Nevoia de a fi ascultat este una dintre cele mai actuale nevoi, atât în rândul adulților, cât și în rândul copiilor. Întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni care au nevoie să fie doar ascultați, nu cer sfaturi sau rețete de fericire, ci doar simt necesitatea să vorbească despre temerile, despre fricile și încercările lor. E greu să ai încredere în cineva atunci când simți că nu mai poți și că trebuie să împărtășești cuiva ce ai în suflet dar te temi să nu fii judecat, înțeles greșit și arătat cu degetul. Poate fiecare dintre noi a trecut printr-o situație similară. Tu ce ai făcut atunci?
Mă tem ca sunt și mulți copii în situația în care nu le mai povestesc părinților prin ceea ce trec pe parcursul zilei atunci când sunt la școala sau sunt implicați în alte activități noi și ne-având posibilitatea de a discuta cu cineva adult, cu cineva care să-i înțeleagă, despre sentimentele de teamă, de furie, de neputință acumulează toate aceste stări. Acestea pot fi cauza ieșirilor necontrolate, a furieri sau a tuturor reacțiilor pe care nu le înțelegem la copiii noștri.
Din acest punct de vedere, rolul nostru al părinților este de a asigura un mediu de încredere în care copilul se simte în siguranță să împărtășească toată gama de emoții prin care trece și așa cum apreciem momentele de bucuriile la fel ar trebui să apreciem și să valorificăm și furia și temerile lor împărtășite cu noi.
Un adult dacă nu are curaj să vorbească altcuiva despre sentimentele sale, poate vorbi cu sine, în fața oglinzii, sau poate scrie câteva rânduri pe o hârtie sau poate asculta muzica, etc., găsind astfel mai multe metode care să-l ajute să se descarce emoțional.
Însă un copil are resurse mai limitate în ceea ce privește auto-liniștirea și trebuie să învețe treptat cum poate redobândi starea de echilibru și de armonie după o situație conflictuală, de aceea are nevoie să-i fim alături. Ascultarea, însă, nu trebuie să te încarce pe tine, cel care asculți, de neliniștea celuilalt ci dimpotrivă trebuie să-i ofere mediul necesar să se asculte, să se audă și să se înțeleagă singur. Cel ascultat își va găsi de cele mai multe ori singur soluțiile, inclusiv atunci când vine vorba de copii.
Nu ne-am născut toți cu acest dar al ascultării dar putem să învățăm lecții despre cum să ascultăm din orice interacțiune cu copiii, inclusiv atunci când privim împreună desenele animate atât de dorite de copii. Cred că mulți copiii au văzut cel puțin unul dintre desenele animate având-o pe Clopoțica în rolul personajului principal. Într-unul din ele ( Clopoțica și comoara pierdută – Tinker Bell and the Lost Treasure (2009)), atunci când Clopoțica se ceartă cu Terence, acesta din urmă, fiind supărat merge și vorbește cu o bufniță. Fără a spune mare lucru, bufnița îi creează lui Terence spațiul necesar să se asculte și să-și dea seama că și el a greșit și că poate face ceva pentru a se împăca cu prietena sa. Am descoperit astfel că alături de copiii mei pot învăța lecții frumoase despre viața inclusiv atunci când privim desenele animate care fac mai ușor de înțeles sentimentele dureroase.
Dragi părinți știu că nu este ușor însă ascultați mai mult, întrebați poate mai mult și vorbiți mai puțin. Ascultați-vă copiii, iertați-i și iubiți-i.
