Despre suferința în doi și relația mamă-copil
– Mama, îmi faci şi mie chestia aia cu cutia neagră?
– Aaaaa, ce să fac? Care cutie?
– Mi-ai mai făcut tu, ştii tu, aia cu cutia neagră.
M-a surprins atât de tare cu asta că nici nu ştiam de unde să încep cu sortarea amintirilor. Stăteam amândoi pe canapea în sufragerie, el pe punctul a intra într-o criză de nervi, eu făcută KO. Mă chemase să stau lângă el.
– Mama, vino te rog să stăm unul lângă altul, noi doi. Aşa e cel mai bine!, şi mi s-a suit în braţe, apucându-mă strâns de mâini.
Nu aveam nicio idee despre ce cutie neagră vorbeşte
L-am rugat să-mi dea mai multe detalii. Zece minute ne-am chinuit: el să-mi explice, eu să înţeleg ce vrea. M-am prins până la urmă. Voia să îi spun ghicitori. Iar „cutia neagră” a fost prima ghicitoare pe care i-o spusesem, cutia neagră fiind televizorul.
Am inventat ghicitori, pe rând, aproximativ o oră, până când s-a plictisit şi şi-a îndreptat atenţia către o minge gonflabilă cu harta lumii pe ea şi un maxi-ciocan gonflabil. Ei, şi am umflat şi dezumflat pe rând chestiile astea, până la epuizare. Ordinea era: ciocanul primu’ şi apoi încercam să umflu mingea, în timp ce el mă „ciocănea” în cap. Nu este uşor deloc, dar am reuşit şi am mai avut chiar şi suflu să mai jucăm baseball şi apoi golf încă vreo oră.
Acesta a fost debutul unei perioade de câteva zile petrecute în casă, doar noi doi, aşa cum ne place nouă.
Am reinventat roata
Eram rupţi, mai ales că amândoi aveam febră şi eram în concediu medical, fiind consemnaţi în casă pentru că, amândoi, trebuia să ţinem foarte aproape de toaletă.
În aceste trei zile, în care am stat în casă am reinventat roata, ca să zic aşa. Am inventat reguli noi pentru bowling, golf, mikado şi popa-prostu’, am pictat frunze, am făcut puzzle, am încercat să învăţăm alfabetul, asociind fiecare literă unui cuvânt sau nume, am făcut geografie, am făcut magie şi gimnastică.
Două zile și două nopți cu febră
La această ultima infecție bacteriană, căpătată cine ştie de pe unde, am avut plăcerea de a avea două zile şi două nopţi cu febră, noaptea cu reprize bune de două-trei ore cu febră patruzeci.
Nu ştiu cum sunt alţi copii când au febră, dar al meu cu cât are febra mai mare, cu atât e mai „plin de energie”, ca să nu zic agitat.
Cântăm. Ne place foarte mult să aberăm în duet, pornind de la clasicul „Mi-o zis mama că mi-o da” şi ajungem să avem perne pline cu ananas, struguri, rechini, peşti balon şi lista este interminabilă.
Dansăm. Încep eu, dar se pare că nu dansez bine, pentru că mie îmi place să mă prostesc făcând şi „balet”, însă sunt rugată să mă aşez şi să asist la spectacol şi pentru că ne place rockul, indiferent pe ce muzică dansăm avem acorduri de chitară imaginară, pogo şi evident fluturări de plete.
Povestim. Oh, dar ce mai povestim şi cum ne răscolesc amintirile, mai ales pe cei cu febră mare.
N-avem pic de moleşeală. N-avem pic de linişte.
Am auzit că unii copii zac, atunci când au febră (şi eu aş zace un pic, atunci când am febră). Oare al meu copil de ce nu zace sau tace când are febră?
Ah, da, dar cel mai mult îmi place cum ne luptăm să ne învelim în cearșafuri ude şi reci. Asta e cel mai amuzant!
Eu: „Ai încredere în mine? Te vei simţi mult mai bine după şi ne vom odihni, astfel, în somn corpul tău se reface”
El: „Nici gând! Nu vreau să mă fac bine, nu vreau să dorm, nu vreau cu forţa!” totul asezonat din bleşug cu lacrimi şi muci.
Începe negocierea, apoi lupta, apoi eu mă enervez, plec din cameră, el mă chemă înapoi pentru că nu vrea să fiu supărată pe el şi are şi muci, pe care trebuie să-i şterg eu, că el e „micuţ”, mi-e nu mi-a trecut, însă sunt mare, vaccinată, aşa că nu urlu la bietul copil. Cu multă răbadare şi negociere reuşim să scădem puţin febra şi să reducem agitaţia, după cădem laţi într-un somn vindecător, dar nu înainte să-mi spună: „Ah, ce bine e aşa cu cearşaful ud pe mine! Mai pune-mi, te rog, şi pe frunte prosopelul acela mic cu fantomiţe, să mă răcoresc de tot.”
Una peste alta, deşi a fost dificil, fizic amândoi fiind cam praf, am reuşit să ne redescoperim unul pe celălalt, să ne aproiem şi să ne certăm şi să ne drăgălim, după pofta inimii. Chiar şi o perioadă de carantină, poate avea farmecul ei, dacă amândoi suntem la acelaşi nivel. Nu mă refer la acelaşi nivel de febră, nu ne-am sincronizat aici, ci, mă refer la a fi copil, la a te lăsa furat de joaca şi cheful de viată al copilui din tine, tovarăşul perfect al copilului tău.
