Cum ar suna ”Albă ca Zăpada” în 2015
Albă ca Zăpada era foarte frumoasă şi din acest motiv fusese alungată de la palat de mama ei vitregă. Pare o atitudine rasistă, căci doamna era cam brunetă de felul ei, pe când Albă ca Zăpada era recunoscută pentru albeaţa tenului (de aici şi numele).
Fiind, deci, alungată de la palat, Albă ca Zăpada ajunge la căsuţa celor şapte pitici, adică a celor cu deficienţe de înălţime. Aceştia erau simpli muncitori, având funcţia de mineri. În casa acestora, tânăra se implică voluntar în activităţi de întreţinere a curăţeniei şi a ordinii casnice, dovedind astfel că poate deveni o soţie de nădejde (aceasta în condiţiile unei societăţi patriarhale, în care femeia trebuie să-şi dovedească abilităţile de gospodină, acesta – pe lângă albeaţa tenului – fiind un criteriu de selecţie al burlacilor, care caută să se împlinească printr-o căsnicie). De asemenea, tânara leagă o relaţie de prietenie platonică cu fiecare dintre cei şapte.
Doar pentru că o procedură legală – actul de căsătorie – a declarat-o mama vitregă, nu ne putem aştepta, totuşi, la sentimente sincere din partea doamnei faţă de Albă ca Zăpada. Această femeie, aflată la o vârstă mijlocie, era trufaşă şi invidioasă pe frumuseţea fiicei vitrege, dar şi pe abilităţile ei de gospodină, casa celor cu deficienţe pe verticală strălucind sub atenta îngrijire a tinerei. Astfel, doamna, dând dovadă de un spirit voluntar, sigură pe dânsa şi convinsă că „dacă vrei ceva bine făcut, fă-o cu mâna ta”, hotărăşte să o omoare pe Albă ca Zăpada.
Mărul biblic, tentaţia fructului oprit, păcatul lăcomiei
(Doamna mamă vitregă îl trimisese pe vânător să o ucidă pe Albă ca Zăpada într-un act ce aminteşte de ritualurile satanice – cerând să i se aducă inima fetei -, dar domnul vânător este o fire milostivă şi o cruţă pe tânără).
Aşadar, doamna mamă vitregă se îndreaptă spre căsuţa celor cu probleme pe înălţime. Aceasta era practicantă a magiei negre, transformându-se într-o doamnă de o vârstă foarte înaintată şi cu un aspect neplăcut celor mai mulţi ochi. De asemenea, a otrăvit un măr pe care l-a aşezat într-un coş fabricat din plastic reciclat. Ajungând la căsuţă, Albă ca Zăpada primeşte fructul (desigur, într-o cercetare exhaustivă a poveştii, se pot face multiple asocieri mai mult sau mai puţin metaforice cu mărul biblic, cu tentaţia fructului oprit, cu păcatul lăcomiei).
Fata muşcă din măr, asigurându-se în prealabil că fructul este bio, că nu a fost injectat cu diverse substanţe nocive şi, nu în ultimul rând, că a fost spălat temeinic. Muşcătura i se opreşte în gât, iar doamna (pe care societatea ar categorisi-o ca fiind rea) s-a bucurat. Însă, în fuga ei spre palat, îşi va găsi decesul, căzând într-o prăpastie.
Colocatarii fetei au crezut-o moartă pe aceasta
Frumuseţea ei, dar şi hărnicia, prietenia şi voia bună de care dăduse dovadă în casa celor cu deficienţe pe verticală erau regretate acum cu durere sinceră, aceasta fiind explicaţia suferinţei acestora, care hotărăsc, cumva împotriva firii, să o aşeze pe Albă ca Zăpada într-un sicriu de sticlă.
Un tânăr, căruia moştenirea genetică, dar şi cea materială, i-au adus titlul de „prinţ”, o vede pe Albă ca Zăpada în aşezământul ei de sticlă. Dând dovadă de superficialitate, fiind sedus de aspectul fizic plăcut, dar şi de oarece tendinţe necrofile, tânărul o sărută. În acest moment, printr-un miracol specific acestui gen de poveşti, fata scuipă bucata de măr şi revine la viaţă.
Tânărul şi tânara se vor căsători, respectând astfel convenţiile sociale, fără a trece prin acea perioadă de tatonare, denumită uneori „căsătorie de probă”, pe care tinerii din ziua de azi o adoptă uneori.
