De aproape doi ani, de când am devenit mamă, aș putea scrie un tratat despre egoismul altor părinți. Sigur, e minunat să-ți aperi și să-ți ocrotești puiul cu orice preț, dar ideal ar fi să nu faci rău altora în acest proces.
Se spune că e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. Dar la noi, un sport de echipă a devenit un sport individual feroce. Văd părinți păzindu-și copiii care se dau pe tobogan ca niște cerberi, dar care nu mișcă un deget atunci când un alt copil cade în cap la un metru de el. Văd mămici care se dau peste cap pe Facebook că iubesc copiii, dar care își permit să se rățoiască la copiii altora, atunci când au de-a face cu ei în viața reală. Deh, nu-i al meu, nu trebuie să-i suport toate hachițele, nu trebuie să-mi pese, eu am grijă de al meu și gata.
Dar egoismul combinat cu rușinea poate naște monștri
Nu de puține ori am avut surpriza să aflu că prieteni ai copilului meu au avut păduchi, viroze grave, scarlatină și alte boli ale copilăriei, iar părinții lor nu au găsit de cuviință să mă anunțe. De multe ori am aflat întâmplător sau am luat la cunoștință abia când în cartier a erupt o epidemie și cădeau copiii pe frontul pojarului ca turcii sub sabia lui Ștefan cel Mare. De rușine, din prostie, din neglijență, din nepăsare, nu știu, dar pot să intuiesc că e un amestec din toate astea. Cum poți să fii atât de inconștient încât să nu anunți în jur, mai ales când e vorba de boli grave, cu evoluții fulminante, care pot pune în pericol și un adult, d-apoi un copil? Nu mai vorbesc de faptul că ideal ar fi să ții copilul în casă până când nu mai e o bombă cu muci/streptococi/bacili și alte vietăți contagioase…
Ești o diva scoasă din revistele de modă și copilul tău are păduchi?
Aia e, asumă-ți! Nu vrei să-l ții izolat în casă până rezolvi problema, foarte frumos! Dar eu cu ce am greșit? Nu ar fi civilizat și politicos să mă lași să aleg dacă am chef să trec prin aceeași experiență și să iau în gazdă micile vietăți, dornice de înmulțire? Mulțumesc, ar fi ideal. În plus, și dacă îmi spui, și dacă nu îmi spui realitatea rămâne aceeași: ești o divă care are un copil cu păduchi. Punct.
Ești un domn bine care nu permite copilului său decât să fie mai mult ca perfect?
Iar orice boală e semnul insuccesului și ratării pe toate planurile? Felicitări, dar toți copiii fac diverse boli, mai mult sau mai puțin grave, așa că ar trebui să te obișnuiești și să spui și altora din jur când are vreo boleșniță contagioasă. Nici nu vreau să-mi imaginez situații cu adevărat dramatice în care copilul nu se mai ridică la standardele tale, dar, repet: eu cu ce am greșit?
Ești un om ocupat, care nu-și poate ține copiii acasă când sunt foarte răciți, așa că-i trimiți la grădinița aia scumpă care costă pe lună cât două salarii medii pe economie? Bravo, tocmai ai împărțit cu dărnicie, febră și muci la jumătate din oraș. Ba chiar umbli cu diversiuni și te arăți profund ofuscat că ți s-a îmbolnăvit propria odraslă de la alții, deși tu știi foarte bine care e focarul.
Această inconșiență poate avea, uneori, consecințe din cele mai grave. Cum, nu te-ai gândit la asta? Normal că nu te-ai gândit, în egoismul tău nici nu concepi că și alții ar putea să se comporte exact ca tine. Dacă un copil cu sistemul imunitar scăzut ia vreo boală dată de copilul tău și face complicații? Dacă propriul tău copil va lua o boală contagioasă gravă de la un copil al cărui părinte a tăcut că i-a fost rușine sau, pur și simplu, nu i-a păsat de ceilalți?
Cu toții ne dorim să avem copii sănătoși, chipeși, veșnic curați, rupți din soare, cei mai cei.
Dragi părinți, copiii voștri sunt perfecți și cu păduchi, și cu pete de dalmațian de la toate bolile copilăriei, și cu tuse măgărească, și cu febră și muci. Nu este nicio rușine să recunoașteți când se pricopsește cu una din ele și să-i preveniți pe cei din jur. Fiți responsabili și față de alți copii, căci tot o vorbă din bătrâni spune că, atunci când devii părinte, devii puțin mamă și tată pentru toți copiii lumii. Și, vă mai rog ceva: întindeți mâna când un alt copil cade de pe tobogan lângă voi.
