O cititoare Totul Despre Mame, proaspăt mămică, și-a dorit să împărtășească povestea ei și a modului în care s-a schimbat relația noră- soacră odată cu venirea pe lume a copilului. Ea a fost dezamăgită că nu a fost înțeleasă și susținută de soț și că nu a beneficiat de sprijin și înțelegere din partea socrilor. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am hotărât să vă scriu această poveste mai mult pentru a afla și opinia altor mămici care poate, din nefericire, au întâmpinat aceleași probleme. Am un băiețel de 6 luni și jumătate care este bucuria vieții mele și motivul pentru care traiesc. Am 22 de ani, sunt tânără și simt că viața mea nu s-a terminat, ci a început odată cu venirea minunii în viața mea! Sunt studentă, anul 1 la master, sunt căsătorită și urmează să fac și nunta alături de omul pe care îl iubesc și îl admir enorm.
Eram geloasă pe femeile care mergeau cu partenerii la control
Am terminat licența fiind însărcinată. Cu două zile înaintea examenului am pierdut dopul gelatinos, dar, cu toate astea, am avut curajul să mă prezint în fața comisiei. Ceva în mine spunea că voi reuși și că voi ajunge acolo unde trebuie. Si așa a și fost! Mă bucur că anul 2022 a fost cel mai frumos și cel mai minunat an! Însă a fost o perioadă din sarcină în care nu a fost totul roz.
Soțul meu a fost mai tot timpul plecat, el fiind inițial șofer. A fost cam absent, dar întotdeauna s-a străduit să-mi ofere mie și bebelușului măcar acel puțin de care aveam nevoie. Într-adevăr, am unele momente în care, la nervi, zic că nu a fost lângă mine niciodată, dar nu o zic din răutate. Pur și simplu, eram geloasă pe alte femei, pe care le vedeam mergand la control, la plimbare, peste tot, cu partenerul lor, iar al meu era plecat.
Le-am cerut să-mi respecte intimitatea
În a 8-a lună de sarcină, soacra a început să vorbească urât despre mine și cealaltă noră. Spunea cuvinte urâte, jigniri, minciuni. Inițial nu o crezusem așa, chiar mă laudam că am o soacră tare bună. S-a dovedit însă că făcea cu noi ceea ce îi făcuse ei propria soacră. Stând în aceeași curte, dar în case diferite, lucrurile s-au complicat. Într-o zi, am întrebat-o dacă pot avea intimitatea mea, de femeie, dacă e posibil să nu mai intre în casă fără să întrebe, dacă poate să ne lase, mie și soțului, spațiul de care avem nevoie. Aceste cuvinte au deranjat-o și mi-a răspuns cu vorbe grele și urâte, precum: „Dacă nu îți convine, du-te la mă-ta!”.
Inițial, mi-a fost rușine să îi zic soțului, dar apoi a aflat, a fost revoltat și furios, pentru că acea casă în care stăteam era făcută de el. Voiam amândoi să plecăm cu chirie, dar nu aveam destui bani, iar eu puteam naște oricând. Socrul a început și el să mă jignească, să îmi reproșeze că îmi las lucrurile aruncate. Dar de ce să intri în intimitatea cuiva? Poate așa am simțit eu, să îmi arunc lucrurile în casa mea, poate mă simțeam rău, având în vedere că eram aproape de nastere. Si multe alte vorbe: că de ce mă duc la mama, de ce nu le zic când plec și unde mă duc.
Simțeam că intru în depresie postpartum
Soțul meu a hotărât să nu plecăm de acolo, dar eu acolo simteam doar negativism și începusem să nu mă mai simt acasă, voiam să scap. Am vrut să plec, în momentul acela voiam doar ca eu și copilul să fim bine. Stresul și oboseala m-au făcut să nasc la aproape 37 de săptămâni. După naștere, cât am stat în spital nu am primit nici măcar un telefon sau un mesaj din partea socrilor. Ajunși acasă (tot acolo), simțeam că intru în depresie. Mă uitam la copil și plângeam, mă duceam la baie și plângeam, o sunam pe mama mea și plângeam. Simțeam că nu mai pot, că nu sunt eu, mă simțeam o străină. Socrii au mușamalizat tot și au venit în vizită, deși nu îi iertasem și nici acum nu sunt iertați.
La 4 zile după externare, soțul meu a primit o ofertă de muncă în străinătate pe care a aaceptat-o automat. M-a încurajat și l-am încurajat, dar în sinea mea simțeam că mă prăbușesc. Îmi făceam filme în cap, îmi ziceam că nu mă voi descurca cu un bebeluș de una singură. El îmi spunea că mă va ajuta mama lui, dar eu știam prin ceea ce trecusem și refuzam. Soțul meu nu a vrut să-mi înțeleagă durerea și faptul că doar mama mea ar fi putut să-mi ofere ajutor după plecarea lui. În schimb, a preferat să o asculte pe mama lui. Am simțit atunci că nu mă iubește și că nu mă va înțelege niciodată. Au existat divergențe între noi, dar nu am cedat urii soacrei.
Accept vizitele lor de dragul copilului și al soțului
Au trecut 6 luni de atunci, ne-am mutat în chirie în cele din urmă și, deși e greu, mai bine așa decât stres, nervi și supărări. Socrii vin în vizită la copil, dar observ cum până și copilul simte că ei m-au supărat. Plânge de fiecare dată când e luat în brațe de ei. Accept însă să vină la noi doar de dragul copilului și pentru soțul meu, pentru că, până la urmă, sunt părinții lui.
Mă gândesc la un al doilea copil, dar mi-e frică de ceea ce va fi. Nu am avut susținerea pe care o așteptam și acum mi-e frică. Soțul meu și cu mine suntem mai bine, chiar dacă mai am momente în care zic că în perioada aceea trebuia să-și asculte propria soție, și nu pe mama lui”.
Dacă ți s-a părut interesantă această confesiune despre relația noră- soacră, îți recomandăm să citești și:
- „Am avut depresie postnatala și o soacră cicălitoare pe cap. Mă uitam la copil ca la un străin…”
- Eternul război noră-soacră. „Nu o să-i fac nurorii ce mi-a făcut mie soacra!”
- Implicarea soacrei în îngrijirea copilului. „Soacra m-a băgat în depresie, încercând să ajute prea mult și dându-mă la o parte”
