Prima zi de școală după o vacanță cu trei copii e ca… o gură de prosecco. Atunci când alăptezi.
Îți imaginezi că o să ai în sfârșit multe bule de aer la dispoziție doar pentru tine (bine, fie, și pentru copilul-bebeluș de nici patru luni), pe care o să le arunci ușor în sus și o să le spargi, una câte una, stând întinsă în pat, proaspăt ieșită din baie, cu toate tratamentele de înfrumusețare la zi, plus o sesiune extinsă de masaj de relaxare.
Ba chiar și cu o carte în mână, luată din vraful care s-a tot strâns pe noptieră în ultimele luni. Să iei în pat micul dejun, aranjat atent pe o tavă, alături de o cană de cafea aburindă, apoi să vorbești un pic la telefon cu prietenele care se bucură și ele de reînceperea școlii, să stabilești detaliile ieșirilor din următorul weekend și, în tot acest timp, să te lași purtată de muzica preferată.
Pe scurt, să stai acasă, fără presiunea mailurilor, a termenelor de la serviciu și a discuțiilor interminabile despre cum să mai crești productivitatea în câmpul muncii.
Să stai, pur și simplu, și să urmărești cum se sparg bulele din clepsidra timpului, una câte una.
Pui o mașină de rufe la spălat – o bulă, strângi vasele din bucătărie – două bule, faci paturile – alte trei bule, strângi toate hainele lăsate răscolite de copilul-adolescent și tonele de desene născute în elanul creator al copilului-copil – încă 34,7 bule…
Imediat după, copilul-bebeluș dă semne că se trezește, iar tu nici nu ai apucat să mănânci de dimineață, pe fugă mereu, în picioare la bucătărie – asta ar fi putut fi o bulă de o sută de puncte! Ca să nu mai vorbim de bula bulelor, dușul ăla care se termină în mai puțin de cinci minute, cu tot cu uscat și îmbrăcat în haine care să nu miroasă a lapte acru. Cartea rămâne tot pe noptieră, telefonul rămâne pe altădată, muzică fac și jucăriile pentru bebeluși, iar până în weekend mai e timp…
Bule, bule peste tot! Doar că de data asta, în loc să fie bule din acelea care să te fac să te simți în drum spre rai, bulele acestea par că te fac mică, tot mai mică…
Precum Alice în țara minunilor. Pentru că fiecare familie cu unul sau mai mulți copii este, de fapt, o țară a minunilor. Cu cât mai mulți copii, cu atât mai multe minuni. Vrăji. Scamatorii. De neimaginat în viața de dinainte de a deveni părinte, de neimaginat chiar și cu doar o minune mai devreme.
O țară a minunilor în care, așa mică cum te-ai făcut, găsești o cale să te multiplici de câte ori e nevoie și te strecori în câte o bulă, care te va duce plutind acolo unde e nevoie de tine – pe rând, la fiecare dintre copii, să îi ajuți la îmbrăcat, la spălat, la mâncat, ba chiar și la jucat și distrat. Pe rând și la toate aparatele electrocasnice, care încă mai au nevoie de cineva care să le apese butoanele. Pe rând și la micul tău dejun, și la cartea de pe noptieră, și la telefonul cu prietenele, ba chiar, din când în când, și la sufletul tău.
Până la prânz, când copiii mai mari se întorc de la școală, prinzi laolaltă bulă cu bulă, le închizi într-o sticlă, o scuturi de trei ori și te aduni din nou dintr-o bucată.
Vă recomand să ocupați un loc cât mai în față. Una dintre bulele mele săptămânale va fi de-acum înainte câte o poveste din viața alături de trei minuni.
Semnează: Alica în țara celor trei minuni – o fată de 12 ani, una de 8 ani și fratele lor nou-născut
