AUTOR: Irina Manolache
Prima călătorie în patru. Niciodata nu mi-a plăcut nici să fac, nici să desfac bagaje. Mi se părea o corvoadă şi atunci când nu era vorba decât despre mine. Imaginaţi-vă că acum trebuie să fac bagaje pentru mine şi pentru doi copii mici. Dincolo de faptul că spaţiul meu pentru creme şi alte maglavaisuri s-a redus considerabil, trebuie să fiu mereu atentă să nu uit lucruri esenţiale pentru copii: haine de tot felul, să fim acoperiţi în caz că, medicamente, jucării.
Acestea fiind spuse, prima împachetare pentru excursia în patru a ţinut ceva, iar când am ajuns la destinaţie am constatat că am uitat încărcătorul de la periuţă de dinţi electrică şi o lama de ras. Zic că e bine, totuşi. Aveam toate medicamentele, toate hainele, mâncarea Theei şi, mai presus, nu uitasem nici unul dintre cei doi copii acasă.
Prima călătorie în patru: „Am anulat plecarea în Grecia cu toată părerea de rău”
Când mi-am dat seama că termenul de „livrare” al lui Petru va fi undeva spre final de mai, am realizat că această vara va fi semi-compromisă. Şi, cu toate astea, mânată de dorinţa acută de evadare, în penultima luna de sarcina, am făcut o rezervare în Grecia pentru final de august. Îmi ziceam că până atunci Petru e “mare”, va putea călători fără probleme, aşa că am rezervat o camera de toată frumuseţea, pe plajă, în Grecia. Minunat. Doar că aşa cum am precizat, am rezervat o singură camera. Insuficientă, de altfel, pentru noul nostru număr de membri ai familiei şi mai ales ţinând cont de vârstele lor, de felul în care se trezeşte Thea la cel mai mic zgomot. Aşa că am anulat plecarea cu toată părerea de rău, gândindu-ne că anul viitor e mai potrivit pentru un astfel de concediu. Am optat însă pentru o excursie de câteva zile la Moroieni, la o fermă care nu prea era chiar fermă, însă avea loc de joacă destul de mare pentru a o ţine ocupată pe Thea.
VOCEA TA: Cum e viaţa cu doi copii mici
De când avem copii, cazările noastre se caută în funcţie de locurile de joacă, de parcurile din împrejurimi şi, mai nou, de spaţiul oferit, căci o simplă camera dublă nu mai este suficientă în actuală formulă. Avem nevoie fie de apartament, fie măcar de o camera mare, cu o canapea extensibilă, ceea ce da, măreşte costurile considerabil.
Un fel de premieră anul acesta a fost faptul că am preferat un loc unde să avem toate mesele asigurate, adică să părăsim incinta cât mai puţin, ceea ce înainte urăm de-a dreptul. Bine, nu pot spune nici că acum ne place cu adevărat acest tip de all-inclusive, doar că a fost mai comod să nu mai ieşim din locaţie cu un bebeluş de două luni după noi.
Am fost doar noi doi cu copiii, fără ajutor şi asta a însemnat că eu m-am ocupat mai mult de Petru, iar Th a avut-o în grijă pe Thea. Împărţirea asta a dus, pe de altă parte, la deconectarea mea de Thea, lucru pe care l-am constatat mai ales după ce ne-am întors acasă. Thea a avut din nou o perioada mai lungă în care a vrut să fie bebeluş, să doarmă în patul lui Petru, să fie ţinută de mâna, pentru că nu ştie să meargă, lucruri pe care acum a reînceput să le facă din ce în ce mai rar. Sperăm să rămână aşa.
Între timp, am mai făcut o excursie la Bran. Am închiriat o căsuţa şi ne-am gospodărit singuri. Am avut-o şi pe mama cu noi, să ne ajute la una-altă. Şi parcă ne-am împărţit mai bine timpul. Nu înseamnă însă că a rămas ceva şi pentru noi. Cred că mai avem ceva de aşteptat. Vrei doi ani, aşa.
Mai multe aventuri ale Irinei, alături de familia ei, găsiți pe blogul MAMĂ LA 40 de ani
Despre Irina Manolache
Am 42 de ani, am devenit mamă pentru prima oară la 5 zile după ce am împlinit 40 de ani. Fost jurnalist, mi-a placut întotdeauna să scriu. Am făcut-o pentru reviste, acum o fac pentru diverși clienti. Îmi place să visez, deși de când o am pe Thea nu prea mai am timp decât de lucrurile palpabile. Așa că mă ajută scrisul să evadez, să povestesc, să fiu eu și să mă bucur. Până la urmă, despre asta este povestea noastră, nu?
