Să ai încredere întotdeauna în instinctul de mamă! Și să ceri o a doua opinie!

Psiholog Florentina Dumitru
instinctul de mama

Instinctul de mamă nu trebuie ignorat. Ai încredere că ceea ce simți uneori față de anumite situații te poate ajuta să depășești cu bine obstacole. 

Era o zi friguroasă de februarie… primăvara bătea la ușă timid. Ne săturasem de atâta frig și zăpadă. Orice rază de soare ne aducea speranța că în curând ne vom putea bucura de aer curat, de joacă în parc, de plimbările cu bicicleta.

Fetița mea avea circa 5 anișori. Mergea la grădiniță zilnic și de obicei o ducea bunica sau tatăl ei fiindcă eu lucram în tura de dimineață.

Nimic special nici în această zi de februarie. M-am trezit devreme, i-am pregătit micul dejun, săculețul pentru grădiniță și hăinuțele, apoi am plecat la serviciu. Ca de obicei, am sunat să mă asigur că totul e în regulă și că bunica nu a întâmpinat niciun fel de dificultăți pe drum.

Era ora 9 dis-de-dimineață. Sun acasă și la capătul celălalt al telefonului îmi răspunde bunica, având o voce stinsă, îngrijorată. O întreb ce s-a întâmplat și-mi povestește că fetița încă de dimineață nu s-a dat jos din pat, acuză dureri mari în zona șoldului și plânge când încearcă să stea în picioare. Întrucât eu nu puteam fugi de la serviciu, l-am rugat pe soțul meu să meargă acasă de urgență să vadă ce a pățit copilul. Zis și făcut!

A constatat și el același lucru ca și bunica. Copilul acuza dureri mari în zona femurală și plângea când se ridica în picioare. Amândoi am făcut imediat legătura cu un eveniment în urmă cu două zile, când, la grădiniță, căzuse în baie împinsă de alți copii. Ne-am gândit că are o fractură de șold și de aceea durerea se lasă pe picior.

Am hotărât să facem o radiografie să vedem care e adevărul. Pediatrul nostru era de gardă, însă era foarte solicitat și nu ne-a putut primi. Oricum, primul pas era radiografia și un diagnostit concret. Rezultatul a fost unul devastator: osteomielită. Când l-am auzit pe soțul meu la telefon spunându-mi răspicat acest cuvant am înlemnit. Mi-au dat lacrimile imediat. Nu se putea! Cum așa? Copilul meu să aibă așa ceva? Deja primise tratament pentru 4-6 săptămâni, fiindcă această infecție a oaselor se tratează cu mult antiobiotic pentru a distruge bacteriile deosebit de rezistente. Infecția se putea întinde ușor către măduva spinării și alte țesuturi adiacente. La recomandarea medicilor, aveam să o ducem și la baie pe brațe fiindcă nu trebuia să se miște prea mult.

Noi, amândoi părinții, eram consternați. Copilul încetase să plângă, era tăcut fiindcă nu înțelegea ce se întâmplă. Țineam telefonul la ureche și nu îndrăzneam să mai spun nimic. Nu-mi venea să cred…nu puteam accepta ideea… instinctul meu de mamă, vocea mea interioară striga la mine: “Nu e adevărat!” și pentru că asta simteam…i-am spus soțului meu aproape strigând la el: “Nu e adevărat! S-au înșelat! Mergi și vorbește cu pediatrul nostru! Dacă e nevoie intră peste el în cabinet!”

Parcă trezit la realitate, soțul meu a luat-o pe micuță în brațe și a mers la ușa domnului doctor. Dumnealui a recunoscut-o pe cea mică și a întrebat-o ce a pățit. I-a poftit în cabinet în ciuda faptului că la ușă mai așteptau zeci de copii. Soțul meu era tare palid și  speriat. Medicul a așezat copilul pe pat, i-a flexat piciorușele și atunci fetița a scâncit de durere…dar atât. A continuat să facă mișcări chiar si mai bruște cu piciorușele, i-a măsurat temperatura, s-a uitat în gâtul ei și a cerut rețeta de la celălalt medic. Soțul meu privea inmarmurit…fără să scoată vreun cuvânt…

Domnul doctor l-a privit în ochi și l-a întrebat: “I-ați cumpărat bicicletă nouă?”

“Nu… a răspuns soțul meu..”

Medicul a insistat:” Bicicletă, trotinetă…”

“Da…i-am luat trotinetă acum două zile…fiindca zicea că s-a plictisit în casă!”

Medicul a răsuflat ușurat: “Are febră musculară! Probabil de la trotinetă!”

Bineînțeles că soțul meu a rămas mut de uimire. Celălalt medic îi dăduse o listă interminabilă de medicamente, antiobiotice cu nemiluita…antitermice, antiinflamatoare…

”Si cu diagnosticul ăsta… cum rămâne?” a întrebat el.

“Copilul are un pic de roșu în gât. Îi dați nurofen și o să-i facă bine și la febra musculară! În rest, nu are nimic! Mergeți liniștit acasă! E totul în regulă! Merg eu să vorbesc cu colegul meu!”

Ce mai era de făcut? A răsuflat ușurat și, odată cu el, și eu, care rămăsesem pe fir și am auzit întreaga lor conversație. De necrezut! Un diagnostic pus pe repede înainte era să ne distrugă pe viață liniștea.

Nu am mai avut forță să ne răfuim cu nimeni. Eram deja mai bătrâni cu 10 ani.

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu am mai fi cerut o a doua opinie? Nici nu mă pot gândi la acel scenariu de groază!

Dragele mele mămici, întotdeauna să aveți încredere în intuiția și în instinctul vostru de mame! Întotdeauna să cereți și o a doua opinie în cazul în care vi se pare că ceva nu este în ordine cu copilul vostru!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa