Draga mea, mai ai puțin și vei fi mamă. La ultima noastră convorbire telefonică, ți-am dat un singur sfat. Respiră. Când gândurile și nesiguranța și frica te copleșesc, respiră. Până la marea întâlnire au rămas zile numărate, poate doar ore, sau chiar minute. Chiar și acum, și mai ales acum, respiră. Cum îți spune corpul tău s-o faci, cum te ghidează moașa, cum te forțează copilul. Nu uita însă. Există nașteri ideale, cele din cărți, și există nașterea ta. Așa că, oricum ar decurge totul, tu vei trăi clipa ca pe una perfectă pentru că la finalul ei va fi cel mai mare început. Pentru el, pentru acest început, respiră.
Și, sleită de puteri, cu dinții încleștați de durere sau poate cu picioarele amorțite de anestezie, la cel mai mare început vei plânge. Așa cum nu ai plâns vreodată, de parcă un loc secret s-a desfundat brusc în tine și de acolo va șiroi o energie despre care tu nu ai avut habar. Vei plânge și în acel loc secret se va crea spațiul iubirii pentru copilul tău. Doar ea, iubirea, îl va umple cu cea mai frumoasă dragoste pe care ești atât de aproape să o cunoști. Așa că, hai, respiră!
Apoi, când te vor durea toate în timp ce vei dansa passo doble cu alăptatul, când te vor măcina îndoielile – am, nu am, se satură, nu se satură, plânge că-l doare, plânge de foame, plânge că plânge – când poate vei uita șirul trezirilor din primele nopți, când totalul orelor nedormite se vor dispersa în confuzie. Atunci, tocmai atunci, respiră.
Repetă după mine. Inspiră, expiră. Simte aerul cum trece prin tine. Auzi-l. Păstrează ritmul și atunci când ții copilul în brațe. Așa te recunoaște că ești tu cea care l-ai purtat nouă luni. După bătăile inimii, niște respirații și ele, după pași – alt ritm sacadat, după voce, după căldură. Așa că, ține-l în brațe. Mai fiți o ființă, cât are el nevoie, cât ai tu nevoie. Și da, respiră!
Când simți că nu mai vrei, că nu mai poți, că nu mai ești tu, că te strânge sutienul de alăptat, că ți s-a urât de bluze cu nasturi în față, că nu mai scapi de hainele de casă, uită-te bine la copilul tău, respiră și lasă decizia majoră pe mâine. A doua zi fă la fel. Și a treia, a patra, până dorința mare, colțuroasă și amenințătoare de a renunța se va dizolva cu fiecare respirație a ta.
Cu timpul, copilul va începe să doarmă mai mult, la acel moment ritmul somnului tău va fi suficient de grav afectat încât să nu adormi adânc imediat. Vei sta minute lungi, poate și ore să-ți privești copilul, să te minunezi că e al tău, să nu-ți vină să crezi că ai trecut prin asta în mai puțin de un an. Atunci, nici nu mai trebuie să-ți spun, vei respira adânc, mulțumitor, împlinită și chiar mândră că tu, tu ai făcut minunea ce doarme liniștită lângă tine.
Draga mea, sunt minute numărate până vei deveni mamă. Ia fiecare moment așa cum vine. Primește-l. Îmbrățișează-l și respiră. Vei fi o mamă minunată.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
