Vacanță în România se poate face și fără prea multe planuri înainte, cu buget rezonabil, familie extinsă, după principiul „văzând și făcând”. M-am întors de curând dintr-un mini-tur al României și nu aș da amintirile din săptămâna asta nici pe jumate de lună în Grecia! A fost o aventură cu de toate: muzică de noapte, alergat după copil de 2 ani, sute de kilometri, provocările cu un adolescent cu autism, romantismul la 40+, energia de la 20+, cuibărit într-o plapumă groasă la poalele muntelui.
Să încep cu începutul! Pe mine și pe David ne știi din serialul „La braț cu autismul”, dacă nu l-ai citit până acum, aici găsești toate episoadele. Despre familia mea am povestit adesea, dar azi e vorba despre cu totul altceva: despre o vacanță încheiată de curând pe drumurile țării care ne-a umplut de energie pentru un an întreg. Am făcut o tentativă de vlog pe canalul lui fiu-meu de YouTube cu poze și comentarii de pe unde am fost, filmul poate fi văzut aici, dar mai bine citești povestea, și mai apoi să vezi filmul!
În premieră pentru mine, n-am făcut nicio postare pe rețelele de socializare cât timp am fost plecați. Am vrut să fac un experiment cum e să te bucuri de câteva zile libere fără check-in, tag, like, comentarii și restul! N-a fost rău deloc! Dimpotrivă!
Vacanță în România: Mamaia, perla litoralului românesc între ce am văzut la știri și ce am găsit la fața locului
Iubim marea. O iubim atât de mult, încât mergem chiar și iarna pe faleză. Iubim Mamaia, pentru că o iubește David. L-am dus de-a lungul anilor la bulgari, la greci, la italieni, dar ca-n Mamaia copilul meu nu s-a simțit nicăieri mai bine. Așa că Mamaia e musai pe lista noastră de vacanță în fiecare an. Și asta nu pentru că ne dau banii afară din casă, ci pur și simplu că e locul în care copilul e fericit.
Bun. Mamaia să fie! La știri arătau că e stațiunea goală, că primăria din Constanța a pus taxă de 100 de lei pe zi parcarea în stațiune, că nu e nimeni pe la terase. Ei aș! Mamaia e mai plină ca niciodată: coadă la cârciumile bune, plaja plină de lume pestriță, prețurile ca de „perla litoralului”, „porumbei calzi”, „faceți poze la copii”, bubulială în boxe zi și noapte. Mai ales noaptea!
Da. Parcarea era cu plată, dar noi, ca și alții, „ne-am descurat”, există suficiente locuri pe lângă hotelul în care te cazezi, la umbră, iarbă verde, fără niciun ban! Primul care a făcut rezervare la hotel fusese fratele meu Tibi, că după el ne-am dus și noi. L-am întrebat de la început: „e vreun club de noapte prin jur?” „Nu știu, lasă că ne descurcăm noi!” Așa am fost noi crescuți, după principiul că ne descurcăm în fiecare situație.
Nu era un club în zona în care eram noi cazați. Erau două! Care aveau concerte live în fiecare seară. Zdrăngăneau noaptea termopanele, ușile, dulapurile, paturile, televizorul și fiu-meu. Toate până la el! Nici cu melatonină n-am mai dormit. Ne culcam la 6 și ne trezeam la 9.30 și țuști pe plajă unde nu se schimba decât playlist-ul!
Soțul meu doarme și-n picioare dacă e obosit, Diana la fel, Casi era mic n-are treabă cu zgomotul, dar eu, Tibi și David am avut niște discuții luuungi cu Divinitatea despre cum să facem să dormim și noi măcar o noapte.
Ne-a ascultat Dumnezeu rugăciunile și în ultima noapte a plouat. Nu mult, dar cât să-l lase pe Alex Velea fără public. Doamne ce bine e să dormi!
