Tată, cer drepturi egale cu soția! ”Dacă pot îngriji copilul cot la cot cu soția, de ce nu pot sta și cu el în spital?”

TOTUL DESPRE MAME

Autor: www.dollo.ro

Dacă schimb pamperşi şi pot îngriji copilul cot la cot cu partenera, de ce să nu pot stă cu el şi când suferă în spital? Unde încep şi unde se termină drepturile mele de tată?

Până acum vreo doi ani am trăit bine mersi fără să ştiu ce este şi ce poate face un Rotavirus. Am aflat însă despre parşiva creatură pe pielea mea, şi mai exact, mai trist, pe pielea copiilor mei. Aveau cinsprezece luni respectiv cinci ani şi ceva. Fetiţă, mai mare şi trecută deja prin aproape doi ani de grădiniţă, ar fi trebuit să fie mai rezistenţă în faţă teribilei contaminări. Constituţie mai firavă, o minoră talasemie a sclifositei de Iulia (când e vorba de mâncare), comparativ cu foamea de viaţă a bucălatului Ştefan, au făcut-o mai sensibilă. Aşa că ea a avut cel mai mult de suferit în urmă îmbolnăvirii. Tragedia a făcut că şi ajutoarele (mama, soacră, mătuşa) să fie doborâte de virulentă agentului patogen. Nu cred că va pot descrie disperarea din nopţile nedormite, de veghe, în care Iulia se zbătea deshidratată, slăbită, palidă, plânsă. Neputinţă şi felul mincinos în care o încurajăm. Umilinţă cu care cerşeam o veste bună de la personalul medical de la Budimex.

Nu mă pot plânge de tratamentul celor de la spitalul de copii, atât cât am stat la camera de gardă, ziua sau noaptea, şi am tot făcut perfuzii pentru hidratare. Au făcut tot ce au putut, atât cât le-a permis pregătirea teoretică şi experienţă spitalicească. Doar că atunci când s-a pus chestiunea internării a apărut o problemă imposibil de rezolvat în spitalul respectiv. Nu mă puteau internă cu copilul, în calitate de aparţinător, din cauza sexului meu. În spital sunt saloane comune, cu mai multe paturi, iar personalul spitalului se temea de reacţia femeilor, mame internate cu copiii, în momentul în care mi-ar fi văzut sexul, sau se temeau de faptul că eu mă voi uită la ele cum se dezbracă…

Trecând peste faptul că nu îmi ardea de jocuri erotice, aşa cum probabil nici mamelor internate acolo, şi înţelegând nevoia de intimitate, nu pot trece cu vederea faptul că am fost discriminat, într-un moment în care viaţă mea era în zona descendenţa a ciclurilor Fortunei.

Soţia nu putea lipsi de la serciviu. Oricum exasperaţi de lipsa de răspunsuri în ce priveşte boală Iuliei am început să căutăm salvarea în altă parte. Soţia a luat legătură cu Directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, iar acesta fără să o întrebe prea multe despre simptome şi evoluţia bolii, a dat verdictul prin telefon: Rotavirus. Am mers deci la Balş, parcă mai mult profesionalism, mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă, dotare tehnică superioară, organizare mai bună. Însă aceeaşi problema cu internarea. Nu puteam rămâne eu, trebuia musai să rămână soţia. Aşa am făcut până la urmă, eu am mers acasă să am grijă de Ştefan, care între timp începuse şi el să fie afectat de virus. Şi o mică paranteză, aş vrea să-mi exprim şi frustrarea că nu-mi puteam vizită fetele, nu puteam decât să le duc mâncarea de regim pe care o pregăteam acasă şi o pereche de chiloţi, pijama, pe care le strecurăm printr-o uşa doar întredeschisă. De asemenea vreau să-mi exprim şi mulţumirea, pentru acelaşi lucru. Simţeam că dacă e aşa sever embargoul impus vizitatorilor, riscul să contacteze şi alte boli în spital era diminuat.

Că să termin povestea, în ultima noapte de internare, le-am completat echipa fetelor şi cu Ştefănuţ, care a fost şi el perfuzat.

Continuarea pe blogul www.dollo.ro

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa