Sistemul de educație japonez este unul dintre cele mai performante din lume, dar eforturile elevilor sunt pe măsura rezultatelor. Programul lor este foarte încărcat, regulile sunt multe și stricte, iar cheltuielile părinților nu sunt de neglijat. O mamă româncă ne-a povestit experiența cu școala din Japonia a celor doi băieți ai săi.
Românca Bianca Miyamoto este căsătorită în Japonia încă din anul 2000 și are doi băieți, gemeni, în vârstă de aproape 14 ani. „Am 41 de ani și mai mult de jumătate din viață mi-am petrecut-o aici. Locuim în orașul Hamamatsu din regiunea Shizuoka, destul de aproape de muntele Fuji. Suntem undeva la jumătatea distanței dintre Tokyo și Osaka. Baieții i-am născut aici, pe 7.7.2007”, ne-a povestit Bianca.
Experiența cu grădinița a fost una specială, la fel cum sunt Naoki și Ryuji, născuți prematur și diagnosticați cu tulburare de spectru autist (TSA). Mai departe, au mers împreună la aceeași școală publică, dar numai unul dintre băieți învață într-o clasă specială. Școlile publice din Japonia au astfel de clase printre cele obișnuite.
Noi am ales școala cea mai apropiată de casă. Nu e așa o nebunie cu școlile renumite, cum se întâmplă în România. În general, se alege școala de care aparții. La liceu vorbim despre performanță, acolo este altceva”, mai spune Bianca.
Școala din Japonia este structurată diferit
Înainte de a ne povesti experiența cu școala niponă, Bianca ne-a explicat cum este structurat sistemul de educație din această țară. Școala primară se întinde pe o perioadă de 6 ani, cea gimnazială durează 3 ani, iar liceul, încă 3 ani. Învățământul este obligatoriu până la liceu – 9 clase. Naoki și Ryuji sunt în anul II de gimnaziu, echivalentul clasei a VIII-a la noi.
În Japonia, anul școlar are 3 trimestre și începe în jurul zilei de 7 aprilie, odată cu înflorirea cireșilor – cunoscută ca sakura, după numele florii cireșului japonez. Primul trimestru se termină în intervalul 20-23 iulie, dar această dată poate să fie diferită de la un oraș la altul.
Trimestrul al doilea începe la sfârșitul lunii august – după o vacanță care durează, în medie, 5 săptămâni și care este cea mai lungă dintre toate – și se termină pe 20-22 decembrie.
Ultimul trimestru începe pe 5-6 ianuarie se termină în jurul datei de 20 martie. Datele diferă de la un oraș la altul și, uneori, chiar de la o școală la alta. „Chiar și în același oraș, nu este o regulă ca toți elevii să înceapă școala în aceeași zi”, spune Bianca.
Colegi și profesori noi în fiecare an
Numărul de clase din școlile nipone este variabil, dar elevii sunt, în general, numeroși. În clasa lui Naoki și Ryuji sunt 27-30 de copii. Nu este un număr fix de la un an la altul pentru că elevii sunt rotiți în alte clase, din dorința de a-i învăța să se acomodeze în orice colectiv. An de an, școala îi repartizează în diferite clase, așa că ajung să aibă colegi noi în fiecare an. Se mai întâmplă uneori ca, după câțiva ani, să aibă o parte dintre colegii mai vechi în clasă.
Naoki și Ryuji au schimbat colegii an de an, lucru care i-a împiedicat să lege prietenii trainice. „Dintre colegii de la școală și-au făcut doar doi-trei prieteni și au rămas în relații bune fiindcă locuiesc aproape unii de alții. Cu câțiva au fost colegi acum un an sau doi și acum s-a întâmplat să fie iar împreună în clasă”, spune Bianca Miyamoto.
Același sistem se aplică învățătorilor și profesorilor. În școala primară, învățătorul le-a fost schimbat în fiecare an. Apoi, din gimnaziu, sistemul de rotație s-a aplicat și pentru dirigintele clasei.
„Japonezii sunt de părere că elevii trebuie să poată învăța cu orice profesor, cu orice stil de a preda. În felul acesta, consideră ei, pregătesc copiii să lucreze mai târziu în tot felul de grupuri și locuri. Mie nu îmi place sistemul acesta, dar nu am avut încotro!”.
