Vocea ta: Mi-e frică de viitor!

Denisa Tache

Gata! Declar sus și tare că mi-e frică de viitor!

Mă sperie al naibii de rău vara asta, în care va trebui să plec în vacanță, doar eu cu copilul. Mi-e frică! Nu sunt pregătită psihic să-mi înfrunt viitorul de una singură. Până acum o perioadă, am funcționat în doi, apoi în trei, mi-a fost tare bine, era ceea ce căutasem. Am avut o căsnicie minunată, cu aceleași visuri, aceleași pasiuni, tot timpul ziceam: ”N-a stricat Dumnezeu două case!”

Ei, și acum, cineva mi-a tras preșul de sub picioare!

Am crezut că am trecut peste, că timpul a rezolvat unele probleme, dar nu este așa. M-am blocat! Nu sunt în stare nici măcar să planific o amărâtă de ieșire în afara orașului, doar eu și copilul, pentru un week-end. Mă simt incapabilă să stau la volan, doar noi doi în mașină și să conduc în afara Bucureștiului. Îmi fac griji că se va plictisi, că i se va face rău, că vom face accident… Da, știu, drobul de sare.

Când mă plimb prin București cu el, nu am nici un stres. Probabil pentru că sunt în zona de confort, mă gândesc că sunt aproape de refugiu. E senzația aia pe care o ai când mergi pe întuneric, dar știi că, în doi pași, dacă întinzi mâna, atingi clanța ușii de acasă.
Am refuzat să-mi mai fac griji pentru viitor, până acum. Și iată că m-a lovit! Da’ rău!

Ok, e clar! Divorțul m-a întărit!

Am descoperit în mine resurse neștiute și nebănuite, dar… da, există un mare DAR.

Continui să funcționez, trăind din plin clipa prezentă. Am făcut pace cu trecutul, dar viitorul nu sună prea bine. Ce mă enervează foarte tare nu este singurătatea, ci faptul că, de fapt, NU VREAU să planific nimic de una singură, nu asta este ceea ce mi-am dorit. Cumva am devenit un Gică Contra, care se luptă cu realitatea.

Este evident că a venit momentul să-mi asum stările negative, stări pe care uneori le avem cu toții, deși în mod normal, sunt o persoană optimistă, plină de resurse, capabilă și eficientă, numai că acum mi s-au cam scufundat olecuță corăbiile.
Îmi este foarte clar că singura constantă din viața mea este copilul. Numai privindu-l îmi găsesc liniștea. Parcă face magie! Este suficient să-l văd și mintea mea începe să lucreze normal. Gândurile se aliniază, grijile dispar. Mă simt puternică și capabilă.
Ei, dar când nu e lângă mine, se schimbă povestea!

I-am răpit dreptul la o familie normală

Mă simt vinovată. Cred că i-am creat un handicap pe viată: i-am răpit dreptul la o familie normală. Mi se pare că, în relația cu fostul soț, este purtat de la unul la altul, ca o monedă de schimb. Oare mă va ierta când va creste?!
Partea cea mai amuzantă, în toată povestea asta scrisă aici, este că scriind-o, mi-am creat o stare de liniște. M-am eliberat parcă. Cumva mi-am câștigat timp și alte resurse.
Gata!
E momentul să mă ridic, să mă scutur de praf și să merg înainte. Nu știu cum, nu am un plan, dar POT!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa