Când sufletul mi-e greu… vreau minunea, nu doar pildele
Zilele astea am fost la o prietena și, cum nu ne-am văzut de la botezul Lolitei, am recapitulat și recuperat amintiri, evenimente majore, bune și rele din viața noastră. Și mi-a spus că cineva, de pe acolo din sferele înalte, dă la cine poate duce. Cum eu sunt în război cu acele sfere, de ceva vreme, i-am spus că nu sunt de acord.
Nu sunt de acord să duc doar greul
Dacă vorba asta o primești doar, atunci vreau ca tot ce îmi umple sufletul ca o povară (temeri, întâmplări, persoane), ca tot ce nu ține de bunăstarea familiei, prietenilor să fie ridicate. Așa pur și simplu. Să nu fie necesare mii de rugi să fiu eliberată, din când în când, fără să implor.
Și nu vreau cu nimic mai mult decât cei ca mine, vreau acea minune, o cer, fără să dau de la mine. O vreau fără drept de schimb. Am nevoie de ea pentru mine și pentru cineva.
Nici nu am să mai ridic ochii la/să cer, nici nu cârcotesc, ca până acum. Consider că am spus, am conversat îndeajuns, iar acum stau în așteptare. Și nu mai adaug nimic, cred că am fost destul de precisă.
Treaba cu relele care vin atunci când ți-e mai bine, exact vorba asta, să piară în uitare.
Niciodată nu e de ajuns starea de bine. Nimic nu te scapă atunci când nu vezi capătul durerii. Nicio mângâiere nu-ți aduce liniștea și nu te face la loc. Tot destrămat și atârnat de o durere rămâi. Și care sunt durerile cele mai mari? Sunt cele ale familiei!
Când copiii doriți nu ajung să fie copiii tăi, rămân acolo suspendați în timp, ca amintiri dureroase, fără șansa de a crește, cu tine și frații lui, atunci cum poți ierta că nu ai primit minunea? Când copilul tău va trăi cu presiunea unei societăți care țintește doar superficialul și nu va privi partea lui specială, decât prin lupa prejudecaților, nu mai vrei minunea. Știi că n-are cum să vină.
Azi m-am poticnit în a ierta și accepta.
Acceptarea îți aduce liniștea aparentă, dar nu te vindecă. Sunt rană vie, și nu sunt singura.
Vă rog, dragi părinți, să nu trăiți degeaba. Voi cei care sunteți absolviți de a astepta minuni, petreceți fiecare clipă nu doar frumos, ci cu ochii larg deschiși, să nu vă scape nimic și să nu regretați că nu s-a putut mai mult.
Citește și:
Diana Vasile: „Nicio traumă nu face atâta rău cât face ignorarea ei”
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie un proaspăt părinte
Tu ştii ce mai face copilul tău?
Dragi mame, vă rog să mă iertaţi!