Da, la Mamaia plaja e lungă și lată, berea, sucul și cafeaua pleacă de la 10 lei ca să ți le aducă la șezlong, vine Glovo din Constanța cu fast-food, dacă te ia pofta urbană (și ne-a luat de un KFC!), am încercat pentru prima dată trotinetele electrice de la Bolt și tare fain a fost. Telegondolă, trenuleț, numai în Satul de Vacanță n-am fost de data asta, că era prea aglomerat. În rest, nimic n-am ratat!
Vacanță în România: Vulcanii Noroioși, spectacuoși, dar cam puturoși
Viața de noapte din Mamaia cerea câteva zile de liniște: bun! Hai la munte! Mai pe vouchere de vacanță, mai pe ce a rămas pe card după mare, am prelungit aventura în locuri în care ne-am dorit să ajungem, dar nu am reușit până acum. De la Constanța am făcut aproape 3 ore până la Buzău unde ne-am cazat la hotel Corso, în centru, drăguț, cochet, central.
Ne-am dus la întâi la Berca, dar acolo erau doar două-trei bolboroseli de noroi, în rest niște dealuri aride și neinteresante. Noroc că au mai venit două mașini de București care ne-au luminat că adevărații Vulcani sunt la Pâclele Mari!
GPS: timp estimat 30 de minute. Hai! Fiind în cursul săptămânii nu era lume prea multă, ne-am bucurat de Vulcani până a început ploaia. Sunt câteva cratere active, arată ca pe Lună, am făcut câteva poze bune de Instagram, ne-am atins targetul!
Am plecat de acolo în stațiunea Sărata Monteoru, dar am luat și ploaia după noi! Când să coborâm din mașină, turna cu găleata, așa că ne-am întors în Buzău unde am stat la povești, pe terasa hotelului până târziu în noapte. Casian exersa cuvinte noi, David ținea prelegeri despre unii care se dădeau cu skateboard-urile prin centru și deranjau liniștea publică, eu cu Diana ne luptam cu un pepene galben, Florin și Tibi se luptau cu…n-are rost să intru în detalii cu ce!
Am lăsat geamul deschis și în cameră ne aștepta o ceată de țânțari care ne-au luat la colindat rapid pe la mâni și picioare, de-am trezit lumea din recepție după un aparat cu pastila salvatoare. Liniște și pace, nu ca la Mamaia!
Vacanță în România: În Cetatea Sighișoara pe urmele istoriei și ale serialului „Adela”
Următorul obiectiv pe lista noastră era Sighișoara. Mai fusesem acolo în 2015, dar m-aș duce în fiecare lună, dacă aș sta mai aproape. Eu, David și Diana am văzut niste imagini spectaculoase filmate pentru serialul „Adela” în Cetate și voiam să le depistăm.
Drumul de la Buzău la Sighișoara este absolut spectaculos și destul de liber. DN11 seamănă destul de mult cu Transbucegi, dar parcă are ceva mai puține serpentine. Am avut de gestionat copiii timp de 4 ore și jumătate, dar a meritat și drumul și așteptarea!
Sighișoara e senzațională. Dacă aș avea bani mi-aș lua o căsuță mică și m-aș retrage la bătrânețe acolo (că nu mai e chiar așa de mult!). Ne-am cazat la pensiunea Nobil Medieval, la poalele Cetății și am început plimbarea cu…o oprire la „Casa Dracula” că muream de foame.
Așa foame ne era că întâi am comandat, apoi ne-am uitat la lista de prețuri! Cine zice că e scumpă Mamaia, să mănânce pe Sighișoara și mai vorbim după aceea! Poate am nimerit noi în cel mai cosmopolit loc, cert e ciorba de fasole în pâine era 33 de lei! Restul e cancan!
Cu foamea potolită, am luat străduțele cetății la picior, am urcat și sutele de trepte până la Biserica din Deal, pe care n-am putut s-o vizităm, că „Sorry, we are closed!”, mi-a zis o doamnă, confundându-mă cu vreun turist străin. „Ok, bre, cum zici, tu, noi ne facem poze pe aici prin curte atunci, unde s-a filmat nunta Adelei cu Mihai!”
Micul Casian, nepotul meu, era plin de energie, noi nu. Ne-am mai învârtit noi pe ici pe colo, ne-am făcut zeci de poze, ne-am luat magneți, am căscat gura la căsuțele colorate, vechi și cu flori pe prispă, între timp a obosit și reprezentantul generației cele mai tinere și ne-am târât picioarele până la pensiune. Acolo răcorică și liniște: mobiler cochet și cabină de duș cu muzică, lumini și hidromasaj. Evident că vrea și fiu-meu una identică, dar după o așa vacanță, trebuie să se mulțumească în continuare cu cada de acasă!
Vacanță în România la Viscri: „Bună ziua, prințul Charles e acasă?!”
De la Sighișoara gașca s-a spart în două: Tibi, Diana și Casi eu plecat acasă, noi ne-am dus în Viscri, că voiam de mult să văd locul care l-a cucerit pe prințul de Wales. Am luat-o pe drumul spre Brașov și, la un moment dat se face dreapta spre Viscri. Noroc mare a avut zona cu prințul! Drumul e asfaltat, curbele marcare corespunzător, în câteva minute eram în parcarea „regală”.
Biletul de intrare este 30 de lei de persoană, dar eu cred că merită: casa e ca o întoarcere în timp, prin secolul al XVII-lea mai exact. Totul este conservat cu mare migală și respect pentru detalii, casa e o adevărată fortăreață-muzeu în care totul este aranjat cu bun-gust.
Și nu numai casa prințului arată așa: întreg satul Viscri este conservat de când a intrat în patromoniul Unesco: fără termopane, fără placră cu polistiren, fără figuri, fără prea mulți români, din ăștia neaoși ca la noi prin sud. Frumooos! Bineînțeles că vreau și aici o casă!
M-am împrietenit cu o nemțoaică care avea casă acolo și aduna mucurile de țigară de la fața porții după niște turiști lipsiți de normele de viață săsești. Din vorbă în vorbă, mi-a dat o pară din copac, i-am vizitat casa, ne-am conversat cu alt neamț care era cazat semi-permanent la ea să compună muzică (ce viață au unii!), ne-a arătat expoziția de pictură a unei americance stabilită în Viscri.
„Nu vreți să cumpărați un tablou?” „Cam cât costă unul?” „De la 2.000 de euro în sus!” „Aoleu, zic, nici n-am plecat în toată vacanța asta cu atâția bani!” Fiu-meu se bagă și el în seamă neîntrebat să zice: „Bine, bine, pictura e artă, dar eu nu înțeleg arta asta!” Bietul copil se uita la un tablou cu Monalisa gravidă cu un miel în brațe și la un tabloul numit simplu „Boys” în care erau doi indivizi în lenjerie intimă de femeie și nu jucau fotbal! Nu…jucau ei altceva care n-are cum să coste 2.000 de euro pentru un necunoscător ca mine!
Revenind la case, nemțoaica mea nu și-ar vinde casa nici pe 1 milion de euro, în condițiile în care prețul zonei este de 200-300.000 euro. Ce face un prinț dintr-un sat uitat de lume!!!
Casele sunt superbe, oamenii la fel! Am luat-o la picior prin sat, printre gâscanii care stăteau la pândă pe șanț, ferind balegile de vacă ce completau în mod realistic peisajul atemporal. Am ajuns la Biserica Evanghelică fortificată, dar ne-am mulțumit cu exteriorul, că lui David îi era „foame în brâu” și căutam un loc lăudat de nemțoaică că mâncăm ceva tradițional.
Locul cu pricina era la capătul unei alei ce traversa curtea răcoroasă a bisericii și ne-am așezat la o masă de la umbra unui nuc bătrân. Un domn rotofei ne-a adus imediat trei socate și un coș cu pâine făcută în casă, iar mai apoi 3 ciorbe în strachini, drese cu smântână și înmiresmate cu alte mirodenii parcă necunoscute până atunci.
„Nu vă iau comandă și pentru felul doi acum, vorbim după ce terminați ciorbele! Nu vrem să facem risipă de bucate!” Unde în țara asa am mai auzit asta? Nicăieri!
Rotofeiul avea dreptate: a fost atât de sățioasă ciorba încât nu mai era loc și de gulașul care mirosea dumnezeiește din bucătărie. Am vizitat apoi toate magazinașele improvizate prin curțile localnicilor și ne-am cumpărat o pâine mare și grea cu care am ajuns până la București și i-am dat și soacrei mele jumătate! Atât de mare era!
Vacanță în România: Gura Diham, colț de Rai cu temperaturi de Polul Nord la început de august
Pe la două și ceva după-amiază am zis să pornim și noi spre casă și ne-am păstrat ideea până am intrat pe DN1, pe la Predeal. Evident că traficul era bară la bară. Copilul devenea din ce în ce mai agitat că de ce nu ne mișcăm, că el vrea acasă, că-i e dor de casa lui și hop că face pipi.
Fiu-meu nu face la copac, e băiat fin vrea doar la toaletă, cu apă curentă și tot tacâmul de oameni civilizați. Unde toaletă pe DN? Când am intrat în Bușteni am văzut indicatorul la dreapta pentru Gura Diham, sunt doar 3 km de mers! Gata, facem dreapta și rezolvăm copilul cu toaleta la restaurantul de acolo.
David când vede un restaurant îl ia brusc foamea, de „ciorbiță și felul doi, că iar era foame în brâu!” Cât a fost el la baie, ne-am trezit pe masă cu trei meniuri și am comandat ceva, să ne țină de foame până acasă. Era acolo un aer curat, niște peisaje de vis, o răcoare care te trăgea la leneveală de ne-a pierit cheful să ne încolonăm iar pe DN1.
Am început negocierile cu copilul care avea target să doarmă acasă în seara aceea. Așa e cu un copil cu autism, schimbările de plan sunt tolerate mai greu. L-am luat la coarda sensibilă că e ultima zi de vacanță, că tati pleacă iar în cursă, că în București e caniculă. Am reușit! 1-0 pentru părinți!
Până la urmă i-a plăcut că ne-am plimbat cu trenuleul o oră de la Gura Diham prin Bușteni (prețul unui bilet e de 20 de lei), am stat în curtea hotelului în hamac, am tras în plămâni un aer pur ca nicăieri până atunci în acea vacanță!
De afară se auzeau câinii din zonă lătrând probabil la urșii cu care nu aveam de gând să ne întâlnim și ne-am băgat la nani, fiecare în plăpumioara lui, căci era un frig cum e la mine acasă iarna, dacă nu pornesc centrala!
A doua zi m-a topit domnul de la magazinul artizanal din fața hotelului care, după ce am cumpărat noi magneței, jucării și baticuțe, i-a oferit lui David o brățară cadou cu o inscripție care simbolozează „sacrificiul unei mame pentru copilul ei cu nevoi speciale”. M-a atins omul ăsta într-un fel în care n-a mai făcut-o un străin vreodată. De unde a știut el? Cum a simț el ce am eu cu David, copilul meu special?
Magie. Magia unui om pe care nu știu dacă am să-l mai văd vreodată, dar care mi-a oferit cel mai frumos final pentru o vacanță de vis ce ne-a umplut pe toți cu energie cât să ne ajungă un an întreg! România e frumoasă! Viziteaz-o între două vacanțe prin Europa, vei găsi oameni și locuri care-ți pot vindeca sufletul!