Vocea ta: Cum îi învăţăm pe copii să dăruiască?

Viata cu autism, de Marina Neciu
autism

Să-i învățăm pe cei mici să dăruiască

Decembrie e luna preferată a copilului meu mai mare pentru că îl bucură cu jucării şi dulciuri cei doi bătrâni darnici. Mai întâi, e Moş Nicolae care îi umple ghetuţele, uneori câte două sau trei perechi, cu nimicuri, dulci, în alte zile interzise. Apoi îl aşteaptă pe Moş Crăciun, ştie că va găsi sub brad surprize frumoase.

Luna cadourilor

E o lună bună pentru noi, îl pot condiţiona pe David să ducă la bun sfârşit diverse sarcini, unele lucruri nu funcţioneaza decât aşa la un copil cu autism.

-Şi m-a văzut Moşul că mi-am ros unghiile şi că mi-am făcut rană la deget?

-Poţi să fii sigur că te-a văzut, i-am răspuns serioasă.

-Promit să nu mai fac, sper să vină Moşul, mi-a zis vădit îngrijorat.

Şi îi văd preocuparea de a se controla, de a renunţa la unele ticuri cauzate de anxietate, la unele stereotipii. De multe ori chiar îi reuşeşte.

Cel mai greu este, însă, să-i transmit empatia faţă de ceilalţi, mai puţin norocoşi ca el. Am început să-i vorbesc despre copii care nu (mai) au părinţi, despre copii bolnavi care petrec luni de zile în spitale sau despre bătrâni care nu au pe nimeni şi trăiesc într-o mizerie crâncenă.

Să dăruim hăinuţe şi jucării!

David are destul de multe jucării, de unele se plictiseşte extrem de repede. Cred că acum este pregătit să le dăruiască altor copii ai căror părinţi nu îşi permit astfel de cheltuieli. Le vom aduna într-o cutie şi când vor fi destul de multe le vom face cadou. Vom alege doar jucării intacte, curate; toţi copiii merită jucării frumoase.

Le vom arunca la gunoi pe cele deteriorate. E o meteahnă urâtă a românilor, aceea de a face din nevoia şi lipsa altora coşul lor de gunoi, adică de a-i umple pe cei săraci şi nevoiaşi de haine rupte, murdare şi de jucării stricate. Ca şi cum n-ar fi suficient că au o viaţă dificilă, le mai arătăm şi noi că nu merită mai mult decât lucruri urâţite de prea multă utilizare.

O altă opţiune este de a dărui jucării şi hăinuţe copiilor din familii dezavantajate şi/sau cu dizabilităţi din centre de zi sau rezidenţiale. Aceste centre (publice sau private) sunt acreditate de stat pentru a desfăşura activităţi de educaţie, îngrijire, recuperare ale copiilor şi se supun unor norme stricte de igienă, aşa că doar lucruşoarele noi sunt acceptate. Cel mai bine este să vă adresaţi direct centrelor înainte de a plănui vizite şi cadouri.

Mâncarea nu se aruncă!

David îmi spuse într-o zi cu mândrie:

-Mama, azi am jucat fotbal la şcoală!

-Ce frumos, i-am zis încântată.

Mă bucuram că învaţă să joace fotbal cu colegii lui.

-Daaaa, am jucat fotbal cu mere, mi-a explicat.

Am simţit că ameţesc. Copilul meu să se joace cu mâncarea când 51% din copiii din România trăiesc sau sunt la risc de sărăcie extremă? Adică, mai mult de jumătate dintre ei nu au condiţii de locuit decente, nu au ce mânca şi nu au parte de educaţie adecvată vârstei. Pentru că de cele mai multe ori părinţii sunt prea săraci ca să-i poată îmbrăca, încălţa şi trimite la şcoală.

Sărăcia este deja generalizată, 40% din populaţia României era la risc de sărăcie şi excluziune socială în 2014 conform Eurostat. Restul românilor aruncă anual la gunoi 2,2 milioane de tone de alimente, adică 10% din mâncarea pe care o cumpără.

L-am certat zdravăn pe David şi i-am explicat că unii părinţi nu au bani pentru un sandviş sau un măr sa le pună copiilor în ghiozdan pentru gustarea de la şcoală. Tocmai de aceea, nu ne jucăm cu mâncarea. Dacă ne prisoseşte mărul sau sendvişul, le dăruim unui coleg care nu are pacheţel cu mâncare în ziua aceea.

Nu ştiu cât de mult a înţeles deocamdată, însă disponibilitatea de a ajuta, de a voluntaria şi de a dona se educă.

 Faceţi mici servicii celor care au nevoie de ele!

Vecinul de la colţ este în vârstă? Îl putem întreba dacă are nevoie să-i cumpărăm ceva când mergem la magazin, scutind un bătrân bolnav de un drum obositor şi de căratul unei plase de cumpărături.

Vecina de la parter tocmai a născut? De vizite şi de sfaturi nu are nevoie. Dar ce bine i-ar prinde o prăjitură sau un o mâncare caldă! Că sigur nu are timp, dispoziţie şi energie să gătească.

Verişoara voastră are un copil cu dizabilităţi? Oferiţi din când în când două ore din timpul vostru ca să rămâneţi cu copilul şi să le acordaţi părinţilor o binemeritată pauză. Asiguraţi-vă că păstraţi constant legătura cu familia lor şi ascultaţi-le necazurile, chiar dacă nu puteţi să îi ajutaţi în alt mod.

Oferiţi talentul Dvs. !

Copiii de la after-school-ul social din cartier au nevoie de ajutor la matematică şi vă pricepeţi? Sau ar dori să confecţioneze ei înşisi felicitări şi mărtişoare pentru mămici şi este exact ceea ce faceţi şi voi cu pasiune?

Vă pricepeţi la gătit? Cantinele sociale au de multe ori nevoie de voluntari care să ajute la pregătirea unor cantităţi mari de mâncare.

Deveniţi voluntari şi implicaţi-vă şi copiii în astfel de activităţi! Cel mici înţeleg cel mai bine lumea prin exemple concrete date de părinţi pe care ei le pot imita.

 Să fim mereu exemplu de generozitate !

Generozitatea nu costă şi nu depinde neapărat de venitul nostru lunar, ci de disponibilitatea sufletească de a face un bine celorlalţi.

Cu siguranţă fiecare dintre noi  a trecut prin momente când a avut nevoie de ajutor şi l-a primit de la familie, prieteni, profesori, vecini. Important este să nu uităm că am primit sprijinul de care am avut nevoie şi să îl oferim şi noi la rândul nostru mai departe celor care se confruntă la un moment dat cu situaţii dificile.

Dar nu uitaţi, cei nevoiaşi nu au nevoie de sprijin doar de Crăciun sau de Paşte, atunci când ne aducem noi aminte de cele sfinte şi vrem să ne simţim împăcaţi sufleteşte dăruind.

Copiii din familii sărace au nevoie de o masă caldă, fructe, rechizite şi ajutor la teme tot restul anului, nu doar de sărbători. Sigur că Moş Crăciun trebuie să le aducă tuturor copiilor bucurie în Ajun şi că aceasta este cu adevărat o ocazie specială.

Dar nevoile nu ţin cont de anotimpuri. Părinţii şomeri au poate nevoie de cursuri de calificare sau de şansa de a avea slujbă şi un venit decent acum ca să-şi poată întreţine familiile. Există copii cu dizabilităţi care au nevoie acum să fie şcolarizaţi şi integraţi în societate, mai sunt persoane fără adăpost care dintr-un motiv sau altul au pierdut toată agoniseala de-o viaţă şi au nevoie acum de şansa unui nou început.

Toate aceste binefaceri sunt în puterea noastră. Să nu aşteptăm mereu să le facă ceilalţi şi să nu ne bazăm exclusiv pe instituţii sau servicii sociale oferite de stat şi de organizaţii neguvernamentale.

Comunitatea suntem NOI: eu, tu şi vecinii noştri. Iar lucrurile bune se fac tot timpul anului, nu doar de Crăciun.

 

 

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa