O întâmplare petrecută recent mi-a amintit de un text pe care l-am scris cu patru ani în urmă pe blog legată de grupurile de Whatsapp. Eram atunci în patru astfel de grupuri, cu părinții și educatoarele de la grădiniță. Azi, când am doi copii la școală și unul la grădiniță, sunt în șase grupuri. Cinci, de fapt, pentru că din unul am ieșit zilele trecute.
„Încerc să țin pasul cu cele 1.453 de mesaje primite pe cele 4 grupuri de Whatsapp de la grădiniță. Da, sunt chiar 4: grupul grupei mici, grupul grupei mijlocii, grupul părinților de la grupa mică și evident, grupul părinților de la grupa mijlocie. Dacă pandemia și cei trei copii nu m-au adus încă în pragul nebuniei, o vor face sigur discuțiile nesfârșite și adesea absurde de pe grupurile de Whatsapp. Pe grupurile principale administrate de doamnele educatoare, curg poze cu toți copiii în toate ipostazele în care i-a prins ziua respectivă: zâmbind la doamna cu pensula în mână, încruntându-se la desenul care nu le-a ieșit perfect, dând cu piciorul într-o minge, aruncând cu un bulgăre de zăpadă, construind o chestie neinteligibilă din plastilină, mânjindu-se cu ciorbiță. Apoi urmează câteva zeci de mesaje ale mămicilor ahtiate de control, extaziate că nici la birou n-au ratat nicio secundă din activitățile copiilor, emoționate la maxim de inventivitatea și inteligența puilor lor, de răbdarea și pasiunea doamnelor. Inimioare, fluturași, laude și extrem de multă ipocrizie.
În paralel, pe grupurile administrate de părinți, se derulează povești paralele. Câteva mămici de la grupa mică sunt îngrijorate de mucii copilașilor. Se face schimb de rețete de aerosoli, siropuri, picături și sprayuri pentru aproape toate orificiile. Se încearcă găsirea mucului originar, a celui care a declanșat viroza în grupă. Dacă s-ar identifica, posesorul mucului ar fi lapidat în piața publică. Șoc și groază: unul dintre copii își amintește că și doamna și-a șters nasul vinerea trecută. S-o ardem pe rug, zic. În isteria generală care ne înconjoară nu mai are nimeni dreptul la o simplă răceală, o alergie, un muc nenorocit.
În același timp, pe grupul părinților de la grupa mijlocie apare o altă polemică. Una dintre mămici o suspectează pe doamna că i-ar fi bruscat fetița și ar fi acuzat-o de o minciunică. Scânteia aruncată divizează grupul în două tabere: mămicile care îi iau apărarea doamnei până în pânzele albe versus mămicile care abia așteptau momentul prielnic să își verse și ele veninul. Doamna e un model de implicare și devotament, ba nu, doamna e un monstru care ne îndoapă copiii. Fetița mea nu minte niciodată, copilul meu a vomat azi și avea spanac și în păr. Treptat majoritatea mămicilor se retrag, probabil au de făcut și altceva, le așteaptă un call, o programare la coafor, au de amestecat într-o mâncare. Rămân pe poziții doar două mămici, curg invectivele, totul se transformă într-o bătălie personală, am impresia că asist la o veritabilă luptă în noroi. La un moment dat, intervin timizi vreo doi tătici și fac apel la decență și calm. Inutil, războiul continuă până seara. Pe grupul principal, alunecă în continuare elogiile și pupicii. Îmi vine și mie să vomit deși nu mi-a băgat nimeni spanac pe gât.”
Mesajul meu de pe grup, ajuns „pe surse” la doamna educatoare
Asta scriam eu acum vreo patru ani. Între timp, am șase grupuri de Whatsapp: patru de școală și doar două de grădiniță. Nu cred să existe ceva mult mai toxic decât grupurile de părinți. Nu știu ce-o fi fost ieri în capul meu fiindcă scriu foarte rar pe aceste grupuri, dar m-am gândit să-i întreb pe părinții de la grupa Iuliei dacă au remarcat ceva ciudat la copilașii lor după revenirea din vacanță. Iulia nu mai vrea să meargă nicicum dimineața, tot găsește scuze și acuze la adresa uneia dintre educatoare pe care până recent o iubea foarte tare. Cum ea nu povestește prea multe, zic să verific cu ceilalți adulți, înainte de a o întreba pe doamna educatoare direct. Chiar am menționat că adevărul e mai mereu la mijloc și că, Iulia nefiind nici pe departe ușă de biserică, foarte posibil să nu fie vina doamnei. Primesc doar câteva mesaje neconcludente și-mi spun că o s-o abordez oricum pe doamna.
Mi se-nchide telefonul și reușesc să-l deschid abia câteva ore mai târziu. Spre surprinderea mea, întrebarea pe care o pusesem a ajuns rapid „pe surse„ chiar la doamna educatoare. Mă trezesc cu un mesaj cu dedicație pe grupul general și cu unul în privat.
“Doamna, doamna, să știți că Oana a spus ceva foarte urât despre dvs!” – Cam așa au procedat niște așa-ziși adulți cu copii de educat. Decent și responsabil. Stai acum și te justifică. Evident că lipsa prezenței fizice, a mimicii și a tonului din voce i-a creat educatoarei o complet altă impresie despre intenția mea și s-a aprins. Mă ia cu greață. Dau un feedback scurt pe grupul părinților despre gestul de mare prost-gust și lipsă de maturitate și ies. Mai am doar 5 grupuri, e măcar ceva mai liniște.
Oana Brumă este traducător și interpret autorizat de neerlandeză și mamă a trei copii: 2 băieți de 9, respectiv 8 ani, și o fetiță de 5 ani. Simte că în social media există multă impocrizie când vine vorba de maternitate, creșterea copiilor și provocările aferente și își dorește ca, prin articolele ei, să prezinte și o fațetă mai realistă a situației.
O găsiți pe Oana și AICI.
