Vocea ta. Suntem buni când facem binele

Marius Constantinescu
binele

În acest articol vreau să vă spun o poveste de Crăciun. Este o experiență reală pe care am trăit-o alături de Efrem, băiatul meu de aproape 5 ani acum. Este o dramă cu final fericit însă. Este vorba despre mine și despre tine. Despre faptul că a fi bun sau a face binele este o decizie, nu doar o intenție. Și că atunci când alegem să facem bine, avem putere chiar și asupra naturii.

Este o energie care ne face puternici și cu adevărat stăpânii acestei lumi. Este gestul nostru de grație într-o lume uneori de o violență fantastică. Asta este ceea am înțeles eu și mi-am propus să împărtășesc cu tine în acest articol.

Binele nu e doar o intenție, e o decizie

Nu știu dacă vi s-a întâmplat să vreți să faceți o faptă bună și să vă răzgândiți în cele din urmă. Să vă împotmoliți din diverse motive. Apar gânduri care îți spun că e totuși mai bine să lași lucrurile așa cum sunt. Te poți simți fie stânjenit, fie prea emoționat sau rușinat ca să poți interveni. Și după ce lași în urmă totul, simți în piept un regret. Tocmai ai ratat o ocazie să faci binele. De data asta am intervenit. Și, deși am tot luptat cu deznădejdea, minunea s-a întâmplat și și-a luat zborul.

Eram în mașină. Leul Roșu, cum îi spune Efrem, se îndrepta spre casă. Se apropia de noi seara de Crăciun. În jurul nostru nu erau mari motive de bucurie. Un câmp gri se întindea în fața noastră și părea că nu o să se albească niciodată. Îți venea să iei un burete și să ștregi ceea ce părea a fi murdar și învechit. Brusc, în fața mașinii un șoim superb și cu o statură mândră era pe cale să jumulească ceva alb. Singurul alb din peisajul descris. Albul mi-a furat privirea și am fost curioși să vedem ce face șoimul. Ne-am apropiat și am observat că era pe cale să se infrupte dintr-un porumbel alb. I-am spus lui Efrem că aș vrea să-l salvăm, iar el nu a stat nici două secunde pe gânduri. Așa că am sărit din mașină, pregătiți sufletește pentru misiunea noastră nobilă. Șoimul a avut insă puterea să zboare cu prada sa în gheare dar nu prea departe. Am reușit să-l urmărim iar în cele din urmă păsărea de pradă s-a înălțat spre cer lăsându-ne să descoperim dacă ființa mică, albă, mai trăiește. Inițial, am regretat. M-am gândit că i-am stricat masa șoimului și că nu ar fi trebuit să intervenim că oricum porumbelul va muri. Mi-am zis: Vezi, Marius, e mai bine să lași natura să-și urmeze cursul firesc și să nu intervi. Și am fost tentat să renunț și să plec de acolo cu gândul că șoimul gri se va întoarce să-și termine masa. Însă, nu m-a lăsat inima.

Binele poate să transforme realitatea

Mă simțeam cumva dator lui Efrem să duc această luptă pentru a face bine acelei ființe rănite până la capat, chiar dacă eșuam. M-am întors și am văzut că porumbelul care abia mai respira se lupta de data asta cu fălcile lui Up, câinele nostru vagabond. L-am alungat pe Up și l-am luat pe porumbel în mâini. Printre gri și alb își făceau apariție firicele de roșu. Mi-am dat seama că e foarte rănit și că suferă și din nou m-au apucat remușcările. Off, o sa-i prelungesc suferința. Mii de scenarii magice mi-au trecut prin cap. Toate aveau același scop. Să ignor realitatea și să cred în magia gândurilor. În timp ce mă luptam interior, Efrem se uita la mine și era gata de acțiune. Pentru el, porumbelul trebuia salvat. Așa că ne-am dus în casă, am făcut cu Maria și cu Efrem (pe fundal erau gângurelile Anei), un coșuleț plin cu cereale și o bucată de pânză și am așezat cuibul în fața balconului ca să-l putem supraveghea. Așa că ne-am petrecut seara de Crăciun urmărind cu întristare de la geam cum porumbelul părea să moară. Alte frustrări aveau să-mi inunde sufletul și să strecoare îndoiala și convingerea că e mai bine să lăsam natura să-și urmeze cursul. Am spus asta e și m-am rugat la Dumnezeu (asta nu e magie!) să aibă grijă de sufletul ăla mic și alb, dar și de noi. Obosiți și oarecum resemnați, ne-am dus la culcare.

Când faci bine, sufletul ți se umple de bucurie

Dimineața, primul lucru a fost să ajungem cât mai repede la geam. Porumbelul era acolo. Am chemat-o pe Maria, iar în timp ce ne gandeam ce sa facem, ca printr-o minune, făptura asta desenată în alb și-a luat zborul. Iar odată cu ea și tristețea noastră. A fost o dimineață reală, nu magică, de Crăciun. Iar realitatea poate fi mai frumoasă decât orice magie. Chiar în ziua de Crăciun, Efrem a văzut că minunile există. Da. Am salvat porumbelul și am salvat mai ales sufletul nostru de îndoială și suspiciune. Am învățat că atunci când vrei să faci bine, fă-l. Indiferent de rezultat. Și dacă vine și îți spune că natura e mai puternică decât tine, tu să nu-l crezi. Pentru că salvarea porumbelului mi-a demonstrat că omul are putere asupra naturii, iar natura îi mulțumește și sărbătorește înălțându-se spre cer. Suntem buni. Atât. Să lăsam energia asta să acționeze. Restul vine de la sine. Curaj!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa