Vocea ta: ”Micul Prinț” – povești din grădinița groazei

TOTUL DESPRE MAME

Aceasta este relatarea, pe scurt, a unei mame care avea ambii copii la grupa germană cu vârsta între doi și patru ani, de la gradinița ”Micul Prinț” din Mediaș.

”Nici nu știu cum sa încep pentru că în cazul nostru sau întâmplat mai multe. Anul trecut, D. fiind de doi ani și jumătate, a venit acasă singur de la gradi de două ori, în timpul programului.

Prima dată, ne-a sunat vânzătoarea de la noi de la magazin să mergem după el că venise copilul singur acolo. Educatoarea nici măcar nu m-a sunat. A doua oară, tot așa, a venit singur, noroc că era soțul acasă pentru că eu eram plecată din oraș. Atunci a venit o educatoare după el, dar nu l-am mai lăsat să meargă cu ea. Când i-am spus directoarei de la grădiniță despre ce s-a întâmplat mi-a răspuns că  a plecat copilul singur acasă din cauză că este terorizat de tatăl lui.    

Anul acesta în mai, cel mic, K., a fost împins de un copil și s-a lovit la față rău și educatoarele împreună cu directoarea au dat vina pe D. Directoarea a spus că nu este nevoie să își ceară scuze pentru că sunt frați și nu are ce să le facă. 

Simțeam că sunt mințită și asta m-a determinat să îi pun un microfon ascuns copilului.

Pe lângă cele povestite de ea stă mărturie o înregistrare audio în care este surprinsă o scenă din timpul în care copilașii luau masa.

Luau masa teoretic, pentru că practic li se servea o porție mare de cuvinte grele, jigniri, etichetări, pedepse și ironii rostite cu multă furie și dezgust de așa-zisa doamnă educatoare.

„S și R, vă ridicați în picioare acum cu mâinile sus, m-am săturat de mizeria asta! MÂINILE SUS AM SPUS!!! Așa, să vă văd acum cum mâncați… Cum mâncați, treaba voastră … asta e nesimțire curată!

… Ui la ăla cât o băgat în gură! Măi, animalule, te îneci! Ui la el, tu ești normal?! Dacă îi trag una acum, îi zboară dinții din gură… Ui la el, ai gândit că nu-ți ajunge? Ca un animal mănânci, tu nu vezi că nici nu poți să mesteci! Ai gândit că ți-o fura careva din mână? Doamne, copiii aștia îs unu` mai prost ca altu`, femeie, io așa ceva n-am mai văzut!

…La spălat de cartofi și vase acum! Și tu! Și tu! Atâta nesimțire câtă ai în curu tău astăzi, io așa ceva n-am mai văzut…

Cine o făcut aia acolo? Acum, adunați cu mâna până nu vă pun să mâncați de pe jos… Mâncați în gură, nu pe jos… sunteți chiar nesimțiți pe românește…”

Acestea sunt doar câteva fragmente din înregistrarea care a devenit virală pe rețelele de socializare.

În tot acest timp, nu se aude nici o voce de copil, mănâncă toți în liniște porția amară de educație ce o primesc de la doamna educatoare și asistenta ei care o aprobă.

Într-un final, la comanda asistentei, copiii se ridică. Masa s-a încheiat, aparent și izbucnirile educatoarei. Nu vreau să știu ce a urmat….

Am reascultat înregistrarea de câteva ori și îmi vin în cap următoarele întrebări:

1. Ce au greșit atât de mult acei copii să fie tratați astfel? Oare în liniștea aceea din fundal, în timp ce nici unul nu scotea un cuvânt, ce au putut face atât de grav și rău intenționat?

2. Ce o fi în capul și în sufletul acelor copii când sunt tratați astfel? Oare se gândesc de ce trebuie să îndure așa nedreptăți sau sunt resemnați și acceptă trista realitate ca pe ceva normal? Oare se gândesc unde e mama sau tata să le ia apărarea sau cred că ei merită să fie tratați astfel? Oare cred și ei că sunt ca o turmă de animale nesimțite care nu merită respect?

3. Oare ce gândește educatoarea când le vorbește în asemenea hal? Oare crede că îi învață o lecție, alta decât aceea că sunt ființe inferioare demne de dispreț și bătaie?

4. Educatoarea și copiii aceștia nu se află totuși într-o clădire cu alte educatoare și alți copii? Oare nu aude chiar nimeni țipetele și cuvintele total neadecvate în orice împrejurare, cu atât mai nepotrivite într-o grădiniță?

5. De ce nu vorbesc copilașii? Oare din cauză că mănâncă sau din cauză că le este teamă?

6. De ce se vorbește numai în limba română? Este totuși grupa de limbă germană! Oare „animal” și „nesimțit” sunt cuvinte în germană pe care eu nu le înțeleg? A trecut ceva vreme de când n-am mai exersat limba germană, probabil m-a lăsat memoria….

