Copiii au nevoie de răbdare, înțelepciune și iubire
Dragă mamă de copii,
Nu te voi întreba pentru ce i-ai făcut. Te voi ruga doar să nu îi abandonezi în faţa televizorului, a telefonului sau a tabletei. Nici în părculeţul de lângă bloc nu e ok să îi uiti cu orele. Nu aştepta să îi educe doar bunica. Multe dintre ideile ei sunt depăşite astăzi. Nu îi învăţa că hainele sunt mai importante decât cărţile, nici că frumuseţea este mai utilă decât inteligenţa.
Arată-le că îi iubeşti şi nu te supăra dacă ei uită uneori să o facă. Sunt ocupaţi; îşi născocesc lumi ideale, descoperă lumea reală, încearcă să se cunoască. Tu rămâi oricum centrul universului lor. La tine vin când sunt speriaţi, dezorientaţi, dornici de iubire. Ajută-i cu răbdare, cu înţelepciune, cu dragoste.
Află că nu e suficient să le cumperi jucării. Trebuie să îi înveţi la ce folosesc, să te implici în joaca lor, să te întorci în copilărie. Citeşte-le poveşti sau măcar lasă-i să îşi citească singuri. Învaţă să îţi cunoşti copiii şi să empatizezi cu nevoile lor.
Nu lua în râs cei şapte ani de acasă
Aceşti ani reprezintă perioada în care copilul trebuie să înveţe atât de multe… Nu le da voie afară dacă nu ştiu să se uite în stânga şi în dreapta înainte de a traversa o stradă. Nu le permite să şoptească la ureche sau să arate cu degetul atunci când sunt în public. Învaţă-i să nu strige „ţigan” când văd pe stradă un om cu pielea închisă la culoare.
Nu le vorbi urât copiilor tăi, căci vor face acelaşi lucru cu alţii sau chiar cu tine. Nu neglija educaţia în legătură cu lucrurile de bun simţ elementar (scobit în nas, tras pârţuri, scărpinat în fund, râs de defectele altora, şters mâinile pe hainele altora, urcat încălţat pe canapalele altora…).
Spune-le că secretele de familie trebuie să rămână în familie. Evită să le bagi copiilor în cap ideea că unul este mai frumos şi altul mai urât, că unul e mai deştept şi altul mai puţin deştept, dacă vrei ca fraţii să se iubească şi să se sprijine între ei.
Cum şi când se educă un copil?
Deşi am crescut şi am încercat să educ un copil, nu sunt în măsură (a se citi nu vreau) să le ofer altora sfaturi despre educaţia copiilor. Legile sunt (încă) permisive sau inexistente, reguli general valabile nu există, căci fiecare fiinţă e unică, aşa că fiecare părinte şi fiecare bunic alege să educe copilul după cum crede, după cum i se pare, după cum simte sau după cum a spus x.
Există totuşi câteva puncte pe care orice părinte ar trebui să le aibă în vedere atunci când îşi asumă această responsabilitate, căci de ele depinde dezvoltarea fizică şi psihică a copilului, de ele depinde până la urmă felul în care va păşi prin viaţă şi va fi perceput de ceilalţi.
Poate este exagerat să spun că educaţia copilului trebuie să înceapă în prima zi de viaţă, însă nici nu putem aştepta până când merge la grădiniţă sau la şcoală, în speranţa că ne vor scuti profesorii de această sarcină.
