Stimați părinți, mai ales stimați părinți de băieței, le mai spuneți rodului dragostei voastre de sex masculin „nu plânge, ești băiat!”? Mai există moda asta? Băiețeii tre’ să-și înghită durerea și lacrimile și în mileniul 3 dacă-și zdrelesc genunchii, fisurează țeasta ori le luați tableta? (mult mai plauzibilă ultima variantă)
Că am o teorie. Noi, bărbații, decedăm statistic mai devreme decât femeile pentru că am fost învățați să NU PLÂNGEM. Ne macină durerea pe care o ținem în noi, dracii, frustrarea. Ne mănâncă pe dinăuntru și uite de-aia ajungem cu greutate pe piept și consoartele noastre-s bine mersi. Generația noastră de băieți și cele de dinaintea noastră au fost învățate că lacrimile sunt semn de slăbiciune. În copilărie, cădeam de-mi împrăștiam creierii pe caldarâm da’ nu ziceam nici pâs. De rușine să nu mă vadă cineva. Poate vreo gagică de clasa a 2-a… Îmi venea să plâng ca o bocitoare profesionistă, să sară lacrimile din mine ca din țâșnitoare, da’ io nimic. Înghițeam durerea și mai pierdeam 2-3 zile din pensie.
Și acum mă enervează Cristina câteodată, de-mi vine să plâng ca un bebeluș cu rahatul în pampers de 2 zile. N-o fac. De ce n-o fac?! DE CE N-O FAC?! Tre’ s-o fac de acum înainte. Toți bărbații tre’ să o facem!
Tătici ori viitori tătici, atenție la mine! Tre’ să plângem. Vă enervează nevasta? Plângeți. În hohote. Mai ales voi, vasluienii. E mai bine decât s-o rupeți în bătaie. Vă dați cu ciocanu peste deget? Plângeți cu muci! Vă face șefu/șefa creierii varză? Vă așezați frumușel în fața lui/ei și vă pișați ochii. Nu mai lăsați lipsa plânsului să vă ia din viață… Că avem copii de crescut. Copii care peste ani și ani vor întâlni iubirea. Va veni momentul în care-i vom conduce la altar și cineva ni-i va lua de lângă noi. Le vom spune „Rămas bun, dar te voi aștepta întotdeauna acasă, fata mea/băiatul meu!” Și, într-o zi fericită, poate vom avea norocul să dezmierdăm părul copiilor copiilor noștri. Dacă plângem pe rupte până atunci, când e cazul.
Ah, cât de sensibil am scris… Îmi vine să plâng…
PS: Excepție fac cei de la Holograf. De-aia se țin așa bine!
Textul este scris de Alex, un tătic de fetiță care, alături de soția lui, Cristina, scrie povești pentru copii.
Proiectul lor se numește povestilecristinei.ro , iar de curând au lansat și cartea pentru copii O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse.
