Da, se poate! Mai sunt și oameni fericiți!
Mai sunt și oameni fericiți….Da, despre asta vreau să scriu astăzi. Mai există oameni sinceri, deschiși, oameni care recunosc că e greu să le faci pe toate, oameni care fac față. Iubesc oamenii aceștia și mă consider norocoasă că mă aflu printre ei. Femei obosite, care aleargă, vin, pleacă, ajung, calcă, spală, gătesc, alăptează, citesc povești, duc copiii, aduc copiii, dar cel mai important își iubesc copiii mai presus de orice, își iubesc familia și știu să aprecieze un bărbat care stă umăr în umăr cu ea.
Sunt mulți bărbați adevărați. Am unul acasă.
Obișnuiam să judec bărbații, că sunt delăsători, că nu le pasă, că lasă greul pe ceilalți, că nu se implică suficient, dar nu mai gândesc așa. Sunt mulți bărbați adevărați. Da, sunt. De ce m-am răzgândit? Ei bine eu am unul acasă. Câteodată îl întreb: ”Te-ai gândit vreodată că o să faci toate astea? Că vei spăla vase? Că vei face curățenie? Că vei legăna copiii?” El zâmbește și răspunde simplu: ”Da, pentru că asta este tot ceea ce mi-am dorit vreodată.”
Și nu se plânge. Asta îmi place mult. Simt că uneori e tare obosit, simt că poate ar vrea un munte, o fotografie în natură, ceva unde nu plânge nimeni, unde jucăriile nu îți intră dureros în talpă, deși le-ai strâns de trei ori deja în ziua respectivă, dar nu spune asta. E acolo. Vrea să fie acolo. Se implică. Duce un copil la schi, aduce altul de la grădi, face cumpărăturile, mai dă un aspirator, repară o clanță, dă supa copiilor, pleacă la serviciu, vine, mă întreabă dacă este totul bine, așteaptă un răspuns, chiar îl așteaptă, e interesat de mine, de copii și de viața noastră. Îi ia în brațe și le spune tot ce simte. Nu e perfect, nimeni nu e perfect, dar e tot ce mi-am dorit. Un om care mă înțelege. Și apoi nu e singurul. Văd la grădiniță tătici care își iau rolul în serios, care fac tot ceea ce le stă în putință ca lucrurile să funcționeze. Și funcționează… Acolo unde oamenii se implică, unde le pasă, unde își aduc sufletul, acolo unde nu mint, acolo unde nu stau doar pentru că așa ar trebui, acolo lucrurile funcționează, familia e familie și viața e frumoasă.
Bucuria de dincolo de scutecele pline…
Cât de mult au de pierdut cei care nu fac așa, și nu mă refer doar la bărbați….Ce? Scutece pline de rahat și un partener care miroase a chiftele? Plânsete și crizele celuilalt? Ei bine, păcat că nu vor afla niciodată câtă bucurie, cât bine se află dincolo de ele, ce împlinit te simți atunci când ăla mic îți spune:
„Mami, eu îl iubesc pe tati, e cel mai frumos om din lume!”
Atunci știi că e bine…..
