Miez de noapte. Copil de nici doi ani buimac de somn și de rău. Chipul grena, ochii împăienjeniți, părul ud leorcă. Peste 39 de grade temperatura. Pentru câteva momente, mintea mea a rămas înțepenită în imaginea de coșmar, care mi se creiona în fața ochilor.
De temperatură nu eram străini, dar nu atât de mare și nici atât de grăbită. Gradele din termomentru creșteau parcă în ritmul bătăilor mele din piept. Eram însărcinată. Mai aveam o lună de zile și trebuia să nasc cel de-al doilea copil. Cu o stare de rău, care-mi cuprinsese tot corpul, m-am repezit la geanta cu medicamente și am scos de-acolo tot arsenalul de siropuri și supozitoare pe care le aveam în caz de urgență.
Nimic nu funcționa în lupta cu temperatura
Inutil. Temperatura nu se dădea bătută cu nici un hap, pe care îl îndesam pe gâtul copilului aflat într-o stare de letargie. Aproape două ore am udat și stors cearceafuri cu care îl înveleam de la brâu în jos. Procedura, teoretic, o știam foarte bine. Apa călduță, cearceaful stors foarte bine, evitată zona plămânilor atunci când înfășurăm bolnavul. Medicul pediatru avusese grijă să ne povestească cât de important e să încercăm să scădem temperatura înainte de a administra antitermice, ajutând organismul să lupte cu boală și astfel să producă anticorpi. La cel mic nu funcționa însă nimic. Cum temperatura scădea un pic, cum virusul avea grijă să o aducă înapoi. Întotdeauna am fost un om ce se îngrijorează repede. Am avut, spre norocul meu, o singură salvare: frica. Ea mă mobilizează, îmi pune motoarele în mișcare și dă spre uitare, pentru moment, groaza și gândurile negre.
Diagnostic posibil: a șasea boală a copilăriei, roseola infantum
A fost prima dată însă, când nu puteam să-i dăm de cap febrei. A doua zi, când încă nici nu se luminase bine, ne-am dus la spital. După un consult și o serie de analize de sânge, medicul ne-a avertizat că ar putea să facă așa numita „cea de-a șasea boală a copilăriei: roseola infantum”. Nu auzisem niciodată de așa ceva. Deși, de când am devenit mamă, am început să citesc în disperare pagini întregi despre boli, nutriție, somn, alăptare, despre unele lucruri cu care nu m-am confruntat niciodată, dar cu care aș fi putut da nas în nas și nu-mi doream să mă ia total prin suprindere, mai cu seamă că eram la primul copil.
Voiam să am măcar sentimentul, chiar dacă în realitate nu este așa, că dețin controlul. Nimic însă, despre acea boală contagioasă, care avea să-ți chinuie copilul cam trei zile, cu temperatură mare de peste 39 de grade, după care se instalează bubițele.
Mici, ca niște punctișoare care, sub apăsarea degetului dispar, ca apoi să revină imediat. După alte trei zile, se evaporă ca prin vis, fără să dea nici o complicație, ca și cum n-ar fi fost. Bubițele nu te mănâncă, nu lasă semne, nu deranjează în nici un fel, numai că sunt extrem de contagioase. Iar recomandarea medicilor este ca bolnavul să stea acasă, pentru propria protecție, având imunitatea scăzută, dar și pentru a-i feri pe ceilalți.
Roseola infantum. Am reușit să trecem relativ ușor peste boală
O săptămână a trebuit să stau departe de cel mic, de teamă ca fătului nenăscut să nu i se transmită această boală. Chiar și doctorița ginecolog care îmi urmărea sarcina, medic cu experiență vastă și mereu cu mintea deschisă către tot ce-i nou în lumea medicală, a ridicat ușor din umeri, neștiind să-mi raspundă la întrebările legate de această afecțiune, cu siguranța și fermitatea care o caracterizează, probate în timp prin acuratețea și corectitudinea deciziilor medicale pe care le-a luat.
M-am simțit norocoasă că am reușit să trecem peste această afecțiune fără prea multă alergătură, abia când am aflat povestea unui băiețel de un an și 7 luni, ținut în spital, la perfuzii, cu branule în mână, iar sora lui, suferind de aceeași boală, roseola infantum, îndopată cu antibiotice. 5 zile de stat la Matei Balș, înconjurat de medici care abia după câteva zile au fost în stare să dea verdictul de roseola infantum.
Dupa ce au avut grijă sa-i dea antihistaminice, că poate este vreo alergie, după ce l-au traumatizat cu ace înfipte în mâna, l-au trimis acasă. Bubele deja dispăruseră. Boala își făcuse mendrele, iar ei abia atunci au reușit să spună, într-o doară, că ar fi boala inofensivă de care vă spuneam, ce nu necesită tratament în nici un fel. Dimpotrivă, lăsată în voie și nu complicată cu antibiotice sau alte siropuri. Singura descoperire pe care au făcut-o și cu care se mândreau de zor a fost o ușoară anemie, ce putea fi sesizată printr-o simplă analiză de sânge, care putea fi corectată acasă, în liniște și pace.
Roseola infantum. Cum îți dai seama care tratament e mai bun
Sunt un om riguros. Am învățat că înainte de a rosti un cuvânt, trebuie să-l cântărești bine în minte, mai cu seamă atunci când viața unei ființe depinde de tine. Am trecut prin multe și, în timp, am dobândit priceperea de a asculta, dar nu și de a aplica mereu, întocmai, tot ceea ce mi se spune.
Nu de puține ori suspiciunea asupra verdictelor date de unii medici s-a împletit cu nehotărârea și teama de a nu greși punând în practică vorbele lor, bazate în multe cazuri, doar pe o privire aruncată în grabă asupra copilului, fără nici un soi de analize sau investigații. Vizite care, de cele mai multe ori, s-au lăsat cu antibiotice date cu o repeziciune, de parcă ar fi fost o picătură inofensivă de apă, când, de fapt, infecțiile se dovedeau a fi de natură virală. Medicamente nepermise vârstei, corticoizi care pot face ravagii într-un organism și așa slăbit.
Pentru aceeași afecțiune, tratamente diferite, contestate de medici între ei. Le-am trăit pe toate pe pielea mea și a copilului meu. Și atunci, te întrebi cu sufletul tremurând de teamă ca nu cumva să faci mai mult rău decât bine copilului tău, care tratament e bun? Cum poți tu, un om fără studii medicale, să alegi dintr-o puzderie de variante de tratamente, total diferite, date de medici diferiți pentru aceeași afecțiune? O responsabilitate ca o povară. Pe care n-o vreau. Poate și de aceea, atunci când merg la doctor, unul dintre lucrurile pe care mi le doresc cu ardoare și care m-ar face să pot să reacționez ca un om rațional, calm și curajos, este încrederea.