7. Ce urme au lăsat aceste cuvinte în sufletele acelor copii? Cum vor percepe ei viața după astfel de experiențe? Cum se vor percepe ei ca persoane? Cum îi vor percepe pe cei din jurul lor?

Aș vrea atât de mult să pot să le spun acestor copilași cât sunt ei de valoroși și de minunați. Să le spun că doamna educatoare nu are nici un drept asupra lor, cu atât mai puțin să se poarte și să le vorbească așa cum a făcut-o. Că a greșit enorm de mult față de ei și ar trebui să își ceară sincer iertare și că ar merita ca ei să o ierte pentru că probabil atunci când ea a fost așa mică cum sunt ei acum, cineva mai mare s-a purtat extrem de urât cu ea și foarte probabil din cauza aceea se poarta are acest comportament și limbaj.

Aș vrea să le spun că nu e vina lor.

Că e normal la vârsta lor să le cadă mâncarea pe jos sau să își îndese mai multă mâncare în gură decât ar avea nevoie pentru că din astfel de experiențe creierul și întreg corpul lor învață. Aș vrea să le spun că NIMENI – nici mama, nici tata, bunicii, frații, colegii sau educatorii nu au dreptul să strige la ei, să îi amenințe sau să îi bată! Aș vrea să le spun că au tot dreptul să-și exprime părerile chiar dacă asta înseamnă să contrazică un adult și că părerile lor sunt importante și trebuie luate în seamă. Cel mai mult, îmi doresc să le spun că merită să fie iubiți, admirați, încurajați și îngrijiți și că toate acestea sunt responsabilitățile adulților din jurul lor, iar cei care nu își pot îndeplini aceste responsabilități nu au ce căuta lângă ei!

Educatoarei aș vrea să îi spun, de fapt, i-am spus odată când am ținut în acea grădiniță o prezentare despre educația empatică, dar în caz că a uitat îi reamintesc că ceea ce le face ea acelor copii vor purta cu ei o viață întreagă.  Vreau să îi spun, încă o dată, că există alternativă, că educația prin frică, rușine, condiționare, etichetare subjugă spiritul și creativitatea, omoară originalitatea, alungă orice urmă de încredere în propria persoană sau oricine altcineva. Aș vrea ca educatoarea să cunoască mai bine aspectele legate de emoțiile și etapele de dezvoltare ale copiilor, să știe că durerea mânuțelor ridicate și rușinea pedepsei nu trezesc în nicio persoană dorința de a face fapte bune, ci va trezi dorința de a minți și a ascunde orice doar pentru a scăpa de consecințe.

Nu știu, doar bănuiesc și sper că nu este foarte fericită cu ceea ce a făcut,  de aceea îmi doresc să îi spun că știu că meseria de educatoare este una extrem de solicitantă și prost plătită și de aceea trebuie să ”fii făcut” pentru așa ceva, să iubești ceea ce faci pentru că iubirea este temelia ce stă la baza acestei meserii. Aș vrea să îi spun că există alternative atunci când vine vorba să alegi o meserie, nu toată lumea își găsește vocația din primele încercări… Din păcate, în acest caz, copii nevinovați au avut mult de suferit, dar orice greșeala se poate repara. Eu mă gândesc că ar fi indicat pe viitor să stea cât mai departe de copii.

Alți copii din grădiniță se plâng că sunt trași de păr, pedepsiți la colț, amenințați că nu vor mai primi mâncare

Doamnei directoare de la această grădiniță, împreună cu educatoarea și asistenta acesteia le cer demisia deoarece nu vorbim despre un caz izolat. Alți copii din grădiniță se plâng că sunt trași de păr, pedepsiți la colț, amenințați că nu vor mai primi mâncare dacă nu sunt cuminți etc. Părinții știu că acum îi căutați pe cei mici de microfoane și nu asta este soluția!

Părinților în cauză le transmit felicitările mele pentru curajul de a lua atitudine pentru siguranța și starea de bine a copiilor lor, dar mai ales pentru curajul de a face publice aceste informații. Ne-ați făcut o mare favoare nouă și copiilor noștri!

Din păcate, răspunsul din partea inspectoratului întârzie să apară. A trecut aproape o lună de când a fost depusă plângerea însoțită de probe solide. O lună în care acest personal didactic și-a continuat activitatea nestingherit.

Iar la final, mai am o întrebare, până când și câte astfel de povești de groază trebuie să mai apară la lumină pentru ca astfel de practici să dispară total din instituțiile în care ne ducem copiii să fie îngrijiți și să învețe?

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa