„Duc sau nu copilul la școală? Am senzația că orice aș alege nu este tocmai bine”

Cristina Călin, redactor
noul an școlar

Pe 14 septembrie 2020 începe noul an școlar. În condiții normale acum aș fi căutat rechizite, aș fi alergat prin magazine după cămăși și tricouri albe la ofertă, aș fi negociat cu copiii cumpărarea unui ghiozdan practic în defavoarea unuia fashion. Brusc, toate au devenit neimportante. Dilemele în anul pandemiei de coronavirus sunt altele.

Îi duc sau nu la școală pe copii? Dacă îi întreb pe ei, răspunsul este clar: da! Le este dor de copii, de pălăvrăgeala cu colegii, de unii profesori, de program, ba chiar și de teme aș putea spune fără riscul de a exagera prea mult. Pentru că în lunile astea cu școală online nu prea au înțeles mare lucru, superficialitatea și bifarea unor activități au fost cuvinte de ordine.

Pentru părinți lucrurile sunt mult mai nuanțate. Aruncându-mă cu capul înainte aș zice „Da, domnule, să se ducă la școală! Sănătatea lor emoțională, psihică, socializarea sunt importante!” Dacă mai iau în calcul că și pentru mine, care de jumătate de an lucrez de acasă cu doi copii de 6 și 12 ani zi de zi lângă mine, devine esențial să îmi pot auzi gândurile, i-aș trimite și mâine în bănci. Dar lucrurile nu sunt atât de simple și nu pot lua o decizie cu privire la noul an școlar pe baza unor argumente subiective.

Noul an școlar începe, pandemia de COVID-19 continuă

În contextul epidemiei de COVID-19 cel mai important este să fim sănătoși. Acasă ne putem ocupa și de partea emoțională, și psihică și fizică. La școală, nu pot răspunde de niciuna dintre asta. Dacă primele două sunt afectate în vreun fel sau altul în unitatea de învățământ, o putem schimba și sunt convinsă că se găsește un loc unde copilul să se simtă în largul lui și să învețe de plăcere. La polul opus, de noul coronavirus nu ai cum să scapi oricât de mult ai schimba școala.

Sunt aproximativ 30 de copii în clasă. Uneori mai puțini, dar de cele mai multe ori mai mulți. Sălile de clasă nu seamănă în niciun caz cu sălile de bal, așa că distanțarea rămâne un termen pe o foaie de hârtie de la minister oricât de multă bunăvoință ar avea directorii. Experiența anilor trecuți, când am trecut prin gripe, scarlatine, varicele (de la creșă până acum au fost extrem de multe), ne arată că sunt părinți care își trimit copiii bolnavi în colectivitate. Nu se va schimba nimic în noul an școlar.

Fii-mea a avut o colegă care a tușit de la mijlocul lui februarie până când au intrat în izolare. Părinții nu au dus-o la medic pentru că era ”doar o tuse”. Au tratat-o acasă cu ce au știut ei. Este doar un exemplu, din lungul șir al experiențelor din cei aproape 11 ani de când am copiii în colectivitate.

Școala înseamnă nu doar sute de copii, ci și sute de părinți

Nu cred că pandemia asta a schimbat ceva în modul de a vedea lucrurile al părinților. Cei care erau precauți înainte vor fi și acum, cei pentru care o febră era ceva banal își vor aduce în continuare copiii la școală sau grădiniță.

În plus, sunt destui părinți adepți ai teoriilor conspirației sau care cred că virusul nu există, în consecință nici nu vor respecta vreo regulă. Dacă mai avem ”norocul” să mai fie și vreun cadru didactic în această situație, deja școala devine un loc periculos.

Îi văd pe mulți pe rețelele de socializare pe unde s-au distrat vara asta. Unii mai pe vârf de munte și plaje pustii, alții în aglomerații mari, iar alții chiar la mitinguri împotriva noului coronavirus. Îi văd cum postează despre cum o să ne cipeze Bill Gates, despre Noua Ordine Mondială care va veni, despre cum nu există niciun virus sau este, dar e o răceală ca oricare alta. Ei își vor trimite copilul la școală, așa cum este legal, și poate va nimeni chiar în bancă cu al meu.

Îi văd pe copiii mai mari strând ciorchine în spații aglomerate, bând din aceleași recipiente, nepurtând mască în mijloacele de transport în comun. Și ei vor veni la școală și nimeni nu poate să le interzică asta.

Lipsurile rămân aceleași în noul an școlar

Dacă tot am ajuns la primejdiile din școală să nu uităm de cele care afectează copiii prin absența lor: apa, săpunul, dezinfectantul, hârtia igientică, medicul școlar, clorul, materialele de curățenie. Nu trebuie să ne ascundem după deget.

Sunt (foarte multe) școli în care acestea nu există deloc și probabil nu au existat niciodată. Nu vorbim despre unități de învățământ din mediul rural, ci despre unele din orașe mari. Nu cred că există grădiniță în țara asta unde să nu se strângă la început de lună 10-15 lei pentru săpun, șervețele umede, șervețele uscate, hârtie igienică, prosoape de bucătărie, lavete, detergent pentru pardoseli.

Nu cred că există școli unde să nu alerge vreun părinte cu portbagajul plin de de cele enumerate mai sus. Le țin învățătoarele închise în dulap și le dau copiilor după nevoi. La clasele mai mari, elevii vin cu ele în ghiozdanul și-așa greu și le folosesc când își aduc aminte.

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății nu au anunțat încă normele pe care trebuie să le respecte școlile și grădinițele pentru ca elevii și profesorii să înceapă noul an școlar în siguranță. Aș vrea ca ele să țină cont de realitățile din teren, să nu fie niște strategii utopice în care toate lumea are tot ce îi trebuie de la spațiu la apă și săpun, de la bun simț la minte.

Masca și eficiența ei în școli

Una dintre soluțiile propuse este ca elevii și profesorii să poarte mască. Îmi este greu (dacă nu imposibil) să îmi imaginez cum vor decurge lucrurile. Pentru ca măsura aceasta să funcționeze este nevoie ca absolut toată lumea să fie extrem de responsabilă. Copiii să nu scape măștile pe jos și apoi să și le pună pe față (caz în care nu doar coronavirusul ar fi problema), profesorii să stea să verifice dacă regula e respectată, părinții să aibă resurse să cumpere în fiecare zi măști pentru copil.

Să presupunem că toată lumea poartă masca. Sunt clase în care profesorul nu se face auzit nici fără ea. La clasele mici, unde învață cum să despartă în silabe, cum să pronunțe, la limbile străine este nevoie ca elevii să vadă mișcarea maxilarului ca să poată înțelege ceva.

Medicul școlar, azi e, mâine nu mai e

Nu mă pot baza nici pe prezența medicului școlar care poate trimite acasă un copil bolnav pentru simplul motiv că ei nu există în toate școlile. Mai mult, Raed Arafat a spus în nenumărate rânduri că aceștia au fost trimiși să suplinească lipsa de personal din cadrul DSP-urilor. Se vor întoarce în unitățile de învățământ? Vor fi angajați alții? Nu spune nimeni nimic. Oricum, chiar și cu ei, mulți reușesc să ajungă în sala de clasă având simptome mai mult sau mai puțin evidente. Știi și tu scenariul din fața ușii: suflă nasul să nu se vadă că ai muci, nu tuși până nu plec eu, nu spune că te doare capul că am treabă multă la birou și azi nu am cu cine să te las.

Alternative la școala clasică

Nu este o decizie ușoară, iar alternative la școala clasică sunt, dar nu la îndemână pentru toți părinții. Pentru homeschooling este nevoie ca un părinte să câștige mult peste medie, iar unul să stea acasă și să se ocupe exclusiv de copii. Nu doar banii sunt importanți aici, ci trebuie ca părintele care renunță la cariera lui să fie și el etrem de bine educat pentru a-și putea ghida copiii.

Varianta unei școli exclusiv online nu este nici ea potrivită pentru toți copii, nici pentru toți profesorii. Să fim sinceri! Perioada din martie până în iunie, cât am mers doar pe cursuri online, ne-a arătat că nu este pentru toată lumea modul potrivit de învățare/ predare. Probabil că între timp profesorii au mai făcut traininguri, elevii s-au mai disciplinat cu privire la acest mod de educație, dar mi-e tare greu să cred că este sustenabil pe termen lung.

Ce ne rămâne de făcut în noul an școlar?

Ar mai fi multe de spus: despre copii și profesori cu boli cronice sau autoimune, despre copii sau profesori care au acasă, în familie, bolnavi, despre asimptomatici, despre faptul că nu toate familiile au bani de plata abonamentului la internet, că nu există semnal de internet peste tot, că sunt copiii atât de săraci și amărâți că dacă nu merg la școală pierd o masă, poate singura, că abandonul școlar va fi mare.

Și-atunci ce ne rămâne de făcut? Cum este mai bine pentru copiii noștri? În mod evident, cu ceva sacrificii ulterioare, materia poate fi recuperată, dar la fel de adevărat este că toate trebuie făcute la timpul lor. Am senzația că orice aș alege nu este tocmai bine. Am senzația că trebuie să aleg între sănătatea fizică a copiilor mei și viitorul lor academic. Am senzația că trebuie să facem niște alegeri mult prea grele. Era mai simplu când ne ciondăneam din cauza unui ghiozdan și nici nu știam asta atunci.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa