Deseori, se întâmplă ca oamenii din jur, atunci când li se dă vestea nașterii unui bebeluș să fie încântați peste măsură, astfel că ajung să facă promisiuni diverse: „Abia aștept să ieșim în parc”/ Poți să mă chemi oricând ai nevoie” etc. Nu spun că aceste expresii însoțite de entuziasmul cu care sunt spuse sunt greșite, însă ele se depun pe sufletul proaspetei mame, iar dacă sunt încălcate devin răni. Acesta e primul pas spre o singurătate neștiută, spre un conflict interior greu de împărtășit celor din jur.
În primii ani de viață ai copilului meu, deși țineam în brațe o minune și eram prinsă în treburile zilnice ale creșterii unei noi ființe, mă simțeam singură. Și foarte surprinsă că toate acele promisiuni inițiale nu s-au materializat complet. Nu era genul de singurătate benefică, care îți permite să îți încarci bateriile sau să te relaxezi după bunul plac. Era aceea singurătate profundă, încărcată de tristețe, melancolie, o absență greu de împărtășit celor din jur.
Acum, după zece ani de maternitate, pot să definesc aceea stare ca „baby blues”, o perioadă de vulnerabilitate emoțională, o furtună care s-a suprapus peste toate acele schimbări ale vieții mele de proaspăt mămică. Am navigat prin aceea perioadă legată la ochi, cu sufletul în mâini și cu inima cât un purice, așteptând să descopăr tainele acestei noi etape din viața mea. Uneori, gândurile mă copleșeau și gândeam: Nu este corect că nu am o viață ca în filme, cu reuniuni de familie, mese mari și activități împreună.
Realitatea mea și nevoia de comunitate
Realitatea mea a fost total diferită. Am înțeles că nu am fost doar eu în aceea situație – multe mame trec prin această singurătate sufletească ce nu se vede din exterior. Acea perioadă de fragilitate mi-a arătat că maternitatea nu înseamnă doar bucurie pură, ci și vulnerabilitate și nevoie de sprijin. Omul este făcut să trăiască în comunitate, iar copiii cresc cel mai bine când sunt înconjurați de cât mai mulți adulți. Astăzi, multe mame se simt izolate, deși psihologia noastră încă tinde spre nevoie de sprijin și apropiere. Aceea singurătate pe care o simțim uneori ne arată cât de mult avem nevoie de conexiune și comunitate.
Nu sunt suficient de bună
Odată cu apariția celui de al doilea copil, a apărut vinovăția, însoțită de gânduri precum: nu fac suficient, nu împart corect nici atenția, nici afecțiunea mea între cei doi copii. Aceste gânduri se învârteau în spirală în mintea mea, făcând doar să adâncească vinovăția că nu experimentez bucuria acestei noi etape la maximum. Dar învățam zi de zi să respir, să accept că perfecțiunea nu există, și să nu uit să mă iubesc pe mine însămi.
Câte roluri putem juca
O mamă trebuie să jongleze cu multe roluri: muncă, familie, casă. Uneori, această supraaglomerare aduce stres, anxietate și sentimentul că nu faci suficient. Rolurile mele se amestecau, responsabilitățile păreau nesfârșite, presiunea de a fi „conformă” cu așteptările societății accentuau sentimentul de vinovăție. Am încercat să mă ajut singură prin lectură, tehnici de reglare emoțională și parenting cu blândețe, dar adesea acestea nu erau suficiente pentru a risipi singurătatea maternității. Atunci când ești în concediu postnatal, iar lumea își continuă viața fără să țină cont de tine, ajungi să petreci mai mult timp în propria minte, decât în compania altor persoane.
Limite sănătoase
Din iubire pentru mine și copiii mei, am învățat treptat să mă echilibrez emoțional și să îmi prioritizez nevoile, ca să pot iubi corect și sănătos pe cei din jurul meu. Iată ce am învățat – și ce cred că este necesar să afle orice mamă înainte să se adune suferința:
- Este ok să spui „nu” și să îți protejezi timpul și energia.
- Limite sănătoase nu înseamnă că ești egoistă, ci grija față de propria sănătate mintală.
- E în regulă să fii flexibilă în gândire și să-ți accepți greșelile.
- Fii blândă cu mine însăți – daca nimănui nu i-ai vorbi urât, de ce ți-ai vorbi ție?
- Bucură-te de reușitele tale și valorifică resursele ( atât cele interioare, cât și cele exterioare).
- Practică recunoștința – studiile spun că are multiple beneficii: reducerea anxietății și a depresiei, crește calitatea vieții, întărește relațiile sociale etc.
- O mamă fericită nu trebuie să fie perfectă – nu contează câte geamuri ai spălat, ci cât de prezentă ești.
- O mamă care își urmează visele, nu este egoistă, la fel cum nu este egoistă nici atunci când își ia o pauză;
- Vinovăția nu te face să te simți că ai eșuat, ci că îți pasă prea mult, iar uneori trebuie să o accepți și să mergi mai departe.
Puterea de a ne rescrie povestea
Nu putem controla tot ce ni se întâmplă sau trecutul nostru, dar putem alege cum să integrăm experiențele în viața noastră, ca ele să devină resurse și nu poveri. Chiar dacă nu putem rescrie ce s-a întâmplat, putem rescrie felul în care ne percepem pe noi înșine. Maternitatea m-a învățat că nu există o rețetă perfectă și că fiecare zi poate aduce surprize, provocări și momente de bucurie neașteptată. Oboseala, copleșirea sau singurătatea sunt firești, dar nu te definesc. Nu trebuie să fii perfectă – ci doar prezentă, cu inima deschisă. Fiecare clipă alături de copiii tăi e o șansă să-ți rescrii povestea cu blândețe și răbdare. Cele mai frumoase lucruri cresc încet, la fel cum și tu te redescoperi pas cu pas. Ascultă-ți sufletul, găsește resursele ascunse în tine și amintește-ți că, în imperfecțiunea noastră, se află adevărata frumusețe a maternității.
Această confesiune a fost scrisă de Gabriela Negoiță, mamă a doi copii, studentă în anul III la Psihologie. O găsiți pe Instagram și TikTok, cu postări legate de psihologie și creșterea copiilor.
