ieri și până azi am aflat şi eu asta, chiar dacă am pornit la drum cu idei preconcepute, m-am relaxat şi mi-am zis că nimeni nu se naşte învăţat. Mi-am ascultat corpul, instinctul şi copilul, iar azi am crescut, acum sunt MARE!. Mă uit la omuleţul de lângă mine şi nu-mi vine să cred că m-a făcut MAMĂ!
El este copilul perfect pentru mine!
A fost o provocare toată acestă perioadă, dar şi o mare bucurie.
Acum sunt la fel de mândră de performanţele mele ca mamă, exact aşa cum un copil de patru ani este mândru de toate lucrurile pe care a învăţat să le facă singur.
Acum totul este mult mai amuzant, avem deja amintiri, gusturi şi glume comune. Acum comunicăm, chiar dacă unii dintre noi fabulează, dar e firesc să fie aşa. Amândoi suntem curioşi şi guralivi. Viaţa noastră este mai sportivă, în consecinţă eu am viaţa sportivă a unui copil de patru ani:
• urc şi cobor scările în viteză,
• merg pe bordură,
• patinez, atunci când nu împing vreo focă pe care stă tolănit fii-miu
• merg cu bicicleta des, mai ales atunci când nu o car pe a lui.
• el mă învaţă pe mine karate, eu îl învăţ să danseze.
• alerg printre obstacole, pentru că m-a învăţat să fac viraje
• mă bat cu perne
• învăţ să merg cu trotineta, de la el. El e specialist în frânare, eu excelez la căderi.
• mă dau pe tobogan
• escaladez orice gard, obstacol şi panou de căţărare din parc, la nevoie şi copaci
Sunt mai sănătoasă, grupa mijlocie mi-a îmbunătăţit nu doar abilităţile de a colora respectând conturul sau de a folosi plastilina şi foarfeca corect, dar mi-a întârit sistemul imunitar.
Îmi place la nebunie viaţa mea la patru ani şi mă uit acum cu încredere spre viitor. Sunt sigură că distracţia va continua şi va fi de două ori mai interesant decât până acum.
