Vocea ta. Copilul plânge pentru că are o nevoie, nu pentru că este ”un răsfățat”

Ileana Mirescu

Copilul răsfățat este cel mai mare dușman al părinților din România. Nu mai târziu de azi dimineaţă, în staţia de tramvai, am auzit o conversaţie tipică: De ce plânge copilul? Se răsfaţă? întreabă o doamnă cu un copilaş liniştit în braţe şi un zâmbet de superioritate pe faţă. Da, e un mare răsfăţat. Nu ştim ce să ne mai facem cu el, îi răspunde jenată cea al cărei copil se zbătea plângând. Păi şi al nostru, un răsfăţat… Şi are doar doi ani!, pare să o consoleze prima doamnă.

Un copil răsfățat în fiecare familie

Niciuna din cele două doamne (bone sau bunici?) nu părea realmente îngrijorată de numitul răsfăţ. Dimpotrivă, am uneori senzaţia că părinţii concurează la categoria ”cel mai răsfăţat copil”. Ca şi când asta s-ar traduce prin ”copilul meu are tot ce îşi doreşte, îi împlinim toate dorinţele şi asta ne face cei mai grozavi părinţi.”

Există desigur şi acei părinţi care ezită să îşi ţină bebeluşul prea mult în braţe, de teamă să nu devină un răsfăţat. Dar oare cei care concurează tacit pentru ”cel mai răsfăţat copil” şi cei care se tem de el ca de ciumă înţeleg acelaşi lucru prin cuvântul răsfăţ? Există oare un răsfăţ bun şi un răsfăţ rău?

Dragostea nu este răsfăţ

Şi dacă nu există, de fapt, un copil răsfățat? Mă deranjează dacă cineva se uită de sus la fiul meu şi spune Vai, ce copil răsfăţat! Îmi vine să-i zic cucoanei să îşi vadă de treburile ei şi să mă lase să îmi răsfăţ copilul dacă aşa vreau eu! Sau să încep la groapa de nisip o discuţie filozofică despre cum nu există copii răsfăţaţi ci doar părinţi incapabili să facă diferenţa între nevoile şi dorinţele copilului?

Răsfăţul-alint şi răsfăţul-răzgâiere

Eu cred că răsfăţul are, cel puţin în limba română, două sensuri fundamental diferite: rasfăţul – alint, adică dezmierdare şi răsfăţul – răzgâiere, adică suprasatisfacerea dorinţelor copilului. Din cauza acestei ambivalenţe, unii părinţi îşi apără copilul răsfăţat, apărându-şi de fapt dreptul de a-şi iubi şi alinta copilul. Iar eu cred că au dreptate! Dragostea nu este răsfăţ, dragostea este un drept al copilului şi al părintelui. Cu toţii ne răsfăţăm din când în când, cu o seară petrecută în doi sau cu gesturi de tandreţe, nu? De ce adulţii ar avea voie să se răsfeţe, dar copiii nu?

În limba engleză, răsfăţul este mult mai plastic şi mai dramatic exprimat. Ei spun că un copil este spoiled = stricat. Cuvânt care poate fi la fel de bine folosit şi pentru o mâncare stricată. Cuvântul, mult mai dur, este mult mai puţin ambiguu. Un copil poate fi stricat dacă nu înţelege limitele lumii în care trăieşte şi dacă dorinţele lui sunt îndeplinite fără discriminare, uneori în detrimentul nevoilor lui reale.

Cum să nu am un copil răsfățat?

Niciun părinte nu vrea să îşi strice copilul. Cu asta putem fi cu toţii de acord. Dar care sunt problemele reale, asupra cărora specialiştii atrag atenţia? Ţinutul în braţe, afecţiunea necondiţionată, respectul, vorba bună, lipsa pedepselor NU îţi vor transforma copilul într-un răzgâiat.

Iată două întrebări fundamentale care te vor ajuta pe tine şi copilul tău:

Știi să faci diferenţa între nevoile şi dorinţele copilului?

Un bebeluş de şase luni care plânge pentru a fi ţinut în braţe şi alăptat exprimă o nevoie. Îi este foame şi somn. Nu vei avea un copil răsfățat dacă răspunzi acestor nevoi.

Un copil de trei ani care plânge pentru că vrea jucăria unui alt copil are nevoie să i se explice calm şi cu respect că nu poate avea întotdeauna ceea ce îşi doreşte. Are nevoie să fie învăţat să negocieze, să dea o altă jucărie la schimb şi să fie însoţit în frustrarea sa dacă totuşi nu poate obţine jucăria dorită. Acest copil NU are nevoie ca părintele să alerge la cel mai apropiat magazin pentru a-i cumpăra o jucărie identică. Aşa cum nici domnul Goe NU avea nevoie ca mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa să-l ducă la Bucureşti de 10 mai „ca să nu mai rămâie repetent”.

Nu este puţin lucru să satisfaci nevoile copilului. Mai ales când este bebeluş, aceste nevoi sunt mari şi îţi pot acapara întreaga zi şi toată energia. Dar încearcă să identifici nevoia reală din spatele unei cereri sau chiar a unei crize de plâns şi răspunde adecvat nevoii, nu dorinţei!

Câte lucruri ar face copilul dacă nu te-ai grăbi să le faci în locul lui?

Un copil de patru sau cinci ani, îmbrăcat şi hrănit de mamă sau bunică ar putea părea un copil răsfățat. Dar este realmente vina copilului? Nu este vorba mai degrabă de insistenţa părinţilor în a îndeplini diverse sarcini pentru copil? Nu este reticenţa lor de a-i dărui independenţa, de a-l vedea crescând? Un copil de patru ani este perfect capabil să se hrănească singur, dar va refuza insistent să o facă dacă simte că cei din jur nu îl consideră capabil de a se hrăni singur.

Ai încredere în copilul tău. Lasă-l să încerce, să experimenteze, susţine-l şi iubeşte-l în toate încercările lui reuşite sau eşuate. Nu pleca urechea la vorbele celor care blamează răsfăţul confundându-l cu dragostea şi susţinerea!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa