Nu știu alții cum sunt, dar eu, după ce am depășit cu bine prima febră și prima internare a primului copil am simțit că pot muta munții din loc. Un termometru ce arăta temperatură de aproape 40, decizia medicului de a recomanda internarea în spital și un „nu știm încă ce are” după primul set de analize, au făcut să-mi fugă pământul de sub picioare în primăvara în care fetița mea a împlinit șase luni.
Prima jumătate de an în calitate de mamă a primului copil a fost idilică. Fetița mânca și dormea bine, episoadele cu colici erau rare și scurte, creștea ca la carte, era veselă și liniștită, iar eu, probabil inundată încă de hormoni, mă simțeam în al nouălea cer. Toate amenințările prietenelor cu copii mai mari în privința oboselii și a depresiei postpartum se dovediseră false, eu mă simțeam exact la polul opus. Am înțeles însă perfect cum e să fii și în cealaltă tabără imediat după nașterea celui de-al doilea copil, dar acesta e subiectul unei alte confesiuni, să revenim mai bine la norișorul alb și pufos pe care pluteam când fetița mea, prima născută, avea șase luni și s-a confruntat cu prima îmbolnăvire, urmată de spitalizare.
Un copil suferind, o mamă speriată
A făcut, din prima, aproape 40 temperatură, după o zi în care fusese indispusă și refuzase să mănânce. Noaptea, când i-am pus mâna pe frunte și am simțit cum arde, mi s-a tăiat respirația. La o oră după antitermic, văzând 39 pe termometru, cu inima bubuind și un nod în stomac, am fugit direct la camera de gardă. După control, și văzând că temperatura nu scade, medicul a zis că recomandă internarea, pentru a o supraveghea și a interveni cu medicația corectă dacă se dovedește că e altceva decât o viroză. Nu știu cât de mult a contat în luarea acestei decizii faptul că m-a văzut pe mine pierdută și incapabilă să iau decizii bune pentru copil.
Dar da, exact pierdută mă simțeam. Copilul meu suferea, se vedea cu ochiul liber că nu e în regulă, iar temperatura aceea uriașă era, în ochii mei, precum un monstru care îmi atacă fetița. Ce are? De ce? Daca e ceva grav? Dacă e ceva foarte grav? De ce nu scade febra? Cum să o ajut? Toate aceste întrebări rulau în mintea mea ca vagoanele unui tren aflat în viteză. Iar în momentele acelea de maximă anxietate, pe care doar o mamă ce a trecut prin situații similare le poate înțelege, i-am pus medicului din camera de gardă o întrebare stupidă care acum, la 10 ani distanță, mă face să râd: „Și dacă pe ea o internați, eu ce fac?” „Vă internați cu ea, doamnă, doar nu mi-o lăsați mie!”, a fost răspunsul, ce-i drept, pe măsura întrebării.
Am răsuflat ușurată doar în dimineața externării
Anxietatea mea a fost la cote maxime încă două zile. Primele analize arătau că e vorba de o infecție, însă medicii nu își dădeau seama dacă e vorba de ceva viral sau bacterian, valorile testelor de sânge erau cumva la limita dintre cele două. Temperatura se reducea la antitermice, dar nu semnificativ, și urca la cote alarmante în câteva ore. Lipsa unor cauze clare și a unei perspective pozitive m-au dărâmat. Medicii nu aveau timp să-mi explice mare lucru și de fiecare dată când ieșeau din salonul nostru rămâneam cu senzația că situația îi depășește și că ceea ce i se întâmplă copilului meu este o situație unică, anormală, cu care nu s-au mai confruntat. Acum știu că nu a fost deloc așa, că pentru ei era o situație obișnuită.
În cele din urmă, s-a dovedit că sursa febrei era o infecție în gât, și, la scurt timp după administrarea tratamentului potrivit, copilul meu, ce fusese trist și apatic, a început să gângurească iar, să zâmbească, să aibă poftă de mâncare și de joacă. Cât despre mine, nu am răsuflat ușurată decât în dimineața externării, când doctorița a venit cu ultimele rezultate ale analizelor, mi-a zis că fetița e ok și m-a învățat cum să o îngrijesc în perioada de convalescență.
Cum îți poți ajuta copilul pentru lupta cu îmbolnăvirile
Pentru mine, o mamă foarte tânără pe atunci și neștiutoare, ce plutea pe norișorul roz al unei maternități ca în filme, acest episod a fost o adevărată provocare. Poate chiar cea mai mare, până la intrarea fetiței în colectivitate, când m-au lovit alte realități. Am realizat cât de subțire e granița între a fi un părinte zen și a fi un părinte anxios, atunci când copilul e afectat de boală. Am înțeles că sănătatea e un dar, care trebuie prețuit ca atare și îngrijit. Am înțeles cât de fragil, și totuși puternic, este sistemul imunitar al unui bebeluș și am început să citesc și să discut cu pediatrul despre acest aspect.
Tot ce am învățat în perioada aceea despre cum să menții sănătatea copilului și cum să-i susții organismul în lupta cu bolile mi-a folosit pe toată perioada copilăriei mici a fetiței și a frățiorului născut ulterior. Sigur că bebelușii se îmbolnăvesc, iar acest lucru ne poate da lumea peste cap, însă e important să știm că există metode de a-i ajuta să treacă mai ușor prin aceste provocări.
Iată care au fost și încă sunt ajutoarele mele:
- Plimbările dese prin natură și joaca liberă în aer curat. Copiii au nevoie zilnic de expunere la ultraviolete, iar lumina soarelui este sursa lor naturală de Vitamina D, foarte importantă pentru imunitate.
- Alimentația diversificată, care conține cât mai multe fructe și legume și evitarea alimentelor procesate și a dulciurilor din comerț.
- Un orar corect de somn, urmând recomandările oficiale în funcție de vârstă. Bebelușii de 4-12 luni au nevoie de 12-16 ore de somn pentru ca toate funcțiile organismului să poată funcționa la capacitate maximă.
- Armonie în casă și grijă și respect față de emoțiile copiilor. Copiii care cresc într-un mediu stresant și cei cărora nu le sunt respectate și împlinite nevoile emoționale sunt mai vulnerabili în fața infecțiilor.
- Remedii naturale sănătoase în perioadele de boală, complementare tratamentului clasic primit de la medic.
- Vitamina C în perioadele de convalescență și în sezoanele în care copiii trec prin îmbolnăviri frecvente. Resursele din organism se consumă rapid în boală, așa că e important să suplimentăm pentru a ajuta corpul să lupte. Noua medicul pediatru ne-a recomandat
Childlife® Vitamin C 250 mg pentru copii, care are o forma lichida, usor de administrat, nu are zahar adaugat si are gust placut de portocale. - Vitamina D, esențială pentru imunitate, dar si pentru oase puternice. Conform protocolului național aprobat de Ministerul Sănătății, copiii de 0-15 ani au nevoie zilnic de 400-800 UI de Vitamina D, dozajul fiind personalizat de pediatru în funcție de deficitul fiecăruia și de istoricul medical. Tot de la medicul pediatru am aflat despre Vitamin D3 500 UI de la Childlife®, un produs din sursa naturala (lanolina), fara zahar adaugat, usor de administrat cu pipeta din primele zile de viata.
- Alte suplimente alimentare, la recomandarea medicului, în funcție de problemele cu care se confruntă copilul și de istoricul lui de îmbolvăviri. Pentru bebeluși, există suplimente in forma lichida, care se administrează ușor. Optați pentru variantele fără zahar adaugat, fără arome, culori sau îndulcitori artificiali și fără ingrediente modificate genetic.
Produsele din Gama Childlife® – Vitamin C 250 mg (copii), Vitamin D3 500 UI (copii) si First Defense, vă ajută să aveți un copil pregătit să facă față provocărilor din primii ani de viață. Găsiți mai multe informații despre ele aici: www.provocarideparinte.ro
