Vocea ta. Dragi părinți, de ce sunteți mârlani cu copiii altora? Impresii de la un spectacol Gașca Zurli

Theodora Fintescu, redactor

În una din verile treute am fost cu fetița la un spectacol Gașca Zurli, la mare. Pentru ea, concertul a fost prilej de mare bucurie și, totodată, o mare frustrare. Pentru că la patru ani n-ai cum să pricepi mârlănia celor mari și nici instrumente pentru a lupta cu ea. De altfel, în astfel de situații, nici noi, ca adulți, nu prea avem cum să influențăm lucrurile (cel puțin nu în mod civilizat).

Concertul a avut loc la Teatrul de Vară din Jupiter și nu a fost foarte multă lume, cel mai probabil din cauza vremii, pentru că se anunța ploaie pentru seara respectivă, iar sala era neacoperită. La câteva minute după începerea spectacolului, inevitabilul s-a produs și a început să plouă. Mulți dintre copii aveau haine impermeabile, părinții aveau umbrele, așa că ploaia putea foarte bine să facă parte din distracția copiilor.

Dacă toată lumea stătea pe scaune (sau printre ele, în cazul copiilor care voiau să danseze), spectacolul ar fi fost un succes și o mare bucurie pentru toți picii. Însă lucrurile nu au stat așa. Unii părinți au decis că văd mai bine așezându-se în spațiul din fața scenei, și-au deschis bine mersi umbrelele, așa că restul n-au avut decât să le privească spatele și umbrelele, iar, cu puțin noroc, printre ele, să mai zărească și capul vreunui personaj de pe scenă.

În repetate rânduri, Mirela Retegan, prezentatoarea, i-a rugat pe părinții din față să aibă milă față de restul copiilor din sală și să se retragă fie în zonele laterale scenei, fie pe scaune, pentru ca toată lumea să vadă spectacolul. Și s-au retras. Preț de 3-4 minute. Apoi s- au așezat la loc, cu nepăsare și nesimțire. Și Mirela Retegan i-a rugat din nou. Iar ei stăteau precum copacii care prinseseră rădăcini. Să vadă copiii lor bine spectacolul, protejați de umbrele, era absolut tot ce conta.

Noi, restul, nu aveam nicio soluție. Să ne îngrămădim în fața scenei nu avea sens, copiii tot nu ar fi văzut nimic. Să stăm cu copiii în fața scaunelor, în picioare, iar n-avea sens, umbrelele celor din fața scenei îi împiedicau oricum pe cei mici să vadă ceva.

Să ne luăm la harță cu bizonii? Eu, personal, nu aș fi putut face mai mult decât au încercat organizatorii. Să roage oamenii să fie civilizați și să le pese de cei din spate. Sigur, am fi putut și noi, cei de pe scaune, să ne ridicăm, să ne luăm copiii în brațe sau să-i punem în cârcă, fără să ne pese de cei aflați pe rândurile din spatele nostru. Însă niciunul dintre părinții aflați pe scaune nu a făcut asta.

Din când în când, culmea, bizonii din fața scenei întorceau capetele să vadă ce se întâmplă în spatele lor. Dar nu reacționau nici la semnele părinților de a se da la o parte, nici la rugămințile prezentatoarei. Eventual, se mutau doi pași și apoi își vedeau de ale lor.

Am fost două categorii de părinți la spectacol. Nesimțiții din față și fraierii din spate. Copiii din față au învățat, de la părinții lor, nu doar lecția nesimțirii, ci și a egoismului. ”Să-ți fie ție bine, pe restul dă-i la naiba! Să se descurce!”

Copiii din spate au învățat, de la părinții lor, lecția bunului simț și a empatiei. Și, da, și pe cea a frustrării și a neputinței în fața mârlăniei.

Mă îndoiesc că atitudinea părinților din seara respectivă a fost o excepție. Cel mai probabil, acesta este spiritul în care își cresc copiii. Iar ceea ce seamănă acum, vor culege peste câțiva ani. Să nu vă mirați, dragi părinți din față, dacă peste 2-3 ani, copiii voștri se vor juca între ei la mare împărțindu-și pumni și palme, scuipându-se și distrugându-și castelele de nisip. Iar cei ai ”fraierilor din spate” vor construi cazemate împreună, își vor împărți jucăriile și vor fi cei mai buni prieteni.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa