17 aprilie – Prima filă din jurnalul meu de mama
Astăzi, fetița mea împlinește 16 zile de când a venit pe această lume. Călătoria mea cu ea a început încă de când am aflat că sunt însărcinată dar mărturisesc că nu am fost destul de impresionată de existența ei și de influența acesteia asupra propriei existențe până acum câteva zile, când am început să conștientizez desfășurarea existenței ei alături de a noastră, a mea și a soțului meu.
Așadar, m-am hotărât să îmi aștern gândurile „pe hârtie” , gânduri despre mine, despre ea, despre noi. În principal, îmi propun să scriu despre creșterea mea interioară de când a venit Cristina pe lume.
Animăluț sau ființă umană?
În primele zile ale existenței ei, atât eu cât și soțul meu, aveam impresia că ne-am întâlnit cu un animăluț mai degrabă decât cu o ființă umană, unul care trebuia atât de des hrănit, schimbat, ținut în brațe… Din când în când, părea că se întrevede ceva uman în ea, în zâmbetul- reflex, în fețișoara ei senină și liniștită care părea să zică: „Mă bucur să fiu cu voi aici”. Acelea erau și sunt și astăzi puținele momente de „răsplată” care ne ajută să mergem mai departe. Astfel de momente mai trăim și când o urmărim cum doarme, sau mutrișoarele simpatice pe care le face în somn.
Nu am trecut încă total peste durerea fizică, căci corpul meu a fost cel care a suferit cel mai mult, încă din timpul sarcinii, continuând cu nașterea naturală (fără anestezie), ruptura de mușchi perineal, cusăturile, apoi durerile de sân, de spate … Recunosc că m-am plâns o perioadă, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să-mi asum acea suferință.
Jertfa supremă pe care o poate face un om pentru alt om
Copilul mănâncă din mine, îmi mănâncă laptele produs de corpul meu. Acest lucru îmi amintește de ce am citit mai de mult într-o carte de-ale bunicii, și anume că Iisus Hristos a suferit în trup enorm. Și El, de atunci, ne dă să mâncăm, din Trupul Lui la Sfânta Taină a Împărtășaniei, căci aceasta este jertfa supremă pe care o poate face un om pentru alt om: să sufere pentru El în trup. Iisus a fost primul martir, a murit din dragoste pentru noi, și astfel a binecuvântat posibilitatea aceleiași jertfe și pentru femeia devenită mamă.
Între 0-3 luni, activitățile pe care le poți face cu bebelușul sunt: legănatul, cântatul, vorbitul (îi poți povesti pas cu pas ce faci cu el, dacă îi schimbi scutecul, dacă te plimbi cu el prin casă, dacă a venit cineva în vizită etc.). Mai poți să te plimbi cu el prin casă, să îi pui să asculte muzică clasică, să îi faci masaj pe tot corpul, și bineînțeles, să îi faci băiță, să îl alăptezi și să îl pui la somn.
Este important să îi creezi o rutină de somn bebelușului, de exemplu, în fiecare seară, să îi faci băiță.
Bebelușii și lumea nouă
Toți nou-născuții au nevoie să se simtă în centrul preocupării părinților, pentru că au nevoie să se simtă confortabil în această lume nouă. Părinții îi oferă micuțului legătura cu lumea. Acesta este înzestrat cu tot ce are nevoie pentru a cunoaște lumea, dar sensul și semnificația îi este dată de adulții din jurul lui. Jucăriile potrivite pentru această vârstă sunt zornăitoarele, cuburile moi și colorate (dar și albe și negre dacă găsim), caruselele și orice altă jucărie muzicală ( auzul fiind cel mai dezvoltat simț al bebelușului).
Am citit într-o revistă de specialitate că auzul se dezvoltă încă din burtică, iar după auz, cele mai dezvoltate simțuri sunt mirosul (cu ajutorul căruia mă poate recunoaște dintre mai multe femei) și simțul tactil, de aceea, el va căuta în următorul an de viață să atingă și să pună în guriță tot ce îi iese în cale, aceasta fiind forma lui de a cunoaște lumea din jurul lui. Simțul care se dezvoltă cel mai greu este cel al văzului, bebelușul ajungând ca, abia pe la 4-5 luni să îmi recunoască categoric și imediat chipul dintre mai multe chipuri.
