Vocea ta: Nu-mi pasă, dar sufletul tot mă doare

Gabriela Maalouf
gabriela-maalouf-totul-despre-mame

Nu-mi pasă, dar sufletul tot mă doare

Cam așa suntem noi, oamenii, construiți. Suntem ființe sociale și de cele mai multe ori ne pasă de ce cred sau spun ceilalți despre noi. Am învățat, în schimb, că este util să ne îndepărtăm de oamenii care transmit mesaje toxice.

Am înțeles că oamenii sunt diferiți

Am înțeles că nu toate informațiile pe care le primim sunt în beneficiul nostru, am înțeles că oamenii sunt diferiți, că percepțiile sunt altele de la un om la altul și că astfel nu este necesar să ne supărăm când suntem atacați sau criticați. Cu toate astea, în spatele lui ”nu-mi pasă” stă deseori durere, tristețe, dezamăgire.

Poate chiar nu ne pasă de ce crede vecina sau alți indivizi despre noi, dar când vine vorba de oamenii pe care îi iubim, parcă ” je m`en fiche”-ul franțuzesc sau ” durerea la bască” românească nu mai pare o soluție plauzibilă. Vrem cu toata puterea noatră să fim iubiți, să fim apreciați, să avem parteneri de viață (soț, soție sau copii) de aceeași parte a baricadei.

Sociologic vorbind, nu prea putem asimila ”nu-mi pasa” când vine vorba de apropiați

Și eu zic :” Nu-mi pasă ce zice mama soacră despre mine! Știu că ele gândesc diferit, că au idei diferite!” Cu toate astea, undeva în adâncul ființei mele vreau să fiu acceptată pe deplin de ele, să știe și ele, așa cum știu eu, că sunt diferită, dar să fiu apreciată pentru felul în care îmi trăiesc viața, chiar și așa…altfel decât cred ele că este bine.

Conștientizăm că ”nu îmi pasă” doare atunci când avem copii, pentru că le simțim lor tristețea. Câți copii  ați întâlnit, care spun ”nu-mi pasă” și sunt fericiți? Eu, niciunul! Toți suferă undeva în străfundul ființei lor micuțe că mami sau tati sau buni sau prietena cea mai bună gândește într-un fel diferit de ei. Și stiți de ce ? Pentru că noi ne oprim abrupt în punctul: ”Sunt diferit, gândesc altfel decât tine, altfel despre tine, asta e părerea mea și trebuie să o respecți, așa cred eu și punct.” Când punem acel punct, undeva legătura dintre noi și cei dragi se blochează, pentru că punctul nu este util în nicio relație, cu atât mai puțin între părinți și copii.

Viața de după punct

Din perspectiva mea, propozițiile și gândurile în general nu ar trebui să se termine brusc, ar trebui să aibă o oarecare continuitate. Când spunem ”nu-mi pasă” sau când copilul ne spune asta, ar trebui să rememorăm ceea ce s-a întâmplat, cum am gestionat situația și cum am putea să facem lucrurile mai bine, să le ducem pe o treaptă superioară.

Ce m-ar face să mă simt bine când mama sau soacra nu este de acord cu mine?

Mi-ar plăcea ca propoziția să sune așa:

În loc de:

”Nu îmi place cum îți crești copiii, cum speli vasele, cum te machiezi”- pe tonul agresiv sau

”Eu cred că ar fi mai bine dacă ai face așa…” – pe un ton prietenos

Aș prefera să nu pună punct aici, să continue:

”Dar apreciez munca, efortul, pasiunea pe care o depui în felul tău.”

Când oamenii te informează doar că sunt diferiți, că gândesc diferit, parcă nu e suficient, parcă mai e o piesă lipsă din puzzle. Accepți că suntem diferiți, dar nu simți apreciere sau iubire. Asta este ce urmează după punct. Și la copii la fel. Este indicat, benefic chiar, să urmărim momentele când spun ”nu-mi pasă”- pentru că ei o spunem cu sinceritate, la ei se simte suferința – și să vedem exact situația în care au nevoie fie de apreciere, de curaj, de încredere sau poate doar de un strop de iubire.

Eu chiar vă invit ca de acum înainte, de câte ori vă exprimați o părere diferită de altă persoană, să nu uitați să îi reamintiți că aveți apreciere față de ea.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa