Nu mi-a fost teamă niciodată că băiatul meu va crește. Mi-am dorit să crească sănătos, curajos, independent. Mi-am imaginat că voi privi cu mândrie fiecare etapă din viața lui, de la prima zi de școală la prima iubire. Nu m-am pregătit însă pentru ziua în care va fi încă lângă mine, în aceeași casă, la aceeași masă, și totuși atât de departe.
Băiatul meu are 12 ani. Spun asta și încă mi se pare straniu. În mintea mea coexistă două imagini. Îl văd pe copilul cu genunchii juliți care venea plângând să-i pun plasture, dar și pe băiatul înalt care îmi răspunde din pragul camerei: „Imediat!”, fără să ridice ochii din telefon. Uneori îl văd pe unul, alteori pe celălalt. Cea mai mare confuzie a mea de mamă vine din faptul că nu știu întotdeauna cu cine vorbesc și mi se pare că, uneori, merg pe o gheață subțire.
Pe 23 mai 2026, la Commons București, Totul Despre Mame te invită la Conferința „Cum îți păstrezi copilul aproape, pe măsură ce crește”. Vom vorbi despre limite sănătoase, relația părinte–copil, impactul tehnologiei, sănătatea copiilor și cum rămânem conectați la ei în etapele dificile ale creșterii. Alături de noi vor fi Corina Dobre (psiholog specializat în relația părinte–copil), George Roman (Advocacy Director Salvați Copiii România), Dr. Anca Vasile (medic specialist medicină de familie Regina Maria) și Andreia Bodea (directoarea Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”). Dacă simți că parentingul vine astăzi cu mai multe întrebări decât răspunsuri, te așteptăm la o zi care îți poate aduce claritate și curaj. Găsești bilete AICI.
Nu mă doare că nu îmi mai încape în brațe. Nu mă doare că nu mă mai ia de mână pe stradă. Nu mă doare că are gusturi proprii, că vrea haine pe care eu nu le înțeleg sau muzică pe care eu nu o suport. Toate astea sunt normale. Așa și trebuie să fie. Mă doare altceva. Mă doare că, uneori, nu mai știu ce simte. Mă doare că aflu ultimă dacă l-a supărat ceva sau cineva. Mă doare că, în locul poveștilor spuse cu entuziasm, primesc, cel mai adesea, răspunsuri de trei silabe: „bine”, „nimic”, „lasă”.
A fost o vreme când știam totul
Îmi amintesc perfect serile de acum câțiva ani. Venea de la școală și vorbea fără pauză. Cine ce a zis în clasă, cine ce calificativ a luat, cine a căzut în curte, cine a primit o jucărie nouă. Îmi povestea totul, cu detalii pe care nu le ceream și pe care el le oferea cu generozitatea copiilor mici. Acum trebuie să sap după informații ca un reporter de investigație, să pun multe întrebări, uneori pe ocolite. Se întâmplă de multe ori să aflu lucruri despre el din discuțiile cu mamele altor copii din clasă sau când mai vin colegi de-ai lui pe la noi.
Știu că este o etapă și că trebuie să am răbdare, să fiu acolo și să îl înțeleg. Am tot citit literatură de specialitate despre preadolescență și am înțeles că aduce nevoia de autonomie, delimitare, intimitate. Copilul începe să se desprindă pentru a se construi pe sine. E sănătos pentru el și, mai ales, foarte necesar pentru dezvoltarea lui ca adult. Teoria nu te încălzește întotdeauna seara, când închide ușa camerei și tu rămâi pe hol cu brațele pline de grijă. Mintea înțelege, însă inima de mamă cu greu se adaptează noii realități.
- CITEȘTE ȘI: Cum comunicăm cu un băiat preadolescent?
Am greșit de multe ori
Au fost momente în care am greșit. Multe. Uneori, am confundat interesul cu interogatoriul. Dacă nu îmi spunea ceva, întrebam de zece ori. Dacă simțeam distanță, mă agățam și mai tare. Dacă părea iritat, reacționam imediat: „Cum vorbești așa cu mine?”. Nu vedeam că, în spatele tonului tăios, era poate oboseală, frustrare, o zi proastă sau, pur și simplu, nevoia de a nu fi luat la întrebări.
Uneori, discutăm despre aceste transformări ale lui și ale relației dintre noi și îmi dau seama că, pentru el, presiunea mea se simte ca o lipsă de aer. I-am explicat de multe ori că nu am mai fost niciodată mama unui băiat de 12 ani și învăț și eu odată cum el cum să reacționez. Sunt sinceră cu el și îi zic că știu că greșesc, dar că este nevoie ca și el să fie mai deschis în a-mi spune atunci când i se pare că exagerez.
Iubirea nu înseamnă sufocare
Maternitatea are și capcana asta care te face să crezi că iubirea justifică orice intensitate. Poți crede că dacă întrebi, controlezi, insiști, verifici, o faci pentru binele lui și deci totul e permis. Dar copiii cresc și iubirea trebuie să crească odată cu ei. La 12 ani nu mai arată ca la 5. Nu mai înseamnă să-i legi șireturile și să alegi în locul lui. Înseamnă să știi când să te apropii și când să faci un pas înapoi.
Mi-am dat seama că îl pierdusem puțin câte puțin în momente banale. Uneori, îi vorbeam fără să las telefonul jos. Alteori, îi ceream atenție, dar eu răspundeam la mailuri în timp ce el îmi povestea ceva. De multe ori, transformam conversația într-o lecție sau îi dădeam soluții înainte să ascult problema. Au fost momente și când îi aminteam imediat ce a greșit, în loc să observ ce a făcut bine.
Schimbare de strategie
Într-o seară, am încercat altceva. Nu l-am întrebat nimic. M-am așezat lângă el pe canapea și am început să decojesc portocale. S-a uitat ciudat la mine. I-am întins una. Am stat așa câteva minute, în liniște. După un timp, a început din senin să îmi povestească cu lux de amănunte cum s-a certat cu un coleg. Mi-am dat seama că soluția este să îi las spațiu și va veni el spre mine.
De-atunci, am început să schimb lucruri mici. În primul rând, nu am mai intrat în camera lui fără să bat. Apoi, l-am lăsat pe el să povestească atunci când a avut chef, dar în același timp am început să petrecem mai mult timp împreună. Am început să facem cumpărături amândoi, am plecat chiar și într-o excursie de-o zi și l-am implicat mai mult în treburile și deciziile din casă.
Apropierea nu mai vine din îmbrățișări
Am început și să observ ce se ascunde în spatele iritării. De cele mai multe ori era pur și simplu obosit. Preadolescența vine și cu un program de somn ciudat și insomnii. Altădată era copleșit de școală. Teste, teme, comparații, glume între colegi care pentru adulți par minore, dar pentru ei sunt universuri întregi. Uneori era flămând. Alteori îi era rușine să spună că ceva îl doare.
Nu vreau să idealizez nimic. Sunt zile în care mă ignoră. Zile în care îmi răspunde scurt. Zile în care mă scoate din minți. Zile în care mă aud repetând pentru a cincea oară același lucru și mă întreb dacă am evoluat cu ceva. Dar sunt și zile în care vine singur și se sprijină de blatul din bucătărie doar ca să-mi povestească ceva aparent nesemnificativ. Zile în care mă întreabă dacă pot să merg cu el până undeva. Zile în care îmi trimite din camera lui un meme stupid. La 12 ani, apropierea nu mai vine din îmbrățișări. Uneori, vine din fragmente. Trebuie să știi să le recunoști.
Fricile erau ale mele
Am înțeles și că frica mea nu era, de fapt, despre el. Era despre mine. Despre locul meu în viața lui. Când copilul crește, mama trebuie să accepte că nu mai este centrul universului lui. Doare să nu mai fii prima persoană căreia îi spune totul. Doare să nu mai poți repara totul cu o îmbrățișare și o gustare. Doare să vezi că apar teritorii în care nu mai intri automat. Dar poate maturizarea noastră ca părinți începe exact când înțelegem că scopul nu a fost niciodată să rămânem centrul, ci să rămânem reperul. Nu trebuie să avem controlul perfect ca să rămânem aproape de copiii noștri. Uneori e suficient să fim acolo, constanți, disponibili, mai puțin zgomotoși și mai atenți. Să lăsăm un loc în care să se poată întoarce.
Conferința ”Cum îți păstrezi copilul aproape, pe măsură ce crește”
Vino pe 23 mai la Commons București la Conferința „Cum îți păstrezi copilul aproape, pe măsură ce crește” organizată de Totul Despre Mame pentru a afla cum să te descurci cu provocările parentingului, cu mai puțină vinovăție și mai multă claritate. Găsești bilete AICI.
Speakeri
Corina Dobre
Psiholog specializat în relația părinte–copil, cu experiență în consilierea familiilor și în sprijinirea părinților care își doresc o comunicare mai bună, limite sănătoase și relații echilibrate cu copiii lor.
George Roman
Advocacy Director al organizației Salvați Copiii România, una dintre cele mai respectate voci din zona protecției copilului, educației și siguranței copiilor în mediul digital.
Dr. Anca Vasile
Medic specialist medicină de familie în cadrul Regina Maria, cu experiență în prevenție, sănătatea familiei și identificarea timpurie a semnalelor care pot influența starea fizică și emoțională a copiilor.
Andreia Bodea
Directoarea Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din București, cunoscută pentru implicarea în educație și dialogul constant cu elevii, profesorii și părinții.
Agenda
10.30-11.00 Welcome Coffee
11.00-11.45 CORINA DOBRE (Psiholog specializat în relația părinte copil) – Cum stabilești și aplici limite fără să îl îndepărtezi pe copil de tine
11.45-12.30 GEORGE ROMAN (Advocacy Director, Salvați Copiii România) – Copilul tău te ignoră sau e prins în lumea online?
12.30 – 13.00 – Pauză de prânz
13.00-13.45 Dr. ANCA VASILE (Medic specialist medicina de familie, Regina Maria) De ce e mereu obosit și irascibil?
13.45-14.30 ANDREIA BODEA (Directoarea Colegiului Național Ion Luca Caragiale) Cum îți aduci copilul lângă tine
De ce să participi?
Creșterea copiilor vine cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Această conferință este construită în jurul vieții reale de familie, fără teorii rigide și sfaturi nerealiste. Abordăm temele care te preocupă direct:
- Limite cu efect. Cum pui reguli fără să transformi fiecare zi într-o negociere epuizantă.
- Provocarea digitală. Cum să te asculte copil tău când tehnologia îi captează toată atenția.
- Semnale de alarmă. Cum distingi între o etapă normală de dezvoltare și cauze mai profude, care trebuie investigate (sănătate, burnout școlar, bullying)
- Reconectare. Instrumente concrete pentru a reclădi apropierea atunci când simți că cel mic se îndepărtează
Te așteptăm pe 23 mai 2026, la Commons București, la o întâlnire despre cum să rămâi aproape de copilul tău, în fiecare etapă a creșterii lui. Investește în relația cu copilul tău. Află cum să-i fii aproape în fiecare zi!
