Viața unei mame este mai bogată datorită prietenelor fără copii
Întâmplător sau nu, am în jurul meu câteva femei deosebite care nu au copii. Fie că sunt prea tinere și vor să mai amâne momentul, fie că și-au dorit, au încercat din răsputeri și totuși nu a fost dat să se întâmple. Viața mea și a copilei mele este mai bogată datorită lor, în mii de moduri . Dar trecând peste ce înseamnă ele pentru mine, ca adult, mi-e drag să văd ce relație își construiesc cu fiica mea.
Nu simt nevoia să o trateze ca pe un copil și tocmai din acest motiv și-o apropie în mod natural. Copilul meu nu a fost crescut cu mâțâieli, ca atare nu știe cum să reacționeze când cineva o tratează ca pe un copil mic. Ele nu o fac. Îi vorbesc adaptat vârstei, dar pe același ton cu care vorbesc cu alt adult, o tratează cu seriozitate, îi ascultă părerile și țin cont de ele.
Îi împletesc părul și o dau cu parfum și gloss, e tradiția lor specială
O răsfață mereu cu cadouri, că sunt cărți de povești, că sunt carioci, poșetuțe, ochelari de soare sau lucruri pe care eu, ca mama, nu i le-aș cumpăra, gen strugurel cu sclipici. Că de peste tot pe unde călătoresc îi aduc și ei câte ceva, fie că este un mărunțiș sau o rochie cu prințesele Disney, bucuria este aceeași, iar ea știe ca ele se gândesc la ea. Că, în rarele ocazii când o aduc la serviciu, o plimbă prin tot biroul, îi împletesc părul și o dau cu parfum și gloss, e tradiția lor specială, iar eu, părintele sever, mă prefac a fi scandalizat, certându-le.
Că au experiențe speciale, doar ele, fetele
Într-una din serile trecute, m-a sunat la ora 9 seara una dintre prietenele mele, spunându-mi că s-ar duce la finala de handbal cu fiică-mea și ca trece în cinci minute să o ia. Copila emoționată s-a îmbrăcat urgent, și-a susținut echipa favorită într-un meci tensionat și frumos, ajungând acasă la 10.30, obosită, cu o desagă de povești și amintiri pe cinste.
Altă prietenă i-a pictat pereții din camera ei în cele două apartamente prin care am locuit, creându-i o întreagă poveste fantastică din scene succesive. O învață să combine culorile, să picteze frunzele, să picteze globulețe pentru bradul de crăciun, să admire cerul și norii pufoși, să simtă natura și îi povestește despre teatru și artă.
Sunt oamenii cu care mi-aș lăsa (și am lăsat) copila cu ochii închiși
Ele sunt acolo când facem excursii ad-hoc cu trenul, când ieșim în parc, când facem sesiuni de bucătărit sau când ieșim la restaurant, când ne cățăram și ne dăm în tiroliene ori mergem la grădina botanică și fugim prin ploaie. Dacă nu le vede un timp, mă întreabă de fiecare dintre ele, cere să le vadă, le sună și au conversații întregi la telefon. Viața la grădiniță este cu adevărat palpitantă și uneori le ia și jumătate de oră să își povestească ce-au mai făcut în timpul de când nu s-au văzut. Sunt oamenii cu care mi-aș lăsa (și am lăsat) copila cu ochii închiși, știu că o iubesc și că ii dau, fiecare in parte, o părticică din ea.
