Distracție în familie de Sărbători, cu paracetamol și filme pe alese (P)

Theodora Fintescu, redactor

Sărbătorile de iarnă din acest an ne-au prins pe toți patru virusați. Behăim pe patru voci, ne doare gâtul, iar cei mici au și diagnostice urâte: pneumonie și otită unul dintre ei, bronșită celălalt. Motiv pentru care vom sta la căldură și vom reduce la minimum vizitele rudelor și ale prietenilor. Pentru că de gătit se vor ocupa bunicii, tot ceea ce ne rămâne nouă, părinților, de făcut, este să-i facem bine și să-i distrăm pe cei mici în casă.

Primul lucru pe care ne-am promis reciproc să îl facem în perioada sărbătorilor a fost să lăsăm la o parte rețelele de socializare, pentru a ne putea conecta cu adevărat cu copiii. Decizia a venit după ce, de-a lungul timpului, ne-am tot surprins comunicând cu copiii în timp ce dădeam refresh la pagina de Facebook sau răspunzându-le în doi peri în timp ce citeam articole pe teme politice pe siteurile de știri. Efectul? Copiii tânjeau și ei după telefoane sau tablete și, pentru că nu aveau parte de atenția noastră totală, erau irascibili și necooperanți. Mai mult, pentru că încercau să ne atragă atenția, fie făceau crize de nervi, fie aveau pretenții absurde, ceea ce ducea inevitabil la atmosferă tensionată și nervi din toate direcțiile.

De Sărbători vom face lucrurile diferit. Fără rețele de socializare, cu atenție sută la sută la copii. Iar când cei mici vor cere acces la tabletă, vom merge pe mâna HBO, care are foarte mult conținut pentru copii, disponibil prin serviciul HBO GO. Acesta este accesibil de curând pe site sau aplicație fără să fie nevoie să ai abonament TV sau de telefonie. Noi avem contul de două săptămâni și mai avem încă două până să trecem la abonament. Prima lună de acces este gratuită, dar nici după nu e un preț prea mare, doar 19,9 lei lunar pentru toate filmele și serialele HBO.

Vizionarea de filme e singurul moment în care ne vom deschide laptopul, însă le vom vedea împreună și apoi le vom discuta. Pentru siguranță, am instalat și Parental Control, o setare importantă atunci când, după Sărbători, laptopul și tableta cu HBO GO instalat vor ajunge inevitabil pe mâna copiilor. Iar oferta e tentantă: filme cu eroi, cu personaje Disney, prințese și eroine îndrăgite, supereroi etc.

Ne-am propus să vedem, în primul rând, filme de sezon, și am ales următoarele din secțiunea HBO GO KIDS: Aventura de Crăciun a Dorei, Polul Nord: deschis pentru Crăciun, Familia lui Moș Crăciun. Filmele sunt grupate pe secțiuni, iar nouă ni se potrivește secțiunea ”Pentru cei mici” și ”Să învățăm împreună”, din care copilul cel mare are deja preferințe: ”Câinele și pisica”- un serial animat, în care un câine și o pisică îi învață pe preșcolari vocabularul de bază al limbilor engleză și spaniolă.

Copilul cel mic, un inginer constructor în devenire, a făcut o pasiune pentru ”Bob Constructorul”, la care se uită cu tatăl lui, și de unde a învățat despre excavatoare, picamer, sudură, șantier, schele, constructori.

Între noi fie vorba, seara, după ce vom culca copiii și ne vom lua tratamentul de răceală, ne vom uita și noi la filme, ca în vremurile în care eram mai tineri, mai liniștiți și fără copii mici. Ca rezoluție pentru noul an, ne-am propus să ne păstrăm acest obicei pe tot parcursul lui 2018, mai ales că, de când am devenit părinți, au fost foarte puține momentele în care ne-am permis un mic răsfăț împreună. Dacă vă doriți și voi să vă faceți un astfel de cadou, nu ezitați. Până la urmă, timpul de calitate petrecut cu cei dragi este cheia armoniei în familie.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa