Cum ne pregărim de serbare
… pentru prima serbare din viața lui. Asta pentru că pe restul, de crăciun și de 8 martie, le-a ratat din cauză de răceli/viroze/scarlatine…
Si avem de învățat un cântecel: „Un motan cât un pisoi” și o poezie drăgălașă despre ursuleți. La această serbare avem tematică, iar Carol va fi ursuleț. Ne trebuie și un costumaș adecvat, dar asta e altă poveste.
Spune primul vers, după care face un rezumat
Dacă la cântecel stăm bine- avem ritm, am învățat prima strofă bine și refrenul la perfecție, restul strofelor le mai amestecăm noi, dar se aude per-total acceptabil, eu aș spune adorabil… la poezie… eh, aici avem probleme!
Când suntem doar noi doi, o spune, chiar bine. O spune în joacă, în timp ce facem alt chestii prin casă sau parc. Dar dacă mai apare cineva prin preajmă, spune primul vers, după care face un rezumat. Sincer, și asta, mi se pare adorabil. Dar educatoarei nu. Am încercat să-i spun că nu este de folos să încerce să-i spună lui Carol să facă ceva, nu va face. Asta-i firea lui, nu reacționează bine la comenzi. Devine Gică Contra. Cu cine-o semăna?
Deh, detalii!
Poezia sună aşa:
Ursulache te-am găsit!
Credeam că m-ai păcălit.
Mă-ntrebam: Nu vine oare
Ursulache la serbare?”
Cât mă bucur, moş Martine,
C-ai venit și că ești bine!
Iată ce de jucării,
Și ce minunați copii!
Varianta în public a lui Carol este:
Ursulache te-am găsit!
Credeam că m-ai păcălit.
Vii la serbare?
Da!
E adevărat un pic am încurajat acesta variantă, pentru că atunci când a scos-o prima dată am râs, cu mare poftă chiar! Și acum el știe că mie îmi place această variantă prescurtată. Nu mi se pare deloc un capăt de țară că preferă să facă un rezumat, scurt și conchis. Clar are personalitate și, cu siguranță, va prefera variantă prescurtată, întotdeauna, nu numai acum, ci în orice situație. Și vreau să încurajez acest aspect.
De ce trebuie să presteze bine într-un mini-spectacol, să fie cel mai bun, să știe toată poezia? Cu ce îl va ajuta în viață să facă ca ceilalți, să facă ce i se spune, să stea în linie?
Nu vreau să îi tai aripile!
Vrea să improvizeze? BUN!
Vrea să scape repede de o situație care nu-i face plăcere, pentru a se dedica altora care îl încântă? BRAVO!
Vrea să fie diferit? MINUANT!
Și, gândind la rece, cred că doar eu, Carol și educatoarea vom ști forma corectă a poeziei. Ceilalți părinți, bunici, unchi și mătuși se vor distra. Vor crede că așa e poezia.
Înțeleg perfect, că orgoliul educatoarei va fi adânc rănit. Unul din copii ei, face ce-l taie capul și nu vrea să se conformeze. Pentru ea este un minus în catalogul reușitelor și trebuie să se asigure că nu este vina ei, în primul rând. De aceea, tine să-mi repete că TREBUIE să repet cu el poezia, să-l fac să o spună bine. Să fie vina mea, poate?! E ok, pe ea o va ajuta, va avea conștiința mai împăcată.
Ideea de a presta la comandă în fața unor necunoscuți
Dar oare realizează că a spune o poezie corect la o serbare nu este esențial? Că pentru un copil o serbare, mă rog, ideea de a presta la comandă în fața unor necunoscuți, nu este nicio bucurie? Realizează oare faptul că asta nu are nimic de a face cu capacitatea copilului de a asimila și de a crea?
Mi se pare drăguță ideea de serbare școlară, dar să nu exagerăm. Nu ne-am născut vedete și nu trebuie să ne fie rușine că ai noștri copii nu vor să presteze ca maimuțele în fața unui public, emoționat și poate plin de așteptări mărețe.
