Cum scapi copilul de scutece. Treaba asta cu scutecele mi-a dat mari bătăi de cap la ambii copii. Am avut ambiții prostești (zic eu acum) să reușesc din prima și, mai ales, la o vârstă cât mai fragedă. Experiența mi-a arătat că dacă nu e și copilul pregătit cât de cât, poți să folosești orice metodă. Am mai citit și părerile unor experți care spun că fizic cel mic poate avea de suferit dacă îl forțezi și după câteva încercări eșuate pe la un an am renunțat.
Cum sunt fericita norocoasă a unei perechi de copii, pot spune că fetele sunt ceva mai docile. După ce a împlinit 2 ani, am zis să începem operațiunea. Avea deja de vreun an oliță, care stătea la un loc cu jucăriile, fiind unul dintre mijloacele de transport preferate de păpuși. Am hotărât să o repun în drepturi și i-am explicat copilei mai insistent la ce folosește.
Cum scapi copilul de scutece. Cum a mers cu feitța
Apoi, am mers la magazin să luăm scutece. Cu un plan bine pus la punct de-acasă, i-am arătat că pentru fete așa de mari nu se mai fabrică. Mai aveam acasă câteva, dar le-am ascuns. Într-o dimineață, când să o schimb, am trimis-o pe ea să aducă unul. A venit dezamăgită că nu mai sunt. Ce ne facem? ”Nimic, trebuie să stăm fără, că uite nu mai avem și nici nu am mai găsit mărime așa de mare”. După vreo două accidente, a început să ceară singură la oliță.
Seara nu am avut curaj să o las fără scutec, deși de câteva săptămâni constatam că îl pun degeaba. Cum aveam un bebeluș în bloc, l-am trimis pe tatăl ei să ne aducă de-acolo unul. 3 zile și două nopți am funcționat după planul ăsta. Apoi, totul a fost ca și cum nu am fi folosit vreodată scutece. Fetița avea 2 ani și 3 luni.
Cum scapi copilul de scutece. Cum a mers cu băiatul
Băiatul a necesitat mai multă prelucrare. Nici nu a vrut să audă de oliță, nu a folosit-o vreodată. Argumentul că nu mai sunt scutece așa mari nu a fost de niciun ajutor. După ce a împlinit doi ani, am încercat același scenariu, dar nu a funcționat. Era și iarnă, așa că am amânat până în primăvară.
Orice încercare de a-l lăsa doar cu chiloței sfârșea cu plânsete. Am fost la magazin și am cumpărat ce indispensabili a vrut el. Au fost buni doar să umple sertarul. Am fost și în concediu, am zis că acolo stă în slip și reușim. Nicio șansă, ba am mai și cumpărat scutece la preț de stațiune. Am ajuns acasă și deja eram panicată pentru că urma să înceapă grădinița.
”Pa, pa, tutețele!”
Într-o zi am zis, gata! Nu am mai cumpărat niciun scutec și l-am anunțat și pe el. A căutat, a căutat și nu mai era decât unul singur. De data aceasta nu mai era piesă de teatru. Am hotărât că este destul de mare să priceapă și eram convinsă că nu vrea să renunțe pentru că îi era lui mai comod.
Și de data asta am avut câteva accidente ziua. Noaptea am riscat și l-am culcat așa, ca pe băieții mari. Următoarea dată când am fost la magazin, am trecut pe lângă raftul cu scutece, s-a uitat la ele și le-a făcut cu mâna ”Pa, pa, tutețele!” Și asta a fost. Avea 2 ani și 10 luni.
Am înțeles din toată treaba asta că e important să-ți cunoști copilul, să-i dai libertate, dar că vine un moment când trebuie să te impui. Probabil că ea ar fi zis la un moment dat că nu mai vrea scutece, dar cu băiețelul, la cât de comod îl văd eu că este, probabil că ar fi durat foarte mult timp.
Puteți încerca varianta noastră, dar nu garantez pentru ea, pentru că fiecare copil are propria personalitate.