Bianca Miyamoto, mama a doi băieți
Fără note în primii 6 ani, meditații mai târziu
Învățătorii niponi din ciclul primar nu testează și nu evaluează prin note sau calificative cunoștințele copiilor, iar la sfârșit de an nu există premii. În primii ani, sistemul de educație din Japonia încurajează dezvoltarea caracterului individual, și nu atingerea unor performanțe școlare. Sistemul acesta nu este chiar benefic pentru copii, crede Bianca. „De obicei, copiii nu învață bine în primii ani. Așa se face că majoritatea ajung să facă meditații din gimnaziu pentru examenul de admitere în liceu – fiindcă și aici avem acest examen de admitere”, povestește mama gemenilor.
Sistemul de meditații din Japonia este bine organizat. Există centre specializate pentru meditații, unde elevii merg după școală, până în jurul orei 21.00-22.00, de câteva ori pe săptămână. „Majoritatea copiilor care vor să intre la licee mai bune fac meditații care nu costă tocmai puțin. O singură oră costă aproximativ 10 dolari într-un astfel de centru. Există și varianta de meditații individuale, dar sunt foarte scumpe. Băieții mei nu fac meditații. Am hotărât să nu-i încarc atât de mult acum. Vom apela, probabil, la începutul anului viitor, pentru admiterea la liceu”, mărturisește Bianca.
„În Japonia, profesorii nu au voie să streseze copiii, să țipe la ei și nu prea au cum să-i pedepsescă. În general, i-am văzut implicați pe majoritatea”.
Bianca Miyamoto
Abia la gimnaziu, elevii au teste asemănătoare tezelor noastre și acesta este singurul mod de evaluare a elevilor. „Toate testele sunt în scris. Ei nu sunt ascultați la oral. La fiecare materie au test de două ori pe trimestru, iar punctajul primit se cumulează. Maximul este de 250 de puncte la 5 materii, dar toți elevii promovează clasa, indiferent de punctajul pe care îl obțin la testele acestea”, povestește Bianca. Părinții primesc situația școlară a copiilor lor. Elevii din clasele speciale nu au astfel de teste.
Școala din Japonia nu organizează ședințe cu părinții similare celor românești. Aici, fiecare învățător sau profesor are câte o ședință/discuție individuală pe trimestru cu părinții fiecărui copil în parte.
Au un orar foarte încărcat
În ciclul primar, elevii niponi învață, în medie, 6 ore. În clasa a V-a și a VI-a au și câte 7 ore în unele zile, la care se adaugă o pauză de masă la prânz de 45 de minute. „Băieții mei au avut încă din clasa a III-a cursuri de dimineață și până la ora 15.00-15.30 și atunci nu aveau activități extrașcolare. Există și program after school, dar noi nu am apelat la el, pentru că eu lucrez part-time”, povestește Bianca. Școala continua acasă, fiindcă aveau destul de multe teme.
Orarul lor s-a prelungit din gimnaziu, unde este obligatorie o activitate extrașcolară. Spre deosebire de sistemul din România, activitatea aleasă după școală trebuie să continue și în timpul vacanțelor. Elevii pot alege între atletism, volei, tenis, instrumente muzicale (inclusiv flaut), știință, ikebana (tehnică de aranjare a florilor) sau ceremonia ceaiului.
Multe dintre școlile din Japonia au bazin de înot și în fiecare vară, elevii au ore de înot acolo.
Unul dintre gemenii Biancăi a ales un opțional de atletism – alergare viteză – și are 5 antrenamente pe săptămână. „Visul lui e să ajungă campion olimpic la atletism. Vrea să urmeze un liceu sportiv în continuare”, spune Bianca. Alte opționale, cum este ikebana, au o frecvență mult mai mică, doar o dată pe săptămână.
Acum, la gimnaziu, băieții mei pleacă la ora 7.15 la școală și ajung acasă în jurul orei 18.00-18.30. Au școală până la ora 15.40 și apoi continuă cu activitatea extrașcolară. Cel care face atletism are antrenamente zilnice la școală până seara, dar și sâmbătă dimineață, 3-4 ore. Bukatsu îl numesc ei.
Bianca Miyamoto
Chiar și cu un program atât de încărcat, copiii nu opun rezistență. „Mă surprinde și pe mine că nu se plâng copiii. Am vorbit despre asta și cu alte mame, cu colegele mele de munca. Ei așa sunt învățați să trăiască. Mie mi-a fost greu să mă adaptez la toate regulile, pentru că sunt dezordonată”, spune Bianca.
Au uniforme, ordine și disciplină
În anii de școală primară, nu există uniforme pentru elevi. În schimb, în gimnaziu și liceu, da. Uniformele sunt diferite de la o școală la alta, la fel și treningul pentru sport. Fiecare școală de gimnaziu și liceu are propria uniformă, ghiozdan și trening pentru ora de sport. „Este impropriu spus pentru ora de sport, pentru că elevii merg la școală în uniformă (sacou, cămașă albă și pantaloni), dar se schimbă în trening când ajung și așa rămân pe durata întregii zile. Încălțămintea în gimnaziu și liceu este la fel, în set cu uniforma. De obicei, au pantofi sport, adidași de culoare albă. Chiar și costumul de înot pentru bazinul școlii trebuie să fie același pentru toți. Până și umbrelele sunt la fel, adică bleumarin sau negre”, povestește Bianca.
„Cumpărăm uniformele pentru o perioadă de 3 ani. Pantalonii au tivul foarte lung, iar când copiii cresc, mergem la magazinul de unde le-am luat și le mai dă drumul din tiv”.
Bianca Miyamoto
Iată alte câteva reguli care se respectă cu strictețe în școlile din Japonia:
- Elevii nu au voie cu telefoane în școală;
- Nu li se permite să poarte ceas sau alte accesorii;
- Sunt obligați să poarte batistă în fiecare zi – nu șervețele, ci batistă;
- Scriu cu creioane, nu cu pixuri sau stilouri;
- Nu li se permite să aducă mâncare de acasă. Prânzul se servește zilnic la școală. Pot veni doar cu o sticlă de apă sau de ceai verde neîndulcit.
Uniforma școlii lui Naoki și Ryuji 
Treningul pentru sezonul rece 
Treningul pentru sezonul cald
Bunele maniere sunt predate de la grădiniță
Este cunoscut faptul că japonezii pun mare preț pe etichetă și sunt foarte politicoși. Mai ales în primii ani de școală, pedagogii pun mare accent pe maniere. Copiii sunt învățați să respecte oamenii și natura înconjurătoare. Salutul japonez prin înclinare, Ojigi, este învățat din primii ani de viață și perfecționat în școală.
În toate grădinițele, școlile și liceele, elevii se descalță la intrare și trebuie să poarte o altă pereche de încălțăminte, pentru interior.
Cât despre respectul pentru natură, în anii de școală primară au ore dedicate mediului și ore de grădinărit. În clasa I primară, fiecare elev primește o plantă de care trebuie să aibă grijă pe parcursul întregului an. În vacanțe, copiii își iau planta acasă și o îngrijesc. La orele de grădinărit, plantează flori și legume în curtea școlii, iar la orele de arte, ies în curte să le picteze.
Se organizează destul de des la școală mici excursii în care copiii merg pe jos prin oraș. În general, merg tare mult pe jos, încă de când sunt micuți!
Bianca Miyamoto
Sunt învățați de mici să fie independenți
Naoki și Ryuji au mers de la început singuri la școală, pentru că, în cultura japoneză, copiii sunt responsabilizați pentru a deveni cât mai independenți. „Încă din clasa I merg singuri la școală și așa vin și acasă. Nu sunt duși și aduși cu mașina de părinți și nu există nici autobuze de școală. Doar grădinițele au autobuze”, povestește Bianca.
Gemenii, la fel ca toți ceilalți colegi ai lor, au învățat să facă aproape totul singuri, de la împachetarea uniformei și până la curățenie, gătit și servit masa. „Ca în toate școlile japoneze, nici în cea a gemenilor mei nu există femei de serviciu. Absolut toată curățenia o fac ei, împreună cu doamnele învățătoare”, spune Bianca.
„Caracterele kanji le-au învățat chiar foarte repede. Îmi făcusem planul să învăț și eu atunci cu ei, nu am putut ține pasul cu ritmul lor”.
Bianca Miyamoto
Tot copiii sunt cei care servesc și la masă, cu rândul. Îmbrăcați în halate albe, câte 3-4 copii fac „de serviciu” săptămânal la prânz. Elevii mănâncă în clasă, pe bancă, profesorul la catedră, iar cei câțiva copii de serviciu le pun în farfurie din oalele aduse de la bucătărie. „Unul servește supa, altul orezul, altul laptele, salatele și ce mai au în meniu. Copiii stau la coadă și sunt serviți cu polonicul, ca la armată. Tot elevii de serviciu duc apoi farfuriile la bucătărie”, povestește mama gemenilor Naoki și Ryuji.
Ce include meniul de la școală
Din meniul zilnic al copiilor nu lipsesc orezul, laptele și pâinea. Felul principal diferă de la o zi la alta, dar desertul este fie o prăjitură, fie un fruct. Preparatele din pește sunt servite de mai multe ori pe săptămână. „Meniul este variat și sănătos, iar copiii sunt încurajați încă din clasa I să mănânce totul și să nu le displacă nimic. Noi, părinții, primim meniul la începutul lunii pentru întreaga lună și la fiecare fel de mâncare se menționează câte proteine, glucide și calorii conține. Iată cum arată câteva dintre meniurile servite elevilor la masa de prânz în școala din Japonia:
Educația sexuală, un subiect tabu în școala din Japonia
Materiile obligatorii predate în școlile nipone nu sunt cu mult diferite de cele predate în România, cu excepția celor de mediu și orelor de gătit (una-două ore pe lună). „Educația sexuală este un subiect tabu în școala din Japonia. Nu există ore de educație sexuală pentru elevii de aici”, povestește Bianca.
Nu există în școlile de acolo nici psihologi sau consilieri școlari care să le ofere copiilor sprijin emoțional. „M-a dezamăgit faptul că nu au psiholog. În general, pentru copii nu prea au psihologi pe aici. Fiind doar pe jumătate japonezi, copiii meu au suferit din cauza bullying-ului în școală și am fi avut nevoie de un sprijin. Se sinucid mulți copii aici din cauza bullying-ului în școli. Aici cred că ar trebui să mai lucreze școala din Japonia”, este de părere Bianca.
Ce cheltuieli au părinții cu școala din Japonia
Până la gimnaziu, părinții nu au cheltuieli foarte mari cu școala. Manualele le primesc gratuit și nu trebuie să le returneze, așa încât trebuie să mai cumpere doar ghiozdanul – care trebuie să fie la fel pentru toți – , caietele și creioanele, apa și mâncarea. Bianca plătește aproximativ 2 dolari pe zi pentru masa de prânz a fiecărui copil, la început de lună, dar suma variază ușor de la o școală la alta.
Cheltuielile mari au venit la gimnaziu, odată cu uniforma. Școala a îndrumat părinții de unde să o cumpere, astfel încât să fie identice. Lista de cumpărături a fost foarte lungă la începutul clasei a VII-a: uniforme școlare, compuse din sacou, pantaloni, curea și câte 3 cămăși albe; câte 2 perechi de șosete albe; umbrele; ghiozdane și geantă (ce nu încape în ghiozdan pun în geantă); trening cu pantaloni scurți și lungi, cu mânecă scurtă și lungă; încălțăminte de interior și exterior; caiete și creioane.
„Am ținut o listă și am calculat că, pentru ambii băieți, numai ce ține de îmbrăcăminte ne-a costat 108.400 yeni, adică în jur de 1.000 de dolari. Caietele și creioanele le-am cumpărat pe parcurs”, își amintește Bianca.
Cât despre „atențiile” pentru profesori, ele nu sunt permise și nu există acest obicei în Japonia. Cel mult, părinții le cumpără profesorilor doar un buchet simplu de flori la final de an, la festivitatea de absolvire. „E cunoscut că în Japonia nu se oferă tips nicăieri. Cam așa e și în școli, în spitale, etc.”, spune Bianca.
Naoki și Ryuji au făcut cunoștință și cu școala românească. În cele câteva vizite făcute până acum în țară, Bianca i-a dus la școala verișoarei lor. „Au fost tare încântați, dar nu știu dacă s-ar putea adapta la școlile din România. Aici, în școala din Japonia, e multă liniște, ordine și tot felul de reguli. Mi se pare lejeră ca nivel de învățătură, dar cu un program foarte încărcat”, conchide Bianca.
