În jurul vârstei de opt luni, a apărut brusc la bebelușul meu o schimbare de comportament despre care, după o documentare temeinică, am aflat că se numește ”anxietatea de separare”. Refuza categoric brațele altcuiva în afară de ale mele, plângea necontrolat când plecam de lângă el, fie chiar până la bucătărie, nu stătea cu altcineva nici dacă eram împreună, în aceeași cameră. Mi s-a părut un comportament nefiresc, dar se pare că este perfect normal. Anxietatea de separare e o etapă din dezvoltarea lor, unii dintre copii trec mai ușor peste aceste stări, alții se luptă cu ele chiar și mai târziu.
”Nu te împart cu nimeni!”. Așa parcă-mi dicta micul meu bebeluș posesiv când voiam să-l dau jos din brațe sau când intenționam să-l las în grija altcuiva. Din copilul sociabil și zâmbăreț, în jurul vârstei de opt luni a devenit un mic dictator. Ce se întâmplă, de fapt între opt și douăsprezece luni cu copilul? Este perioada în care, în planul fizic, copilul are achiziții ce țin de îndemânare: începe să apuce singur bucăți de mâncare, mută jucării dintr-o parte în alta, se deplasează de-a bușilea.
Pe plan emoțional, însă, devine tot mai dependent de noi. Este bine să conștientizăm că acest comportament, chiar dacă seamănă mai mult cu manipularea, este un mod de a-și exprima majoritatea emoțiilor lor de bază. Spre exemplu, este vârsta la care află că multe din acțiunile lui au și consecințe. Află că dacă plânge, părinții îl iau în brațe, îl mângâie și-l consolează, dacă râde, cei aflați în jurul lui îi zâmbesc și ei și se joacă cu el. Prin urmare, reacționează și în momentul în care cel drag pleacă de lângă el.
Cum se manifestă anxietatea de separare?
• Plânge… și plânge mult. Eu nici la baie nu puteam merge, că șiroaie de lacrimi apăreau pe obraji. Motivul? Psihologii spun că atașamentul față de mamă este foarte mare în această perioadă și copiii nu pot anticipa întoarcerea. Concret, pentru ei, o despărțire de câteva minute este resimțită ca una de lungă durată.
• Vrea doar cu mama. Dependența de mamă este un lucru firesc, mai ales atunci când nu există altă persoană prezentă constant în viața copilului (bonă sau bunică). În această periodă, însă, se intensifică dorința de a sta numai și numai cu mama și este bine să știm că este o perioadă trecătoare și că va veni, la un moment dat, și independența.
• Se trezește mult mai des noaptea, decât de obicei. Emoția separării se mută și pe timp de noapte, de aceea trezirile sunt mai dese decât de obicei, iar copiii alăptați cer mult mai des sân.
• Vrea să stea mult în brațe. Atașamentul fizic se transmite și la nivel emoțional, de aceea cel mai bine și în siguranță se simte în brațe la mami.
Cum l-am ajutat să depășească anxietatea?
– De mare ajutor în această etapă ne-a fost prezența unei alte persoane în mod constant în viața bebelușului. Copilul se obișnuiește și cu altcineva, capătă înceredere că totul e bine și atunci când nu e în brațe la mama și trece mai ușor peste teama de separare. Dacă nu este posibil acest lucru, atelierele special create pentru copii sub 1 an sunt binevenite.
– De fiecare dată când a fost nevoie să plec, l-am anunțat! Cred că plecatul pe furiș duce la teamă și neîncredere pe termen lung, așa că am ales varianta în care plânge la început, însă se consolează repede și știe că mă întorc.
– Am ”exersat” periodic separarea. Îl lăsam singur în cameră până devenea ușor agitat. Vorbeam cu el din bucătărie, astfel încât să știe că sunt în casă și că apar cât de repede.
– Foarte utile pentru noi au mai fost jocurile de socializare: Cucu-bau, Ascunde și caută, joc de rol ( în care povesteam cum pleacă mama la cumpărături și se întoarce repede la bebeluș).
Dacă vreți să aflați mai multe soluții pentru a gestiona această problemă citiți și articolele 5 trucuri pentru a ameliora anxietatea de separare a bebelușului și Soluții pentru despărțiri ușoare.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
