Dacă ar fi să numesc o constantă a sistemului de învățământ, aș pune degetul fără nicio ezitare pe auxiliare. Încă de la grădiniță a trebuit să cumpăr, la fiecare început de an, tot felul de cărticele, joculețe, reviste. Mai apoi, la școală, culegerile și caietele de lucru au devenit mai importante decât manualele pe care le primeam gratuit. La liceu își mai pierd importanța, însă recuperează terenul pe măsură ce elevii ajung în clasa a XII-a și se apropie de BAC. De 15 ani, tot cumpăr auxiliare pentru cei doi copii ai mei, iar asta înseamnă în jur de 300 de lei/ an pentru fiecare dintre ei. Din toamna 2027, guvernul promite că toate aceste materiale vor fi gratuite. Mi se pare prea frumos să fie adevărat și, având experiența unui sistem aflat într-o continuă improvizație mă întreb dacă, nu cumva, auxiliarele „gratuite” vor exista doar formal, iar profesorii vor continua să recomande alte culegeri „mai bune”, „mai adaptate” sau „mai apropiate de examen”.
În urmă cu 15 ani, când copilul cel mare a început grădinița, după ce am primit lista de materiale de la doamna educatoare m-am dus prin magazine încercând să îi cumpăr copilului cele mai bune acuarele, carioci, creioane, pensule și ce ne-a mai cerut doamna. O mică avere a fost investiția mea în educația gratuită oferită de statul român. Îmi amintesc și acum cum stăteam în fața rafturilor și alegeam pensulele „mai bune”, de parcă de ele depindea viitorul copilului meu. Voiam să aibă tot ce trebuie, să nu îi lipsească nimic, să nu fie copilul cu cele mai ieftine materiale din clasă. Cred că multe mame înțeleg perfect pornirea aceasta.
Pe la jumătatea anului, am aflat că doamna le punea pe toate la grămadă, iar cele bune rămâneau în dulapul dumneaei. Anul următor am făcut și eu ce făceau toți părinții: totul mai „economic”. Am înțeles rapid că sistemul are propriile lui reguli nescrise și că entuziasmul de părinte aflat la primul copil se tocește repede în contact cu realitatea. Nu mai cumpăram cele mai bune acuarele, ci cele „acceptabile”. Nu mai căutam caietul perfect, ci varianta la ofertă. Și, fără să îmi dau seama, mă transformasem și eu într-un părinte care învățase să supraviețuiască începutului de an școlar.
La școală nu am mai putut alege. Ce culegeri și caiete de lucru alegea doamna, aia cumpăram. Ce e drept, făcea o documentare destul de serioasă pentru a alege ceva cu raport calitate-preț bun. Totuși, chiar și așa, la începutul anului școlar trebuia să am pregătită o sumă de bani special pentru auxiliare. De obicei, aveam la română, matematică, educație plastică și engleză. Uneori apărea și câte un opțional care venea la pachet cu încă o revistă sau încă un caiet special. La final de an școlar situația se repeta, pentru că trebuia să achiziționăm câte un caiet de vacanță pe care copiii să lucreze peste vară.
- CITEȘTE ȘI: 8 din 10 părinți plătesc manualele și auxiliarele copiilor și aproape 40% plătesc meditații
Cumpărăm pentru că ”așa se face”
Și mereu exista aceeași presiune subtilă. Nimeni nu spunea direct că trebuie cumpărate, dar toată lumea știa că trebuie cumpărate. Nu voiai să fie copilul tău singurul fără culegere. Nu voiai să stea în bancă și să se uite peste umărul colegului. Nu voiai nici să pari „problema” clasei, părintele care comentează și strică armonia grupului de WhatsApp. Așa că plăteai și mergeai mai departe.
În gimnaziu, profesorii ne-au spus că achiziția materialelor auxiliare, culegeri și caiete de lucru este opțională. Dar, cum ai în contractele de la bancă o steluță în josul paginii, cu scris foarte-foarte mic, așa era și aici: aproape toate temele vor fi din acele culegeri. Așa că achiziția lor este opțională și nu prea. Două-trei sute de lei la începutul fiecărui an școlar sunt alocați culegerilor și altor materiale auxiliare. Dacă mai pui și fondul clasei, rechizitele, manualele auxiliare pentru limbi străine, uniformele sau diversele contribuții „benevole”, începutul de an devine o mică gaură financiară pentru multe familii.
Manualele au ajuns decorative
Uitându-mă de-a lungul timpului pe manualele copilului și corelând ce se întâmplă acolo cu subiectele de la examenele finale, Evaluarea Națională și Bacalaureat, îmi dau seama că este nevoie de niște materiale suplimentare. Altfel, copiii nu au cum să exerseze materia și să sedimenteze informațiile. Este nevoie de aceste culegeri, iar unele dintre ele sunt cu adevărat bune și atent structurate. Sunt materii la care copiii mei nu au lucrat niciodată după manual și nici nu li s-a predat folosindu-l. La limba română și la matematică înțeleg nevoia de materiale suplimentare pentru lucru pentru că ceea ce este în manualele obligatorii este insuficient și, de multe ori, în neconcordanță cu modul în care sunt elaborate subiectele de examen. Ce nu înțeleg este de ce nu se fac niște manuale așa cum trebuie, astfel încât să nu mai fie nevoie să cumpărăm mereu și mereu auxiliare.
Pentru că adevărul incomod este că manualele au ajuns aproape decorative. Stau frumos în ghiozdan, sunt răsfoite din obligație și apoi abandonate în favoarea culegerilor. Copiii învață după fișe, xeroxuri și caiete speciale. Uneori, am senzația că manualul gratuit există doar ca statul să poată spune că oferă educație gratuită. În realitate, sistemul funcționează pe baza unor costuri suportate constant de părinți. Costuri care, luate separat, nu par enorme, dar adunate an după an se transformă într-o sumă serioasă.
- CITEȘTE ȘI: Cât costă grădinița „gratuită” a nepoatei mele. Opționale, reviste, caiete de lucru, teatru…
Soluții există
Poate vă întrebați de ce nu cumpărăm o singură culegere din care profesoara să facă suficiente copii pentru toți copiii. Sunt mai multe explicații. Unii profesori insistă să comandăm de la o anumită editură. Eu însămi m-am ocupat de acest lucru mai mulți ani la rând și de fiecare dată, la editură, eram întrebată numele profesorului și școala la care predă. Am primit o reducere de câțiva lei per culegere de fiecare dată. Nu spun că este ceva ilegal sau neapărat rău, dar întotdeauna am avut senzația aceea ciudată că există un mecanism pe care noi, părinții, îl vedem doar pe jumătate.
A doua situație este cea legată de părinți. Profesoara de română a făcut o fotografie paginii de exerciții și le-a trimis-o copiilor pe grupul de WhatsApp în ideea de a nu mai cumpăra nici culegerea și de a economisi hârtie și toner. Imediat s-au activat mămicile responsabile și au făcut o mică revoluție pe grupul de WhatsApp al clasei. Nu voiau un astfel de sistem pentru că și-așa stau copiii prea mult la ecrane și își strică ochii. Când se joacă câte 4-5 ore Roblox, Minecraft, Fortnite și alte jocuri, ochii sunt protejați probabil. De unde știu că fac asta? Pentru că se joacă cu fii-miu. Așa că am abandonat și varianta cea mai ieftină și mai sustenabilă și am cumpărat auxiliarele toate.
WhatsApp-ul, această librărie online
Grupurile de părinți sunt un univers separat, un fel de mini-parlament unde se discută orice, de la teme și uniforme până la tipul de copertă pentru caiete. Uneori, am impresia că auxiliarele sunt și o formă de liniște colectivă. Le cumpărăm pentru că așa face toată lumea. Pentru că nimeni nu vrea să fie părintele care pune prea multe întrebări. Pentru că este mai simplu să plătești decât să începi o discuție despre de ce manualele oficiale nu sunt suficiente.
Pentru părinți, cumpărarea de culegeri și caiete de lucru, fie că trebuie, fie că nu, este ca o tradiție. La începutul fiecărui an școlar, fiecare ședință cu părinții are inevitabil momentul acesta în care cineva scoate lista, cineva întreabă cât costă, cineva propune să strângă banii și, în mai puțin de zece minute, totul este rezolvat. Aproape nimeni nu mai discută dacă sunt necesare. Discutăm doar cât costă și până când trebuie achitate.
O schimbare necesară
Auxiliarele ar urma să fie gratuite de anul următor. Sună bine pe hârtie și, sincer, cred că multe familii au nevoie de ajutorul acesta. Sunt părinți pentru care începutul de an școlar înseamnă calcule, rate, amânări și stres real. Doar că, după atâția ani în care am văzut cum funcționează lucrurile în educație, nu pot să nu fiu circumspectă. Mi-e greu să cred că toate materialele gratuite vor fi exact ce trebuie pentru copii. Mi-e teamă că vom avea materiale făcute în grabă, exerciții care nu corespund programei reale sau caiete de lucru pe care copiii le vor abandona după câteva săptămâni.
Poate greșesc și chiar va funcționa. Poate, pentru prima dată după mulți ani, părinții nu vor mai primi în septembrie lista aceea lungă care golește portofele. Dar până nu voi vedea copiii lucrând cu adevărat din acele auxiliare și până nu voi simți că sunt suficiente și bine făcute, o să rămân prudentă. După 15 ani de școală, am învățat că în educație diferența dintre „gratuit” și „bun” poate fi, uneori, cât distanța dintre coperta unei culegeri și informația cu care chiar rămâne copilul după ce a parcurs-o.
