Vocea ta. Despre acceptare și toleranță față de copiii ”altfel”. Lecție pentru părinți și copii

Laura Lupașcu
laura lupașcu

Articol despre toleranță față de copiii ”altfel”, inspirat de cazul copilului cu ADHD din Pitești, pentru care colegii au cerut excluderea din clasă.

Unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem face copiilor este educația acestora în acceptarea celorlalți așa cum sunt ei.

Dacă le arătăm copiilor talentul, acele calități care îl fac pe celălalt special, vom sădi între copii prietenia și acceptarea. Prin acceptarea celorlalti, îi învățăm pe copii să se accepte și pe ei înșiși.
Copiii nu stiu ce este ADHD, pt ei e doar o etichetă pe care nu o înțeleg până li se ” explica” despre ce e vorba: agresivitate, neatenție, copil cu probleme.
Din păcate, în ultimii 10 ani s-au pus multe etichete de copii problemă, mai ales copiilor cu ADHD. Pot spune cu certitudine că multe diagnostice au fost puse unor copii care nu aveau decât foartă multă energie, pe care cei din jur nu reușeau să o gestioneze.

Orice etichetă și diagnostic pus unul copil e un flagel pt acesta, este ceva care îl îndepărtează de ceilalți, care îi spune că este altfel decât ceilalți copii, că este rău, că nu va avea prieteni, că nu este la fel de bun ca ceilalți. Suferința aceasta își va pune amprenta pentru tot restul vieții și deseori rămâne ca o voce interiorizată care îi va spune și adultului că nu este suficient de bun.

Educația copiilor pornește de la exemplul personal. Fiecare dintre noi am putea fi mai toleranți și mai puțin aspri în a-i judeca pe cei care sunt altfel decât ne așteptam noi să fie normalitatea.
Vorbele noastre nu ajung la copii dacă nu sunt autentice și congruente cu comportamentele adulților.

Un copil cu ADHD poate avea anumite plusuri față de cei ” normali”, și, în spatele oricărei ” boli” sau ” anormalități”, există un mare plus, un beneficiu pe care majoritatea nu reușesc să îl fructifice pentru că trec în defensivă. Vindecarea de orice tip este deseori îngreunată de atitudinea demoralizantă cu care sunt priviți.
Este usor sa judecăm, însă e mai greu să îi luăm pe cei din jur ca oameni cu daruri speciale, care sunt altfel decât noi.

În una dintre clasele unde am predat, unul dintre copii era mai special. Lui nu îi plăcea să scrie, să citească sau să facă matematică la fel de mult ca celorlalți din clasă. Însă, stătea sub bancă și făcea poțiuni magice, reținea texte întregi din documentarele care îl interesau și avea cel mai mare bagaj de cunoștințe. Era un fel de enciclipedie a clasei.
Colegii îl ajutau după ce terminau să își finalizeze și el temele. Îl iubeau, cu toate că era special, și l-au acceptat sub îndrumarea învățătoarei.
În gimnaziu, lucrurile s-au schimbat… Nu mai era special, între timp fusese diagnosticat cu ADHD…

Despre cazul copilului cu ADHD de la Pitești puteți citi următoarele articole:

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa