L-am cunoscut pe Ionuț vara trecută în parcul de lângă blocul meu. Ieșisem la joacă cu fetița mea fiindcă afară era cald și frumos. Ionuț era singurul copil care nu se juca cu nimeni. Stătea pur și simplu în mijlocul aleii și își trântea furios skateboard-ul de asfalt, vociferând.
Unii copii îl ocoleau, alții îl priveau cu uimire, dar cei mai intrigați și revoltați de această situație eram noi, părinții.
Însă Ionuț asta își dorea: atenția noastră, a tuturor! În timp ce își trântea skateboard-ul de asfalt, se uita în jurul lui parcă așteptând ca cineva să-l apostrofeze, să-l certe.
După o vreme, a obosit sau s-a plictisit. S-a așezat pe o bancă în fața mea și, după câteva minute de tăcere, timp în care ne-am privit reciproc, mi-a zis:
“Sunt rău, știu! Și mama îmi spune mereu că sunt rău! Și așa e! Vreau să fiu rău!”
”Cum te cheamă? l-am întrebat eu…Câți ani ani?”
Mi-a spus că îl cheamă Ionuț și că are 11 ani. Zicea că locuiește peste drum de parc și că nu are nevoie de un adult care să-l supravegheze sau care să-l însoțească în peripețiile lui cu skate-ul.
”Și ce peripeții ai avut cu skate-ul? îl întreb eu curioasă.”
”Păi, o mulțime dar cea mai tare a fost când mi-am rupt mâna acum câteva luni. M-am luat la întrecere cu un băiat din clasa a VIII-a. Dar am fost mai bun ca el!”
Ionuț zâmbește mândru timp în care eu îl întreb cât de grea a fost recuperarea.
”Recuperarea a fost frumoasă!!! îmi răspunde Ionuț zâmbind. Mama a stat tot timpul alături de mine. Cel puțin în primele zile și-a luat concediu de la serviciu fiindcă făceam febră. Mâna mă durea tare, dar măcar nu m-am mai dus la școală, iar mama era tot timpul cu mine. I-am povestit multe lucruri, lucruri pe care altfel nu le-ar fi aflat niciodată. Uneori povesteam până noaptea târziu…
Când eram aproape vindecat, nu a mai fost așa frumos. Mama a început serviciul, pleca dimineața, venea seara, iar eu eram din nou singur aproape tot timpul. Locuim cu bunica, dar ea e bătrână și doarme mult. Nici nu știe când vin sau când plec de acasă.
Ionuț începe și îmi povestește cum la școală se mai ceartă cu câte un coleg sau altul fiindcă spune el “toți sunt niște pămpălăi”! Uneori, doamna dirigintă o cheamă pe mama lui la școală dar ea nu are timp să meargă fiindcă vine târziu de la serviciu. Și așa scapă de pedeapsa pe care știe că ar merita-o. Pe “diriga” o mai împăcă aducându-i câte o floare din banii de buzunar. Știe că îi plac foarte mult florile și zice că îi zâmbește așa frumos în momentele acelea și chiar îl îmbrățișează. Atunci “diriga” îl iartă și o vreme e iar cuminte.
Se vede limpede pe chipul lui că este emoționat când își aduce aminte de lucrurile astea.
Este foarte clar că Ionuț este un copil care are nevoie de afecțiune și atenție mai ales din partea mamei lui. Ionuț are nevoie de iubire indiferent de unde ar veni ea. În lipsa tatălui, el nu are un model masculin care să îl inspire, așa că își caută modele printre colegii de clasă, doar că nici la ei nu găsește exemplul potrivit.
Nu există copii răi, ci doar copii care suferă!
Mama vine târziu de la serviciu, iar în timpul zilei abia dacă își face puțin timp să vorbească cu Ionuț la telefon. Seara nu-i mai arde de poveștile lui încărcate de fantezii. Îl știe sănătos și se bazează pe bunica care să îi poarte de grijă. Ea trebuie să-i întrețină pe amândoi, iar sacrificiul este enorm. E mereu obosită și nervoasă. Când vine acasă gătește, îi calcă hainele pentru a doua zi sau face curățenie.
Ionuț nu e un copil rău e doar un copil care suferă. Deși prezentă în viața lui, mama nu mai are timp să-l educe, să-l asculte, să empatizeze cu el. Cei șapte ani de acasă îl sunt de bază în educația care azi nu mai vine așa cum ar trebui.
Copilul e rău fiindcă așa atrage mai ușor atenția tuturor. Iar, ei, adulții îi spun atât de des că e rău încât a ajuns să îi creadă. Asta e realitatea lui…asta e ceea ce trăiește el zilnic. Zice că a observat că femeilor le plac florile și de aceea îi duce flori dirigintei.
L-am întrebat…
”Și mamei, îi duci și ei flori vreodată?”
Mi-a răspuns pe un ton calm și sigur asemenea unui bărbat..
”Pregătesc o surpriză pentru mama! Mă privește și îmi zâmbește…
”Strâng bani să-i cumpăr o zi liberă de la șeful ei!!!! Mi-a spus într-o zi că nu-și dorește nimic special decât TIMP LIBER! Și așa m-am gândit să-i cumpăr eu o zi pe care să o petrecem împreună, dar de data asta să nu mai am mâna în gips!
Citește ”Copilul conștient”, cartea care te învață tehnici care să permită copilului să acorde o atenție mai mare gândurilor, sentimentelor și emoțiilor sale. El se va putea concentra mai bine la școală, va fi mai empatic și mai atent la tot ceea ce i se întâmplă. Detalii AICI.
Nu uitați că pe Florentina o găsiți și pe blogul ei http://esentialle.ro/
