Mamă bolnavă? Pentru mine a fost un lux. Până am trecut printr-o operație!

Ramona Dinescu

Când mama e bolnavă, probabil în orice casă, se întâmplă să se răstoarne ordinea firească a lucrurilor. Pentru mine, a fi bolnavă este un lux pe care nu mi-l pot permite.

De când sunt mamă, am petrecut zeci de nopți nedormite în care copiii erau bolnavi și trebuia să am grijă de ei. Sute de ore de veghe la căpătâiul lor să văd dacă au febră, să sper că se simt mai bine și să mă rog pentru câteva momente de liniște în care să reușească să se odihnească.

În toți acești ani, am avut și eu momentele mele în care am căzut. Ba am răcit, ba am mai făcut câte o enterocolită, ba am trecut și printr-o operație. În afară de ultima, la fiecare dintre bolile catalogate ca fiind „ușoare” nu mi-am permis să zac în pat așa cum mi-aș fi dorit căci, probabil știți la fel de bine ca mine, de mama e nevoie în orice moment.

Mama e bolnavă. Unde e mama?

În primul an de grădiniță și creșă al copiilor, s-au îmbolnăvit crunt. Nu erau două săptămâni bine și apoi cădeau ca popicele răpuși de câte un virus pe care îl plimbau de la unul la altul. În toată această vâltoare de boli, ar fi fost imposibil ca eu să scap în picioare, așa că în acel an, am avut, mai mult ca oricând în viața mea, patru episoade de boală care aproape m-au pus la pat. Copilul cel mare avea 3 ani, iar cel mic, mai puțin de un an, așa că a fost imposibil să mă refac în liniște.

Mă târam efectiv prin casă, cu febră mare și cu dureri în tot corpul, având în minte numai faptul că trebuie să-i hrănesc, să le dau medicamentele și să-i adorm, conform programului și rutinei stabilite. Încă de la prima oră a dimineții visam numai la noaptea ce avea să vină, când aș fi putut să mă odihnesc și să-mi ling rănile în liniște, doar eu și suferința mea. Numai că, așa cum se întâmplă mereu, noaptea durerile sunt și mai cumplite, iar suferința nu mai semăna deloc cu cea de peste zi, așa că ajungeam să mă rog să vină mai repede dimineața ca să mă simt mai bine.

O iarnă întreagă am dus-o așa pentru că, dacă reușeam să mă ascund pentru o oră într-o cameră, auzeam doar „Unde e mama?”. „Mama e bolnavă!”. ”Mamaaaaa!”. Așa că trebuia să mă ridic de oriunde aș fi fost și să mă ocup de copii.

Mai mult decât atât, la fiecare boală m-am temut teribil că aș putea să le transmit virusul sau bacteria care mi-au dat de cap, lucru de care mă feream cel mai tare. Din fericire, niciodată nu au luat nimic de la mine, dar eu de la ei de foarte multe ori.

Mama e bolnavă. Să o ajutăm să se facă bine

După ce au mai crescut copiii și au început să priceapă noțiunea de „mama e bolnavă”, sub motivul că stau cu mine să aibă grijă de mine așa cum fac eu când sunt ei bolnavi, am avut multe episoade în care mă trezeam că veneau să-mi aducă o cană de ceai, deși eu nu voiam ceai, pe care o vărsau mai bine de jumătate în pat peste mine. Apoi trebuia să stau cuminte și să aștept să fiu consultată cu trusa de medic de jucărie, eventual să suport un masaj și niște smucituri care aveau să mă facă bine. Am auzit de atâtea ori: „Trebuie să mănânci supă, sigur o să-ți facă bine”. Dar eu sufăr de enterocolită și nu am voie să mănânc nimic!

În același timp, de câte ori era tatăl bolnav, mă uitam cu jind la cum poate el să stea o zi întreagă în pat, fără că nimeni să-l deranjeze din refacerea de care avea nevoie. Nu știu de ce, copiii țineau cont, vorbeau în șoaptă și nu-l deranjau nici o secundă. Iar eu, săream în ajutorul lui și îi duceam la pat orice mi-ar fi cerut. Odată, o farmacistă a spus că un bărbat poate să și moară dintr-o răceală. Avea perfectă dreptate.

Mi-a trebuit aproape cinci ani ca să-mi dau seama că am și eu dreptul la repaos atunci când sunt bolnavă și că este spre binele meu și al tuturor din casă ca eu să-mi permit să fiu bolnavă, să-mi dau timpul necesar pentru a mă reface ca să pot funcționa iar în parametri normali cât mai repede.

A fost nevoie să trec printr-o intervenție chirurgicală după care am avut nevoie de repaos total. Credeți că nu s-au mai aliniat planetele? Nici vorbă. Soțul meu și-a luat rolul în serios, copiii au înțeles că este obligatoriu ca eu să mă refac în liniște și 3 zile am putut să zac în pat. Viața și-a urmat cursul ei firesc.

Așadar, de atunci, am mai suferit două boli destul de grave pe care mi-am permis să mi le consum în pat, așa cum face oricine. Vindecarea a venit mai repede și eu am putut intra mai repede în circuitul normal al lucrurilor.

Concluzia este că și noi, mamele avem dreptul să ne îmbolnăvim și, cu cât înțelegem mai bine și mai repede că avem dreptul să ne refacem, cu atât perioada de suferință se sfârșește cu bine mai repede.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa