Școala online nu ne face mari. Timpul trece, educația rămâne în urmă

Georgiana Mihalcea, redactor
Peste un sfert dintre copiii din România nu au acces la educația online
Peste un sfert dintre copiii din România nu au acces la educația online

Școala online nu ne face mari. A mai trecut un semestru, mai e puțin și copiii noștri aniversează un an de când fac ore digitale. Cu ce-au rămas după atâta timp, cât de bine reflectă notele lor nivelul de pregătire, cât de mult s-au reinventat profesorii ca să le țină camerele deschise și mințile conectate nu vom ști prea curând. „Hatz!” Cum zic puștii de azi. Timpul trece, educația rămâne. Rămâne tot mai în urmă.

Am fost felul de prieteni. Virtuali și reali, școlari ori pensionari. Am darul ăsta de a găsi ceva în comun cu orice ființă cu limbaj articulat. Discuțiile cu ei din ultimile luni m-au ajutat să ajung la concluzia că „școala online nu ne face mari”.

Bine, știam asta și de la fiu-meu, dar hai să zicem că nu-l pun la socoteală de data asta, este caz particular, este copil cu cerințe educaționale speciale și nu vreau să fiu subiectivă.

Școala cu wc-ul în curte nu are semnal

„Salvați Copiii România” (alături de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar)  dădea publicității în septembrie 2020 un studiu amplu care trăgea un mare semnal de alarmă: peste un sfert dintre copii nu au acces la educația online.

Deficitul pentru educația online este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban și cu peste 10% mai mare în cazul învățământului primar și preșcolar decât în al celui liceal, arată datele anchetelor sociologice realizate de Salvați Copiii România.

Ce s-a făcut concret? S-au cumpărat tablete: Ministerul Educației pe de o parte, primăriile pe de altă parte. Și, cu toate astea, numărul copiilor care participă la orele online a scăzut, în loc să crească.

Matematica tabletelor dă cu virgulă

Într-o intervenție la canalul de știri Digi24, din data de 6 ianuarie 2021 noul ministru al educației a declarat:

„Raportările de săptămâna trecută, în sistemul informatic, sunt următoarele: 237.000 de elevi fără acces la internet şi 287.000 de elevi fără tablete. Deci erau 233. 000 , s-au achiziţionat 250.000 de tablete şi au rămas 287.000 fără echipament.”

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei

După ce autoritățile s-au dat de trei ori peste cap să doteze elevii din categoriile defavorizate (și nu numai) numărul neconectaților a crescut, în loc să scadă. Cum vine asta? Simplu: părinții nu s-au mai sinchisit să le ridice de la școală, după principiul: „aia nu e școală!”

Ministrul așteaptă o raportare de la inspectorii din teritoriu, inspectorii aleargă directorii zilnic cu situații și statistici, directorii le cer profesorilor performanță, profesorii așteaptă la oră cât mai multe camere deschise și teme încărcate pe platformă. E un cerc vicios. În care cheia ar fi motivația.

„Eu nu trimit film cu exercițiile la sport că e ilegal să ne ceară așa ceva”

Opaaaa! Am trăit să o aud și pe asta. Într-un an în care profesorii fac tumbe să le atragă atenția copiilor să fie prezenți la ore și pe cât posibil să țină camera deschisă, copiii stau de bună voie seară de seară în live-uri cu domnul Cumpănașu, acest guru de pe TiKTok, care-i instigă la ură față de profesori și educație în general.

Un copil de gimnaziu mi-a spus că nu trimite filmulețe cu proba de la sport că nu este legal să le ceară profesorii așa ceva și nici nu au voie să-i oblige să țină camera deschisă la ore, că îi poate filma fără acordul lor.

Nu Cumpănașu e de vină, suntem de vină toți dacă au ajuns copiii să aibă astfel de gânduri. Noi, părinții, societatea, profesorii, televizorul, internetul. Noi toți am distrus încrederea copiilor în autoritatea școlii.

Hai să ne întoarcem în trecut cu ochii minții, cum era școala pe vremea noastră?

Profesorul era acea ființă cu răspuns la orice întrebare, despre care eu una nu-mi putea imagina că face altceva decât să predea ori să corecteze teme și teste în timpul liber. Nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să-mi iau un dascăl la mișto, să trag chiulul de la ore, să nu fac o temă la timp.

Să ne înțelegem, nu vorbesc despre elevii care au continuat să-și vadă de treabă și-n pandemie, la cursurile online. Nu, ei sunt bine-merci, își tocesc coatele mai mult decât înainte.

Vorbesc despre cei care pot, dar nu vor și despre cei care vor, dar nu pot. Este o mare diferență între cele două categorii.

Copiii care pot, dar nu mai vor sunt cei demotivați. Școala online a fost ocazia perfectă de a face orice altceva ce nu are legătură cu viața de elev. Sunt cei care nu intră la ore, deși au de pe ce, sau, dacă intră, stau cu camera oprită, joacă Fortnite și amână predarea proiectului până ce profesorului i se face jenă să îl mai ceară.

Sunt acei elevi care sunt destul de vocali pe conturile de socializare, însă tot semestrul n-au învățat o boabă. De ce? Pentru că tentațiile au fost mai mari decât dorința de a învăța. Și apoi ne mirăm că auzim de fete gravide la 15-16 ani, de băieți care nici n-au ajuns la vârsta majoratului și știu deja „șmecheriile” adulților. Hatz, vorba lor!

Și sunt copiii care vor, dar nu pot. Sunt cei la care noțiunea de internet nu a ajuns încă, pentru că și curentul electric le lipsește, sunt cei care înainte de pandemie scriau la lumânare și mergeau cu pantofi de împrumut la școală. Și cei pentru care doar școala ar mai fi fost o șansă la o altă viață și, pe zi ce trece, șansa aceea se îndepărtează de ei.

Școala online nu e școală, cum nici Instragram nu e multiplu de gram

S-a umplut netul de „loat”, „mam”, „dupaia”, „pormă”, „ași”, poiezie”. Spun netul, căci caietele sunt goale. O să facă cineva vreodată o statistică câți copii au luat notițe în anul școlar 2020-2021?

O să știm vreodată cât din ce a scris un copil la test e din mintea lui și cât a fost „inspirație”? Vom putea îndrepta vreodată toate lipsurile pe care le-a lăsat școala online deficitar organizată?

Generația acesta va fi cu siguranță expertă în ceva: cum să fenteze sistemul. Cum să ia note de trecere cu camera închisă, cum să copieze de pe net un proiect la istorie. Și nu, nu este de vină Covid-19, școala românească mergea cu avariile puse de mulți ani înainte.

CITEȘTE ȘI: Factura pentru școala online o vom plăti mai târziu și va fi tare scumpă

Unchiul meu avea o vorbă care mă necăjea foarte tare: „lasă că o să mă duc să dau cu untură pe școală să ți-o mănânce câinii!”

Doamne ce mă făcea să plâng când îmi zicea așa! Pentru că iubeam școala, era locul meu preferat, unde mă simțeam împlinită, unde simțeam un plus de valoare în fiecare zi.

Dar uite că vorba lui unchiului a devenit realitate: ne-au mâncat școala câinii și trebuie să o zidim la loc! Trebuie să le scoatem din cap copiilor noștri că Instagram e multiplu de gram și să-i dăm pe alde Cumpănașu afară din cancelarie.

Dacă nu vom încerca să-i motivăm mai mult pe copii din semestrul al doilea, se vom face din ce în ce mai mici la minte și la voință stând în spatele unui ecran și având controlul asupra camerei.  

Dar îndrăznesc să vă lansez o provocare pentru toți părinții din România: cine vrea să joace cu mine „Leapșa pe educație”?

E un joc simplu cu trei principii de bază. Nu trebuie decât să ne inspirăm copiii să învețe în fiecare zi la fiecare materie, să nu trișeze la teste și să respecte regulile școlii. Hatz!

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa